REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (3 noiembrie 2022)
R. Moldova a importat în premieră gaze naturale în sistem revers
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a anunţat astăzi că, în premieră, Republica Moldova a importat gaze naturale în sistem revers, dinspre Vest spre Est. „Miercuri, Energocom a procurat 5,6 milioane de metri cubi de gaze naturale, care au fost transferate prin punctul de livrare Budnice din Slovacia, la frontieră cu Ucraina. Acestea completează stocurile de rezervă pe care le face Energocom pentru a asigura Republica Moldova cu necesarul de gaze naturale pentru această iarnă și contribuie la independență energetică a țării noastre”, a relevat oficialul.
R. Moldova achită pînă la 351 de euro/MWH pentru energie electrică în orele de seară
Republica Moldova achită între 184 și 351 de euro/MWh pentru energie electrică în orele de seară. Potrivit vicepremierului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în orele de noapte, pentru energie se plăteşte 100 - 107 euro/MWh; în orele de dimineață 140 - 274 euro/MWh. Pentru astăzi, SA Energocom a achiziționat de pe OPCOM (bursa de electricitate din România) 8040 MWh (65% din consumul necesar), or, deficitul prognozat pentru 3 noiembrie este de aproximativ 10%. De asemenea, oficialul a informat că s-au achiziționat încă 15 mln m3 de gaz. „În total, Moldova are pentru moment 157 mln m3 de gaz stocat”, a rezumat sursa citată.
În regiunea transnistreană intra în vigoare mai multe restricții cauzate de criza energetică
În regiunea transnistreană, începînd de astăzi, trei noiembrie, intra în vigoare mai multe restricții, cauzate de criza energetică. Astfel, apa caldă în locuințe se va furniza după graphic, dimineața timp de 3 ore. Troleibuzele vor circula doar în orele de vîrf. Cei mai mari consumatori de gaze au fost opriți. MMZ, Uzina de Ciment stau pe loc, Tirotex, o fabrică de cărămidă și alte întreprinderi la fel vor fi oprite. Pretinsul ministru al economice din regiune a declarat că „vom lăsa cu energie electrică pe cei care asigură securitatea alimentară - brutării, ferme și așa mai departe”.
Veniturile CNAM au crescut în ultimele luni
Compania Națională de Asigurări în Medicină /CNAM/ a acumulat, în lunile ianuarie-octombrie 2022, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri de circa 9,9 miliarde de lei /peste 518 mln de euro/, în creştere cu 9% faţă de perioada similară a anului 2021. Potrivit CNAM, cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au atins aproape cinci miliarde de lei, cu 579 de milioane mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cazurile de descoperire a banilor nedeclarați pe Aeroport Chișinău au crescut cu 200%
În primele zece luni ale anului, cazurile de descoperire a banilor nedeclarați pe Aeroport Internațional Chișinău au crescut cu 200%. Potrivit Poliției de Frontieră, oamenii legii au depistat: 695 709 dolari SUA, 435 080 de euro, 50 000 de şekeli, 3,1 mln de hrivne și 20 000 de lire sterline. În cele 22 de cazuri de trafic ilicit de bani au fost documentați 12 cetățeni ai Ucrainei, trei moldoveni, doi cetățeni din Federația Rusă, două persoane din România, două din Azerbaidjan și cîte un cetățean al Tadjikistanului, Armeniei și Turciei. Banii nedeclarați erau depistați după scanarea bagajelor de mînă.
Misiuni de deminare executate în mai multe localități din țară
Pe parcursul lunii octombrie, echipele de geniu ale Armatei Naționale au executat 17 misiuni de deminare, fiind solicitate în localități din raioanele: Ștefan Vodă, Hîncești, Anenii Noi, Ungheni, Bălți, Ialoveni, Leova și Șoldănești. În urma cercetării terenurilor, geniștii militari au identificat și nimicit 34 obiecte explozive și 1 600 cartușe de diferit calibru. Toate munițiile depistate datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Toate munițiile au fost distruse în condiții de maximă securitate.
Legislativul a aprobat măsuri mai stricte de etichetare a produselor alimentare care conțin acizi grași trans
Legislativul a aprobat, astăzi, în prima lectură, proiectul de lege care va reglementa mai strict etichetarea produselor alimentare care conțin acizi grași trans. Noile prevederi stabilesc că la că la 100 de grame de grăsime din produsele alimentare cantitatea de acizi grași trans să nu depășească 2 grame. Informația respectivă va fi pusă la dispoziția consumatorului direct pe ambalajul sau eticheta produsului alimentar, dar și prin intermediul altor instrumente de comunicare. Potrivit notei informative a proiectului, acizii grași trans sînt considerați cei mai nocivi pentru că ridică nivelul de colesterol rău în organism, avînd ca efect creșterea incidenței bolilor cardiovasculare și a celor oncologice.
Bursele sportivilor de performanță vor fi majorate
Sportivii de performanță, care au premii la discipline olimpice, vor primi burse de două ori mai mari. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat la ședința plenară a Parlamentului de astăzi. Documentul stipulează dublarea valorii burselor, care, în prezent, variază între 3 000 și 25 000 de lei, în funcție de performanța obținută de sportiv. Astfel, cuantumul burselor de performanță va începe de la 6 000 de lei și va ajunge pînă la 50 de mii de lei. Pentru majorarea burselor de performanță sînt prevăzute cheltuieli de pînă la 15 milioane de lei. Banii vor fi realocați din bugetul prevăzut pentru activități sportive. În prezent, 114 sportivi din țara noastră beneficiază de burse de performanță.
Fostul președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut de CNA
Un fost președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut, în această dimineață, de ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Potrivit CNA, bărbatul este bănuit că ar fi organizat trucarea unor licitații în interes propriu. Astfel, în perioada 2018-2019, președintele raionului, exercitînd influență asupra unor subalterni, ar fi inițiat licitații publice pentru construcții și reparații în unele instituții publice. Acesta ar fi favorizat un șir de companii și agenți economici, ale căror beneficiar efectiv este, fără să asigure concurența tratamentul egal și nediscriminatoriu al celorlalți participanți la licitații.
Nicu Popescu a avut o întrevedere cu delegația Parlamentului European
Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a găzduit la Ministerul de Externe pe membrii delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova Siegfried Mureșan, Maria Grapini și Helmut Scholz, aflați în țara noastră cu ocazia desfășurării celei de-a douăsprezecea reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-UE. „Am reiterat europarlamentarilor determinarea autorităților pentru implementarea celor nouă recomandări pentru deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la UE, informînd despre pașii realizați în cadrul Planului de acțiuni elaborat la nivel național, inclusiv în ceea ce privește consolidarea capacităților instituționale în contextul avansării parcursului european ireversibil al țării noastre”, a menționat vicepremierul.
Eliminarea regimul duty-free a fost votată în lectură finală
Proiectul de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova a fost aprobat în cea de-a doua lectură. Astfel, comercializarea mărfurilor în unitățile comerciale din zonele vamale va fi impozitată, reieșind din principiul echității fiscale pentru toți antreprenorii din Republica Moldova. Magazinele duty-free existente vor activa pînă la expirarea licenței curente.