REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (16 februarie 2022)
Rata națională de imunizare este de 31%
Acoperirea națională cu o doză de vaccin anti-COVID constituie circa 31%, iar cu schemă completă – peste 29%. Datele au fost făcute publice de Ministerul sănătății. Astfel, în total 35 931 de persoane au fost imunizate în perioada 7 – 13 februarie 2022. Alți 213 069 de oameni au mers la centrele de vaccinare pentru administrarea dozei booster. Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistrează în municipiul Chișinău – 45% și Soroca – 33%, iar cea mai redusă acoperire vaccinală se atesta în UTA Găgăuzia - 18%, Sîngerei și Leova - 20%.
Unitățile de alimentație publică din Chișinău revin la regim obișnuit de lucru
Unitățile de alimentație publică din municipiul Chișinău își vor relua de astăzi, 16 februarie, activitatea în regim obișnuit de lucru. Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a a decis închiderea graduală a secțiilor destinate tratamentului Sars-Cov-2 din spitalele municipale și reluarea activității unităților de alimentație publică în regim obișnuit de lucru. Totodată, rămîne obligativitatea deținerii de către toți clienții și angajații HoReCa a certificatului COVID-19 și respectarea strictă a tuturor măsurilor de prevenire și control a infecției.
Un lot de echipamente au fost donate de UE, USAID și OMS
120 de laptopuri și 120 de computere, în valoare de 2,8 milioane de lei, au fost donate Ministerului sănătății de UE, USAID și OMS. La evenimentul de transmitere a donației a fost prezent și ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Șeful de la sănătate a precizat că de acest echipament vor beneficia instituțiile medicale din țară, iar computerele vor ajuta la automatizarea campaniei de vaccinare. Totodată, noile echipamente vor reduce din povara logistica pusă pe umerii cadrelor medicale.
Un nou lot de vaccin Spikevax a ajuns în Moldova
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a recepționat un lot de 100 800 de doze de vaccin Spikevax, produs de compania Moderna. Dozele au fost donate R. Moldova prin intermediul mecanismului COVAX. Potrivit ANSP, anul trecut, țara noastră a recepționat 280 800 de doze de vaccin Spikevax. Primul lot, de 50 400 de doze, donat prin intermediul mecanismului COVAX, a ajuns la Chișinău la sfîrșitul lunii noiembrie 2021. Al doilea lot, de 230 400 de doze, oferit gratuit de Franța prin intermediul platformei COVAX, a fost recepționat la finele lunii decembrie 2021.
Alla Rusu și-a expus lucrările la Centrul ”C. Brîncuși”
O expoziție personală de pictură și grafică a artistului plastic Alla Rusu, care activează la Paris, București, Chișinău și Sankt Petersburg, a fost vernisată la Centrul Expozițional ”Constantin Brîncuși” din capitală. Alla Rusu a comunicat că expoziția cuprinde 64 de lucrări, dintre care 40 de pictură și 24 de acuarelă, realizate din 1998 pînă în prezent.
Un șef de la Institutul Oncologic a fost reținut de CNA
Un șef de secție din cadrul Institutului Oncologic a fost reținut de ofițerii CNA, fiind bănuit de corupere pasivă, după ce a fost denunțat de către un pacient. Potrivit pacientului, șeful de secție ar fi pretins de la el 2000 de euro pentru a asigura internarea unui bolnav incurabil și a urgenta începerea tratamentului oncologic. În acest caz a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă, iar șeful de secție a fost reținut în flagrant, în momentul primirii banilor. Dacă va fi găsit vinovat, medicul riscă o pedeapsă de pînă la 10 ani de închisoare.
La Drochia se va desfășura Concursul ”Cîntă inima”
Primăria orașului Drochia organizează concursul de artă vocală ”Cîntă inima”, ediția a II-a. “Cîntă inima de Dragobete! Dacă ești îndrăgostit de muzică și vrei să cînți iubirea cu noi, Primăria orașului Drochia în parteneriat cu Centrul de Cultură și Tineret or. Drochia te așteaptă să participi la Concursul de artă vocală ”Cîntă inima”, ediția a II-a , 2022”, se arată în mesajul Primăriei.
Vremea se încălzește
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că vremea se va încălzi simţitor, cu maxime termice care vor atinge 13 grade Celsius, în sudul R. Moldova. În orele nocturne şi ale dimineţii pe arii restrînse se va semnala ceaţă slabă. La Briceni, se vor înregistra 8 grade Celsius. La Bălţi se aşteaptă 9 grade Celsius, iar la Ungheni se vor înregistra 11 grade Celsius. La Chişinău, după temperaturi nocturne care au scăzut pînă la -2 grade Celsius, maximele diurne vor urca pînă 11 grade Celsius. Vîntul va sufla din sud-est slab la moderat, cu viteze de pînă la 65km/oră.
Alexei Gherțescu va fi propus pentru funcția de președinte al Consiliului Concurenței
Avocatul Alexei Gherțescu va fi propus pentru funcția de președinte al Consiliului Concurenței. Candidatul va fi audiat în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, după care urmează votul în plenul Parlamentului. Între anii 2015-2019 a activat la Programul Națiunilor Unite de Dezvoltare (în cadrul Unității de implementare a proiectelor în domeniul justiției și drepturilor omului), după care în 2019 a revenit la activitatea de avocat.
Leul moldovenesc se depreciază
Leul moldovenesc se depreciază față de moneda unică europeană. Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru miercuri, 16 februarie, un curs valutar de 17,87 lei pentru un dolar, și de 20,27 lei pentru un Euro. Astăzi un leu românesc va fi cotat la 4,1 lei moldovenești. O hrivnă ucraineană va costa 63 de bani, iar o rublă rusească - 23 de bani.