REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (14 aprilie 2022)
Hidrologii au avertizat asupra creșterii nivelului apei în Nistru
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a extins, pînă la 16 aprilie, avertizarea hidrologică de creștere a nivelului apei în rîul Nistru. Potrivit hidrologilor SHS, prognoza este în legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de acumulare Dnestrovsk (rîul Nistru) pînă la 500 metri cubi pe secundă. Centrul hidrologic prognozează, pentru intervalul 13-15 aprilie, creșterea nivelului apei față de nivelul din dimineața zilei de 13 aprilie, pe sectorul Soroca–Camenca, cu 0.7-1.4 metri. Apa se va scurge în limitele albiei minore, indică Serviciul Hidrometeorologic.
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară
Parlamentul se convocă joi, 14 aprilie, în ședință plenară în cadrul sesiunii ordinare curente. Biroul permanent al Legislativului a aprobat proiectul ordinii de zi a ședinței. Astfel, deputații vor examina proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură, proiectul de modificare a Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar. În cea de-a doua lectură va fi dezbătut proiectul de lege privind calitatea aerului atmosferic și proiectul de lege pentru modificarea anexei nr.2 a Legii privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura. Ordinea de zi mai include proiectul de lege pentru ratificarea unui acord de împrumut dintre R. Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
COVID-19: Au fost înregistrate 200 de cazuri noi
În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost efectuate 3 421 de teste, fiind confirmate 200 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, unul este asociat cu contact în afara țării. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 516 004 cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul de cazuri noi, 11 sînt lucrători medicali. În instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 262 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sînt 43 de pacienți, dintre care trei supuși ventilării mecanice.Alte 304 de persoane au fost vindecate. În total, 502 756 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Comisia Parlamentelor României și Moldovei se va întruni la București
Reuniunea Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Legislativul Republicii Moldova va avea loc la București, pe 14 aprilie current. Plenara reuniunii Comisiei se va desfășura la Camera Deputaților a Parlamentului României și se va încheia cu adoptarea unei Rezoluții de sprijin politic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, pe parcursul zilei de astăzi se vor întruni în ședințe grupurile de lucru tematice.
Programul de Ajutor Social va fi reformat
Cabinetul de miniștri a dat aviz pozitiv proiectului de lege, care prevede reformarea Programului de Ajutor Social, prin care statul susține categoriile vulnerabile ale populației. Inițiativa legislativă își propune să îmbunătățească Programul, astfel încît să acopere familiile defavorizate care astăzi nu beneficiază de ajutor social. În prezent, în Republica Moldova locuiesc cca 120 mii de familii extrem de sărace și doar 26% din numărul acestora beneficiază de suport din partea statului. Odată cu implementarea reformei, Programul de Ajutor Social va acoperi un număr mult mai mare de familii defavorizate.
Belgia susține R. Moldova în depășirea crizelor și avansarea în procesul de integrare europeană
Subiectele ce țin de securitatea regională, dar și oportunitățile de cooperare dintre Republica Moldova și Belgia în vederea avansării țării noastre pe calea integrării europene, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu omologul său belgian, Alexander De Croo. Premierul belgian Alexander De Croo a apreciat acțiunile autorităților de la Chișinău - atît cele orientate spre realizarea parcursului european, cît și măsurile imediate luate în contextul conflictului din Ucraina. „În aceste timpuri dificile, țările cu valori comune, fie ele membre ale UE sau încă nu, trebuie să se susțină reciproc. Așa cum Moldova este în proces de desfășurare a unor reforme foarte bune și corecte, noi vom continua să vă susținem în ceea ce faceți”, a declarat Alexander De Croo.
Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Tilman Kuban
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a întîlnit cu Tilman Kuban, membru al Bundestagului și cu Matthias Miller, membru al Landtagului Baden-Württemberg din Republica Federală Germania, care se află într-o vizită de lucru în Moldova, fiind însoțiți de Katja Plate, Director al Fundației Konrad Adenauer pentru România și Moldova. În procesul de discuții au fost abordate aspecte ce țin de dosarul transnistrean, dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, cele mai actuale probleme de pe agendă și viziunea autorităților Republicii Moldova privind soluționarea acestora.
Noi excepții pentru transportarea mărfurilor prin Constanța
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale informează că, urmare a demersurilor efectuate către autoritățile române, pentru facilitarea transportului de mărfuri din R. Moldova spre portul Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României a aprobat noi derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute pentru depășirea masei și dimensiunilor maxime admise, aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Derogările se aplică pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România și Republica Moldova, în anumite condiții.
O expoziție a pictoriței Olga Orlova a fost vernisată la un muzeu din capitală
La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost vernisată expoziția aniversară de pictură și grafică cu genericul ”Orga Orlova, 90 de ani de la naștere”. Directorul instituției, Tudor Zbîrnea a menționat că expoziția cuprinde 51 de lucrări de pictură și grafică din colecția instituției și cea a familiei. Potrivit sursei citate, Olga Orlova este reprezentanta generaţiei de artişti plastici din anii ’60 ai secolului trecut, contemporană cu Mihail Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, dar creaţia şi operele sale se disting cardinal de tendinţele artistice ale acestor generaţii.
Irina Vlah s-a întîlnit cu responsabilul de afacerile Ambasadei Germaniei în R. Moldova
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întîlnit cu Ullrich Kinne, responsabil de afacerile Ambasadei Germaniei în R. Moldova. În cadrul discuției, părțile au discutat rezultatele proiectelor implementate cu suportul Agenției germane GIZ, precum și evoluțiile din țara vecină și impactul acestora asupra situației social-economice din Moldova. Bașcanul a împărtășit Excelenței Sale viziunea posibilelor modalități de integrare mai reușită a refugiaților. Guvernatorul Autonomiei a mulțumit pentru sprijinul oferit de Agenția GIZ a Guvernului Germaniei pentru studiul și utilizarea potențialului investițional al Găgăuziei.
„Autosalubritate" va evacua de patru ori pe lună deșeurile reciclabile
Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate" informează că, în perioada 13-15 aprilie, operatorul municipal de salubrizare va evacua gratuit deșeurile reciclabile de la platformele de depozitare a deșeurilor din toate sectoarele municipiului Chișinău. În acest scop, administrația „Autosalubritate" îndeamnă locuitorii să depoziteze toate deșeurile din hîrtie, carton și PET-uri, stocate separat în containerele de culoare albastră și galbenă, amenajate la platformele de depozitare a deșeurilor din curtea blocurilor de locuințe unde locuiesc.
Leul s-a mai depreciat puțin în raport cu dolarul
Pe parcursul unei zile leul moldovenesc a cedat dolarului american mai mult de 3 bani, dar a cîștigat de la moneda unică europeană aproape 4 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 14 aprilie un curs oficial de schimb valutar egal cu 18,4526 lei pentru un dolar (+3,2 bani) și 19,9777 lei pentru un euro (-3,9 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 18,4206 lei pentru un dolar şi, respectiv, 20,0167 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 14 aprilie, constituie: 0,6261 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,0430 lei pentru 1 leu românesc și 0,2247 lei pentru 1 rublă rusească.