REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (4 August 2022)

Ex-președintele român Ion Iliescu și alți doi foști demnitari au fost trimişi în judecată, în dosarul Revoluţiei pentru crime împotriva umanităţii

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii.

"În noul rechizitoriu avem persoane trimise în judecată: pe Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, şi generalul în retragere Rus Iosif Pop, fost comandant al Aviaţiei Militare. În sarcina inculpaţilor sunt reţinute infracţiuni contra umanităţii prevăzute de articolul 439 literele a, g, I şi k din Codul Penal", a anunţat, Miercuri, procurorul general Gabriela Scutea.

Potrivit procurorului general, "concepţia rechizitoriului este centrată pe acţiunile intervenite în perioada 22 Decembrie - 30 Decembrie 1989, după părăsirea sediului Comitetului Central al PCR de către Nicolae Ceauşescu. Doctrina internaţională privitoare la binele împotriva umanităţii în legătură cu articolul 33 al Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale stabileşte că sunt exoneraţi în mod explicit militarii care săvîrşesc fapta ca urmare a unui ordin militar de acţiune. Într-un asemenea caz, responsabilitatea penală va incumba persoanei care a dat respectivul ordin".

"Se impune o clarificare în privinţa cercetării evenimentelor care au constituit Revoluţia Română din Decembrie 1989. Aceste evenimente au făcut obiectul a 4.544 de dosare penale. Foarte multe dintre aceste dosare se găsesc reunite în dosarul pe care astăzi îl înaintăm Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dar istoric trebuie subliniat că în 112 dosare Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, dintre care 25 au fost generali, 114 ofiţeri, 13 subofiţeri, 36 de militari în termen şi 87 de civili", a precizat Gabriela Scutea.

Atac într-o grădiniţă din China. Trei oameni au fost uciși şi alţi şase răniţi

Un atac produs Miercuri la o grădiniţă din centrul Chinei s-a soldat cu trei morţi şi şase răniţi, a anunţat Poliţia locală, citată de AFP, potrivit agerpres.

„Un răufăcător care purta o caschetă şi o mască, înarmat, a năvălit” la ora 10.22 (02.22GMT) în grădiniţa din provincia Jiangxi, potrivit unui comunicat al Poliţiei.

Acesta precizează că suspectul, în vîrstă de 48 de ani, a fugit şi este căutat activ. Nu au fost comunicate deocamdată alte detalii cu privire la circumstanţele atacului.

G7 vrea să interzică transportul de petrol din Rusia

G7 ia în considerare „interzicerea” transportului de petrol rusesc la nivel global, dacă nu este comercializat la un preț stabilit sau mai mic decît acesta, potrivit CNN, informează mediafax.

G7 ia în considerare alte opțiuni pentru a opri Rusia „să profite de pe urma războiului său de agresiune și pentru a reduce capacitatea țării de a purta un război”, potrivit unei declarații a miniștrilor de Externe ai forumului.

Aceste opțiuni ar putea include „o interdicție completă a tuturor serviciilor care permit transportul de țiței și produse petroliere rusești pe mare la nivel global”, cu excepția cazului în care petrolul a fost cumpărat la un preț stabilit sau un preț mai mic, se arată în declarație.

Miniștrii de Externe au declarat că Rusia folosește energia ca „un instrument de coerciție geopolitică” și au anunțat că vor colabora pentru a reduce cererea țărilor G7 privind energia rusă, protejînd în același timp grupurile vulnerabile față de impactul întreruperilor de aprovizionare și al creșterii prețurilor.

Lavrov: Vizita lui Pelosi în Taiwan reprezintă o încercare deliberată a Washingtonului de a crea ”disconfort” Chinei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, Miercuri, că vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, reprezintă o încercare deliberată a Washingtonului de a crea ”disconfort” Chinei, relatează Reuters.

”Nu văd nici un alt motiv pentru a crea un asemenea disconfort aproape din senin, ştiind foarte bine ce înseamnă pentru Republica Populară Chineză”, a declarat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, într-o vizită în Myanmar.

Vizita lui Pelosi, Marţi, în Taiwan, pe care China o consideră o provincie separatistă, a provocat un răspuns furios din partea Beijingului, într-un moment în care tensiunile internaţionale sunt deja crescute în contextul conflictului din Ucraina.

SUA vor adăuga pe lista de sancțiuni avioanele companiilor aeriene rusești

Americanii vor adăuga pe lista de sancțiuni care vizează Rusia avioanele operate de companiile aeriene rusești, potrivit Sky News, informează mediafax.

Aproximativ 25 de avioane Airbus operate de companiile aeriene rusești, despre care se crede că încalcă controalele la export ale SUA, vor fi incluse în cadrul sancțiunilor Administrației Biden impuse Rusiei, ca urmare a războiului din Ucraina.

Americanii au identificat peste 150 de avioane Boeing și un avion Gulfstream care au zburat în Rusia din alte țări începînd, cu 2 Martie, sau în Belarus, începînd cu 8 Aprilie.

Cele 25 de avioane Airbus A320, A321 și A330 sunt operate de Ural Airlines, S7 Airlines, Red Wings, Yamal Airlines, Nordwind și I-Fly.

Acestea sunt primele avioane adăugate pe lista de control.

Ordinele au ca scop interzicerea accesului companiilor aeriene la servicii de realimentare cu combustibil, piese de schimb și servicii de întreținere.

„Statele Unite și partenerii noștri au aplicat controale extinse și puternice ale exporturilor în sectoare industriale, cum ar fi cel aerospațial, pe care Rusia le folosește pentru a-și susține agresiunea militară”, a explicat Matthew Axelrod, șeful departamentului de aplicare a normelor privind exporturile din cadrul Departamentului pentru comerț.

Parcă-n ciuda lui Putin,  Zelenski vrea să legalizeze parteneriatele între persoane de acelaşi sex

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat în favoarea legalizării parteneriatelor între persoane de acelaşi sex în Ucraina, informează dpa, potrivit agerpres.

Zelenski a făcut această precizare în răspuns la o petiţie online care cere autorizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Ucraina. Peste 28.000 de oameni au semnat această petiţie, de la începutul lunii Iunie.

Şeful statului a precizat că, potrivit Constituţiei ucrainene, căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie, adăugînd că, sub regimul legii marţiale instituit pe fondul conflictului armat cu Rusia, Constituţia nu poate fi schimbată, în acest moment.

Totuşi, a menţionat Zelenski, Guvernul ucrainean a pregătit deja opţiuni pentru legalizarea parteneriatelor, în viitor.

Marine Le Pen cere abandonarea sancţiunilor impuse Rusiei

Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, cere abandonarea sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invadării militare şi Războiului rus din Ucraina care, consideră ea, ”nu servesc la absolut nimic” în afară ”să-i facă să sufere” pe europeni, relatează Paris Match, scrie news.ro.

”Eu vreau” ca sancţiunile ”să dispară, pentru a evita ca Uniunea Europeană (UE) să ajungă la un blackout în importurile de gaze”, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Adunarea Naţională, şefa deputaţilor Rassemblement national (RN, extremă dreapta).

”Aceste sancţiuni nu servesc la absolut nimic, în afară de a face să sufere popoarele europene şi, de altfel, poporul francez”, a subliniat ea. ”Trebuie să fii cu adevărat de rea-credinţă să nu constaţi că, contrat lăudăroşeniei Guvernului nostru, economia rusă nu este în genunchi şi nu se află în încetare de plăţi”, consideră deputata din Pas-de-Calais. ”Noi suntem mai mult victime ale acestor sancţiuni decît Rusia”, care ”a găsit alţi clienţi” şi care ”ocoleşte diverse embargouri”, subliniază finalista în alegerile prezidenţiale franceze.

Ea denunţă ”o succesiune de eşecuri” ale UE.

Canada impune noi sancțiuni unor oligarhi, militari și companii din Rusia

Canada lărgește lista cu sancțiuni care vizează oligarhi, militari și companii din Rusia, potrivit Sky News , informează mediafax.

Autoritățile din Canada au confirmat că vor modifica lista cu sancțiuni. Potrivit acestora, modificările vor afecta 43 de oficiali militari și 17 entități.

„Acțiunile abominabile ale mașinii de război rusești nu vor fi uitate, iar Canada va continua să lucreze cu partenerii săi din comunitatea internațională pentru a o trage la răspundere”, a declarat ministrul canadian de Externe, Melanie Joly.

Canada a impus sancțiuni împotriva a peste 1.150 de persoane și entități din Rusia ca răspuns la războiul din Ucraina.

Individul care a pătruns în Castelul Windsor a fost inculpat pentru ameninţarea Reginei Elizabeth a II-a

Intrusul înarmat cu o arbaletă, Jaswant Singh Chail, în vîrstă de 20 de ani, care a intrat în ziua Crăciunului în Castelul Windsor, unde se afla Regina Elizabeth a II-a, a fost inculpat cu privire la faptul că a ameninţat-o pe Regină, anunţă Poliţia britanică, relatează AFP.

Jaswant Singh Chail a fost inculpat în baza Articolului 2 al ”Treason Act” din 1842, care pedepseşte tentative de ”rănire sau vătămare a Majestăţii Sale” şi prevede fie o pedeapsă cu închisoarea, fie exilul pe o perioadă de şapte ani.

El a fost inculpat, de asemenea, de ameninţare cu moartea şi cu privire la deţinere ilegală de armă, anunţă într-un comunicat Metropolitan Police.

Tînărul, în prezent încarcerat, urmează să compară, la 17 August, la Magistrates' Court din Londra.

Tabloidul The Sun a publicat imagini dintr-o înregistrare video postată pe contul de Snapchat al suspectului cu cîteva minute înainte de faptă. El purta un hanorac negru cu glugă şi o mască albă, agita o arbaletă şi spunea că ”îmi pare rău pentru ceea ce-am făcut şi ceea ce-am să fac. Voi încerca să o asasinez pe Regina Elizabeth”.

El face trimiteri la seria Star Wars, se prezintă drept un indian sikh şi spune că vrea să-şi ia ”revanşa” pentru masacrarea în 1919, de către trupe britanice, a unor manifestanţi în India.

Judecătorii iranieni au condamnat doi bărbați și o femeie să-și piardă un ochi

Justiţia iraniană a condamnat doi bărbaţi şi o femeie să-şi piardă un ochi aplicînd legea talionului, după ce i-a declarat vinovaţi că au provocat victimelor lor pierderea vederii la un ochi, a informat un ziar local, citat de France Presse. Cei trei iranieni au fost „condamnaţi să-şi piardă un ochi în temeiul legii talionului în trei cazuri separate”, a anunţat Hamshahri, cotidianul Primăriei din Teheran, fără a preciza data sentinţelor. Legea talionului se aplică cel mai adesea în Iran în cazuri de crimă şi familia victimei trebuie să o ceară în mod expres.

Într-un prim caz, o tînără a aruncat acid peste vecina ei care şi-a pierdut ochiul în urma unei certe, în 2011, potrivit ziarului, citat de AFP și Agerpres. Ea a fost condamnată să-şi piardă ochiul drept, la închisoare şi o amendă, verdict confirmat de Curtea Supremă. În al doilea caz, un bărbat a înjunghiat în 2017 o rudă care şi-a pierdut un ochi. În al treilea, un bărbat a tras în 2018 cu o puşcă de vînătoare într-un prieten care şi-a pierdut vederea la ochiul stîng.

Potrivit Hamshahri, „aceste dosare au fost înaintate Parchetului Penal din Teheran pentru pregătirea aplicării pedepsei”.