REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (24 Noiembrie 2020)

100 de mafioți din Cosa Nostra au fost arestați în Sicilia

Carabinierii italieni au anunţat, Luni, că au arestat aproape 100 de suspecţi într-un raid de mare anvergură împotriva mafiei ce controlează traficul de droguri din Catania, din Estul Siciliei, informează dpa, potrivit agerpres. Optsprezece persoane au fost plasate în arest preventiv, inclusiv două persoane într-o închisoare pentru minori, în timp ce 9 au fost plasate în arest la domiciliu, se precizează într-un comunicat al jandarmeriei naţionale italiene. Pe numele altor 12 suspecţi au fost emise măsuri restrictive, precum ordine de a nu părăsi oraşul sau de a se înfăţişa regulat la secţia de Poliţie. Suspecţii sunt acuzaţi de diverse delicte, printre care asociere în scop mafiot, pentru trafic şi comercializare de droguri sau pentru posesie de arme.

O celulă a clanului Santapaola-Ercolano, membru al mafiei siciliene Cosa Nostra, controla traficul de droguri, iar o parte din încasări era folosită pentru a sprijini familiile membrilor mafiei aflaţi la închisoare.

Peste 300 de parizieni inconștienți au dat o petrecere clandestină la Paris

Peste 300 de tineri s-au adunat, Sîmbătă, la o petrecere ilegală într-o clădire dezafectată din arondismentul 13, în Paris. Chiar dacă organizatorii riscă acum o amendă de 15.000 de euro și chiar închisoare, petrecerea nu a fost întreruptă, pentru că nu că nu era nimeni în apropiere care să cheme Poliția.

Biletele pentru party-ul numit „Vreau să mă eliberez” (I want to break free) s-au vîndut în doar cîteva ore şi au costat la 15 euro. Adresa unde s-a ținut petrecerea, o clădire părăsită din arondismentul 13, a fost comunicată prin e-mail în ultimul moment, iar instrucţiunile au fost stricte: sosiţi discret, singur sau în grupuri foarte mici, între orele 20:00 şi 21:00, cu biletul rezervat. Evenimentul s-a ţinut într-o locaţie abandonată, o hală imensă din beton, reamenajată special cu scenă pentru DJ, bar şi ring de dans. Petrecăreții au trebuit să traverseze un tunel lung și întunecat, ajutîndu-se doar de lumina telefoanelor.

„Am decis să formăm o rezistenţă şi să lansăm acest apel pentru a sărbători împreună. Tinerii nu mai au nici un spaţiu pentru a exista, a se distra, a socializa, trăiesc într-o lipsă teribilă. Încercăm să le oferim în continuare experienţele de care au nevoie, în ciuda riscurilor”, a declarat unul dintre organizatori, potrivit Mediafax, care preia Le Figaro.

În timp ce starea de urgenţă din Franţa interzice orice adunare publică, cu atît mai mult în scopuri comerciale, organizatorii vor suporta o amendă de 15.000 de euro şi un an de închisoare, pentru că au pus în pericol viaţa altora. "În general, Poliţia intervine atunci cînd este solicitată de vecini, în special din cauza zgomotului. Dar la acest eveniment nu a existat nici o intervenţie, pentru că nu a fost raportat”, a relatat Le Figaro.

O întrevedere secretă, poate crucială, la nivel înalt, între adversarii Israel și Arabia Saudită

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut o călătorie neanunțată în Arabia Saudită, unde s-a întîlnit cu prințul Mohammed bin Salman și secretarul american de stat, Mike Pompeo, scrie The Guardian, citînd media israeliene. Dacă se confirmă, ar fi una dintre extrem de puținele întîlniri la nivel înalt între vechii inamici, la inițiativa Israelului, care face eforturi de a fi acceptat în regiune.

Ziarele evreiești au scris că Netanyahu a fost însoțit de șeful Mossad, Yossi Cohen. Presa de stat saudită nu a făcut nici o referire la această întîlnire, în vreme ce Cabinetul premierului israelian nu a răspuns întrebărilor pe acest subiect. Un consilier pe probleme media al lui Netanyahu, Topaz Luk, a oferit un indiciu despre întîlnire, scriind pe Twitter că Netanyahu „face pace”, în vreme ce rivalul său Benny Gantz „face politică”.

Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrein au semnat în Septembrie acorduri de normalizare a relațiilor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe peluza Casei Albe, în prezenţa Preşedintelui american Donald Trump. Chiar dacă un acord similar între Israel și Arabia Saudită nu este realizabil, călătoria de Duminică noapte ar marca o victorie diplomatică importantă pentru Israel. Atîta timp cît cele două țări, dar și celelalte state arabe au un inamic comun în Iran, ocuparea palestinienilor a izolat Israelul în Orientul Mijlociu. Administrația Trump, apropiată de Netanyahu, a făcut eforturi în ultimele săptămîni de a sprijini Guvernul israelian. În acest turneu, Mike Pompeo a devenit primul diplomat american care a făcut o vizită oficială într-o așezare israeliană din West Bank, un sprijin evident pentru mișcarea naționalistă de preluare a terenurilor în teritoriile palestiniene ocupate.

FMI cere liderilor G20 să ia decizii fără precedent pentru a se atenua impactul pandemiei de coronavirus

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a cerut liderilor G20 să menţină măsurile de stimulare, deoarece economia globală "nu a depăşit perioada critică", transmit Reuters şi Xinhua.

"Apreciez eforturile tuturor ţărilor G20 de a adopta decizii fără precedent pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) - inclusiv măsuri de sprijin monetare şi fiscale - care au ajutat la prevenirea unor falimente masive şi chiar la adîncirea crizei", a declarat oficialul FMI, după reuniunea virtuală a liderilor G20. "De asemenea, subliniez că nu a fost depăşită perioada critică în actuala criză. De acum înainte, cooperarea va fi şi mai importantă", a afirmat Georgieva, cerînd liderilor G20 să menţină măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri şi angajaţi "pînă la încheierea crizei sanitare".

"Ele nu trebuie retrase prematur. De asemenea, este momentul pentru a pregăti investiţii sincronizate în proiecte de infrastructură ecologică şi digitală pentru a stimula redresarea economiei şi pentru îndeplinirea obiectivelor climatice", a explicat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, scrie Agerpres. De asemenea, Kristalina Georgieva a cerut implementarea rapidă şi eficientă a noului cadru stabilit de G20 pentru suspendarea plăţilor aferente serviciului datoriei celor mai sărace ţări din lume, dar a avertizat că şi alte state au nevoie de ajutor.

"Este esenţial să fie operaţionalizat rapid şi eficient acest cadru", a afirmat Kristalina Georgieva, după ce s-a adresat liderilor G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente). "Mai mult, trebuie de asemenea să ajutăm aceste ţări care nu beneficiază de reglementările din noul cadru pentru a-şi rezolva vulnerabilităţile legate de nivelul datoriei, astfel încît economiile lor să devină mai reziliente", a declarat oficialul FMI. Noul program anunţat Duminică de liderii G20 permite un moratoriu temporar al serviciului plăţilor datoriilor pentru 73 de ţări cu venituri extrem de scăzute.

Australienii au putut circula dintr-un stat în altul după 138 de zile de restricții

Frontiera dintre statele australiene Victoria şi New South Wales, cu populaţiile cele mai mari din ţară, s-a redeschis Luni, la un minut după miezul nopţii, informează dpa şi Reuters. Circulaţia dintre cele două state fusese întreruptă timp de 138 de zile, pentru limitarea răspîndirii coronavirusului.

Australienii au putut trece liber dintr-un stat în celălalt pentru prima oară după 8 Iulie. Presa locală a relatat că la frontieră s-a instalat un DJ, pe şoseaua principală între localităţile vecine Wodonga din Victoria şi Albury din New South Wales. Pentru primele automobile care au trecut, la ora locală 12.01, a răsunat muzică, scrie Agerpres. Televiziunea naţională ABC transmis scene de sărbătoare de pe aeroportul din Sydney, Capitala statului New South Wales, unde travestiţi şi salvamari de pe plaja Bondi, la bustul gol, salutau pasagerii la aterizarea primelor avioane venite de la Melbourne, Capitala statului Victoria. Înainte de pandemia de coronavirus, ruta aeriană între cele două metropole era a doua din lume ca trafic.

În Victoria s-a aflat centrul celui de-al doilea val al epidemiei din Australia, iar statul a aplicat măsuri stricte de interzicere a circulaţiei cînd numărul de cazuri noi înregistrat zilnic a depăşit 700. La Melbourne, celor 4,9 milioane de locuitori li s-a cerut să nu iasă din locuinţe timp de 112 zile. După ridicarea restricţiilor la sfîrşitul lui Octombrie, nu s-a mai raportat nici un caz de COVID-19. Luni a fost a 24-a zi consecutivă fără infectări. În New South Wales s-au confirmat puţin peste 27.000 de cazuri de la începutul epidemiei, la o populaţie de circa 25 de milioane. La nivel naţional, în Australia bilanţul este de 907 decese după infectarea cu coronavirus, din care 819 în Victoria.

Suedia ”schimbă placa” în privința măsurilor anti-pandemice

Premierul Suediei, al cărui Guvern a evitat măsurile dure în pandemie și s-a bazat pe responsabilitatea cetățenilor, a cerut populației să facă mai mult pentru a opri răspîndirea virusului. ”Prea mulți oameni au fost neglijenți și nu au respectat recomandările sanitare”, a spus acesta. ”Anulați tot ce nu este necesar”, a cerut șeful Guvernului. În fața unei mortalități considerabil mai mari decît în ​​alte țări nordice, Suedia încearcă o variantă combinată: întărește apelurile publice la responsabilitate, în timp ce a limitat desfășurarea adunărilor publice.

Stefan Lofven, premierul Suediei: "Toată lumea trebuie să facă mai mult, ține de mine și de tine. Tot ce ați vrea să faceți, dar nu este necesar, anulați, reprogramați și amînați. Va mai dura pînă vom trece peste asta, iar pînă atunci, aceasta este noua normă a întregii societăți, a întregii Suedii. Trebuie să arătăm că unitatea și responsabilitatea noastră sunt mai puternice decît virusul, pe care îl vom învinge. Să facem asta împreună pentru Suedia!"

Germania e nevoită să recurgă la măsuri anti-COVID-19 tot mai stricte

Cancelarul german Angela Merkel şi vicecancelarul Olaf Scholz, ministru al Finanţelor, i-au pregătit pe germani pentru eventuala înăsprire a actualului lockdown parţial, în perspectiva discuţiei cu şefii Executivelor celor 16 landuri, prevăzută pentru Miercuri, transmite DPA, citată de Agerpres.

Restaurantele, barurile şi alte locuri publice din Germania au fost închise de la începutul lunii Noiembrie şi au fost impuse măsuri de distanţare fizică mai stricte, pentru a limita numărul cazurilor de COVID-19, după o recrudescenţă a epidemiei în octombrie. „Cetăţenii ar trebui să primească un răspuns unificat, un răspuns comun de la Guvernul federal şi Guvernele landurilor. De fapt, ei au dreptul la asta. De această dată lucrăm din greu în această privinţă”, a subliniat Merkel. La cea mai recentă întîlnire cu reprezentanţii landurilor, cancelarul Angela Merkel a dorit să pună în practică măsuri mai dure pentru a limita răspîndirea pandemiei, dar nu a reuşit din cauza opoziţiei landurilor, care dispun de un grad ridicat de autonomie în elaborarea politicilor de sănătate.

În premieră, din 3 Noiembrie, Trump evită total presa

Președintele american în exercițiu Donald Trump nu a mai răspuns la nici o întrebare din partea presei din ziua alegerilor prezidențiale din 3 Noiembrie, relatează CNN.

Trump continuă să evite întrebările reporterilor, în timp ce Biden se pregătește să-și preia noul rol la Casa Albă. „Aceasta este o perioadă de tăcere fără precedent pentru Președintele Statelor Unite”, a spus jurnalistul CNN Brian Stelter. ”Declarațiile de presă au dispărut practic de la Casa Albă și de la agențiile guvernamentale cheie”, a adăugat el. Deși nu este neobișnuit ca secretarii de presă ai lui Trump să ia pauze lungi în întîlnirile cu jurnaliștii acreditați la Casa Albă, Trump însuși a fost foarte conectat cu reporterii pe tot parcursul mandatului său, vorbind adesea cu ei pe peluza Casei Albe, în drum spre elicopterul prezidențial Marine One. Dar, începînd cu 3 Noiembrie, Trump s-a limitat la contul său de Twitter pentru a se adresa publicului.

Nu doar Trump evită presa. Secretarul interimar al Apărării, Christopher Miller, nu a răspuns la nici o întrebare, în ciuda deciziei de a retrage trupe din Afganistan și Irak. Nici vicepreședintele Mike Pence nu a răspuns la întrebări din partea presei, în ciuda rolului său de șef al grupului operativ pentru coronavirus. „Este o strategie a întregului Guvern", a spus Kaitlan Collins, corespondentul CNN la Casa Albă.

Apropiații lui Trump nu vor să răspundă la întrebări despre ceea ce face Președintele, deoarece echipa sa de campanie încă încearcă să răstoarne rezultatele alegerilor și știu că se vor confrunta cu întrebări despre aceste încercări ale Președintelui în exercițiu, la care nu au răspunsuri, a adăugat Collins. Secretarul de presă de la Casa Albă, Kayleigh McEnany, a făcut Vineri o declarație de presă, prima în șapte săptămîni. La final, ea a refuzat să răspundă la o întrebare de la Collins, numind-o „activistă”. Jurnalista spune că reacția lui McEnany nu a șocat-o. „Partea tristă a lucrurilor este că nu m-a uimit nici pe mine, nici pe ceilalți reporteri prezenți, pentru că am văzut așa ceva de nenumărate ori”, a spus Collins.

Cele mai puternice țări europene amenință cu sancțiuni pe toți cei care se opun negocierilor inter-libiene

Franţa, Regatul Unit, Italia şi Germania au ameninţat, Luni, cu sancţionarea tuturor celor care creează obstacole în calea negocierilor inter-libiene menite să înfiinţeze instituţii de tranziţie pînă la alegerile prevăzute să aibă loc în Decembrie 2021, informează AFP, potrivit agerpres. „Suntem gata să luăm măsuri împotriva celor care împiedică Forumul libian la dialog politic şi alte căi ale procesului de la Berlin, precum şi a celor care continuă să jefuiască fondurile de stat sau să aducă atingere drepturilor omului în Libia”, subliniază cele patru Capitale europene într-un comunicat comun dat publicităţii de Preşedinţia franceză.

Libia se află în haos din 2011 şi este împărţită din 2014 între facţiuni rivale din Estul şi Vestul ţării, iar principalele instituţii ale statului sunt, de asemenea, împărţite sau controlate de grupări armate. Guvernul de Uniune Naţională (GNA) recunoscut la nivel internaţional deţine puterea în Capitala Tripoli, în timp ce Armata Naţională Libiană (LNA) a mareşalului Khalifa Haftar controlează Estul ţării. Ambele tabere sunt marcate de diviziuni politice, regionale şi ideologice între facţiunile armate care le susţin. În plus, puteri străine furnizează arme şi mercenari. În acest context complex, mulţi libieni rămîn sceptici cu privire la eforturile de pace.

Peste 100 de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din Mexic

Într-o groapă comună din statul mexican Jalisco s-au găsit peste 100 de cadavre, a anunţat Procuratura. Gerardo Octavio Solis Gomez, procurorul general al statului din vestul Mexicului, a declarat că 30 de victime din cele 113 au fost deja identificate, transmite dpa, potrivit agerpres. Groapa comună a fost găsită în Octombrie, iar de atunci anchetatorii îşi continuă eforturile de recuperare şi identificare a rămăşiţelor pămînteşti. În Mexic sunt date dispărute circa 60.000 de persoane. Grupurile organizate de infractori, tot mai fragmentate, ucid anual zeci de mii de oameni. Anul trecut, s-au înregistrat, la nivel naţional, un record de aproape 36.000 de omoruri.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37