REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (22 octombrie)

Juncker: Discuțiile despre Brexit au fost o pierdere de timp și de energie

Președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marți că discuțiile despre Brexit au fost „o pierdere de timp și de energie” și a adăugat că Acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE trebuie întîi adoptat de Parlamentul britanic și apoi de Parlamentul European.

„Adevărul este că mă deranjează că am pierdut atît de mult timp din acest mandat discutînd despre Brexit, cînd eu eram interesat de cum ar putea Uniunea să facă lucruri mai bune pentru cetățenii săi. A fost o pierdere de timp și de energie”, a spus Juncker în plenul Parlamentului European, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

„Acum trebuie să urmărim cu atenție evenimentele de la Westminster (Parlamentul Marii Britanii, n.r.), dar nu este posibil ca acest Parlament (Parlamentul European, n.r.) să ratifice Acordul înainte ca el să fie ratificat de Westminster. Întîi la Londra, apoi la Bruxelles și Strasbourg”, a adăugat acesta.

John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, a blocat, luni după-amiază, o iniţiativă a Guvernului Boris Johnson de a programa un nou vot pe tema Acordului Brexit.

Premierul Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amînarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunţat, în cursul nopţii de sîmbătă spre duminică, Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European. „Solicitarea de prelungire a procedurii Brexit tocmai a ajuns. Voi începe consultările cu liderii Uniunii Europene pentru a stabili cum să reacţionăm”, a declarat Donald Tusk. Conform unor surse de la Bruxelles, Uniunea Europeană este dispusă să acorde Marii Britanii o nouă amînare a Brexit, în contextul impasului politic de la Londra.

Boris Johnson declarase la nivel public că nu va solicita amînarea Brexit, argumentînd că va încerca să obţină aprobarea de către Camera Comunelor a Acordului de retragere a ţării din UE şi a legislaţiei aferente.

 

Donald Trump se teme că va fi pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni seară că îi este clar că va fi pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, cerîndu-le colegilor din Partidul Republican să îl apere mai activ.

Întrebat de jurnalişti, cu ocazia unei şedinţe cu membrii Administraţiei, dacă se gîndeşte că va fi începută procedura de impeachment de Camera Reprezentanţilor, Donald Trump a răspuns afirmativ, potrivit agenţiei Reuters, argumentînd că altfel ar cîştiga scrutinul prezidenţial programat anul viitor.

Donald Trump le-a cerut membrilor Partidului Republican să se mobilizeze pentru a-l susţine în Congres. „Democraţii nu îl au pe Mitt Romney”, a afirmat Trump, referindu-se la faptul că democraţii sînt uniţi, spre deosebire de republicani. Senatorul republican Mitt Romney l-a criticat pe Donald Trump în contextul anchetei privind Ucraina.

Camera Reprezentanţilor poate decide punerea sub acuzare a preşedintelui republicii cu majoritate simplă. Partidul Democrat, aflat în opoziţie, are majoritate în Camera Reprezentanţilor. În Senat ar urma un proces judiciar coordonat de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, iar demiterea din funcţie poate fi decisă cu o majoritate de două-treimi. Partidul Republican deţine majoritatea în Senat, astfel că demiterea lui Donald Trump este improbabilă. Însă parcursul său politic ar putea fi grav afectat în contextul viitorului scrutin prezidenţial.

 

Alegeri parlamentare în Canada

În Canada au loc alegeri parlamentare. Partidul Liberal al prim-ministrului în exerciţiu, Justin Trudeau, speră să-şi păstreze majoritatea, însă acest rezultat pare puţin probabil în acest moment, relatează BBC.

Sondajele sugerează că rezultatul va fi unul strîns, iar legislativul rezultat din aceste alegeri va fi unul în care nu se va putea forma o majoritate – un „parlament atîrnat”. Peste 27 de milioane de canadieni sînt aşteptaţi să voteze pentru a stabili cine va controla Camera Comunelor canadiană. Forul legislativ va avea 338 de membri.

Aproximativ 4,7 de milioane de canadieni au votat anticipat, conform Elections Canada – o creştere de 29% faţă de scrutinul din 2015, cînd liberalii lui Trudeau au obţinut o victorie istorică – au obţinut 184 de locuri în Parlament.

La acel moment, rezultatul alegerilor a reprezentat o răsturnare de situaţie extraordinară, în condiţiile în care Liberalii au ajuns de pe locul 3 în sondaje să cîştige alegerile, detronîndu-i pe Conservatori care fuseseră la putere timp de aproape 10 ani.

Justin Trudeau a avut o lungă „lună de miere” cu Canadienii, însă în ultimii doi ani, popularitatea sa a scăzut considerabil, fiind lovit de o serie de scandaluri.

 

Prinţul William, îngrijorat în legătură cu starea de spirit a fratelui său

Prinţul William afirmă că este îngrijorat în legătură cu fratele său, Prinţul Harry, după difuzarea unui documentar în care cel din urmă spunea că el şi soţia sa sînt afectaţi de felul în care îi tratează tabloidele din Regat, relatează BBC.

Prinţul William a declarat că speră că Ducele şi Ducesa de Sussex sînt „în regulă”, după ce au declarat, în cadrul unui documentar, că sînt afectaţi de atenţia constantă pe care le-o dau publicaţiile de tabloid.

Documentarul îi arată pe Meghan şi Harry în timpul turului lor în sudul Africii din această lună. În interviuri, cei doi spun că sînt foarte afectaţi de felul în care speculează publicaţiile de tabloid aspecte ale relaţiei lor.

Sursele din interiorul Palatului Kensington spun că Prinţul William ar fi fost furios după ce fratele lui a declarat în cadrul documentarului că uneori au zile mai bune şi uneori au zile mai proaste.

Întrebat dacă există o ruptură între el şi fratele său, Harry a spus că „se mai întîmplă şi lucruri neplăcute, inevitabil” ca rezultat la „nivelul de presiune care este pus asupra familie regale”.

„Sîntem fraţi, întotdeauna vom fi fraţi. În acest moment sîntem pe drumuri diferite, dar voi fi mereu acolo pentru şi ştiu că şi el va fi mereu acolo pentru mine”, a adăugat Prinţul Harry.

 

Premierul desemnat al Israelului renunță să mai formeze guvernul

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a anunțat, luni, pe președintele Reuven Rivlin că își depune mandatul încredințat pentru a forma o coaliție de guvernare.

„Imediat după ce am primit mandatul de a forma guvernul m-am străduit din răsputeri să formez un guvern de largă uniune națională. Asta este ceea ce își doresc oamenii”, spune Netanyahu într-o postare video pe contul de Facebook, în care anunță că eforturile sale de a-l aduce la masa negocierilor pe adversarul său politic Benny Gantz și de a evita convocarea de noi alegeri au eșuat.

În consecință, președintele Rivlin a declarat că intenționează să-i încredințeze lui Gantz misiunea de a forma o coaliție de guvernare. Acesta din urmă are la dispoziție 28 de zile pentru a forma un guvern și este așteptat să anunțe pînă joi seara dacă acceptă sau nu.

Ar fi pentru prima dată în zece ani cînd un alt candidat decît Netanyahu ar încerca să formeze guvernul, notează Haaretz.

Israelienii au fost chemați la urne luna trecută pentru un scrutin parlamentar anticipat, care însă nu a oferit un cîștigător clar nici de această dată. Votau deja pentru a doua oară anul acesta.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și principalul său adversar, Benny Gantz, au fost aproape la egalitate în scrutinul din septembrie, după ce, în urma alegerilor din aprilie, urnele oferiseră un rezultat aproape asemănător. Benjamin Netanyahu nu a putut forma nici atunci o coaliție de guvernare. Pentru scrutinul anticipat din septembrie a venit cu promisiuni noi, prin care a încercat să-i atragă pe naţionaliști de partea sa: a spus că va anexa coloniile israeliene din Cisiordania, un angajament tratat cu îngrijorare de comunitatea internaţională. N-a reușit, însă, să convingă un număr semnificativ de alegători să-l voteze, astfel încît să încline balanța.

 

Donald Trump spune că preşedinţia SUA l-a costat între 2 și 5 miliarde de dolari

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că preşedinţia l-a costat între două şi cinci miliarde de euro, bani pe care i-ar fi cîştigat dacă ar fi continuat să îşi conducă afacerile în loc să intre în politică, relatează agenţia de presă Reuters, care menţionează însă că liderul de la Casa Albă nu şi-a susţinut afirmaţia prin dovezi.

Dar, "dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o din nou instant, deoarece cui îi pasă? Dacă îţi permiţi, ce mai contează?", a declarat el presei.

"Indiferent dacă am pierdut două miliarde de dolari, cinci miliarde de dolari sau mai puţin, nu contează. Nu-mi pasă. Fac asta pentru ţară. O fac pentru oameni", a mai spus Trump.

Nu există însă dovezi că Trump a pierdut miliarde de dolari de cînd a devenit preşedinte. Averea sa netă de 3,1 miliarde de dolari a rămas neschimbată faţă de anul trecut, a scris în martie revista Forbes.

După ce Trump a făcut o declaraţie similară în august, Forbes a scris că preşedintele "nu pierde 3-5 miliarde de dolari", deoarece "cîştigul său este departe de a ajunge la trei miliarde de dolari".

Deşi averea personală a lui Trump a rămas constantă în ultimul an, el a urcat în lista Forbes a celor mai bogaţi oameni din lume, în contextul în care zeci de magnaţi au suferit pierderi financiare, iar asta în timp ce holding-urile sale imobiliare şi-au păstrat mai bine valoarea.

Spre deosebire de alţi preşedinţi americani recenţi, Trump a refuzat să îşi facă publice returnările de taxe pe venit şi s-a luptat cu Congresul şi cu instanţele să îşi ţină secretă situaţia financiară.

 

Germania propune crearea unei zone de securitate în nordul Siriei, sub control internaţional

Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a sugerat luni crearea unei zone de securitate în nordul Siriei care să îi protejeze pe civilii strămutaţi şi să asigure continuarea luptei împotriva miliţiilor grupării Stat Islamic, transmite Reuters.

Este pentru prima oară cînd executivul german propune o misiune militară în Orientul Mijlociu. Dacă va obţine sprijinul Turciei şi al Rusiei, este de aşteptat ca Berlinul să trimită soldaţi în Siria ca parte a misiunii.

„Sugestia mea este să constituim o zonă de securitate controlată internaţional, care să implice Turcia şi Rusia”, a declarat ministrul şi liderul conservatorilor germani, Annegret Kramp-Karrenbauer, într-un interviu acordat Deutsche Welle.

Această măsură ar trebui, de asemenea, să contribuie la stabilizarea regiunii, astfel încît civilii să se poată dedica reconstrucţiei şi refugiaţii să se poată întoarce în mod voluntar, a mai spus Kramp-Karrenbauer.

Ministrul german a adăugat că a discutat cu Angela Merkel despre ideea unei zone de securitate în nordul Siriei şi ci-a informat pe cei mai importanţi aliaţi ai Germaniei cu privire la propunere.

Această propunere ar putea creşte tensiunile în cadrul coaliţiei aflate la guvernare la Berlin, deoarece social-democraţii sînt sceptici faţă de orice implicare militară directă în Siria. Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a susţinut ideea, afirmînd că s-a săturat să îi audă pe politicienii germani cum îşi declară îngrijorarea faţă de violenţa din Siria fără a acţiona. Germania şi partidele aflate la guvernare trebuie să facă mai mult şi să contribuie la soluţionarea crizelor internaţionale, a subliniat ministrul german al apărării.

 

Regele Thailandei i-a retras concubinei toate titlurile regale și militare

Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, a ordonat retragerea tuturor titlurilor regale şi militare acordate concubinei sale, prezentată oficial în urmă cu două luni la Palatul Regal din Bangkok, motivînd că aceasta nu i-a respectat dorinţele şi nu a dat dovadă de loialitate, a informat luni un comunicat al Palatului Regal, citat de agenția DPA.

Regele thailandez, în vîrstă de 67 de ani, i-a acordat lui Sineenatra Wongvajirabhakdi titlul de „concubină oficială” în luna august, la doar două luni după căsătoria lui cu Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya. Sineenatra Wongvajirabhakdi deţine şi rangul de general.

În luna mai, regele a luat-o oficial în căsătorie pe Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya, care i-a fost amantă timp de mulţi ani şi care deţinea funcţia de şef al serviciului de pază al monarhului.

În comunicatul de luni al palatului regal se arată că Sineenatra a depus eforturi pentru a împiedica ca Suthida să fie numită regină şi a avut ambiţia de a deveni chiar ea regină.

Totodată, în comunicat se precizează că Sineenatra s-a folosit de numele regelui fără permisiunea acestuia pentru a emite ordine, ceea ce a provocat confuzie în rîndul populaţiei, şi dorea să obţină acelaşi statut ca cel al reginei.

 

Încă o înfrîngere pentru Boris Johnson. Parlamentul a refuzat din nou să supună la vot acordul pentru Brexit

Parlamentul britanic a refuzat, din nou, luni, să supună la vot noul acord pentru Brexit. Sîmbătă, Boris Johnson mai făcuseră o încercare de a trece Acordul prin Parlament, dar și atunci tot fără succes. Luni, speaker-ul Camerei Comunelor, John Bercow, a refuzat să pună pe ordinea de zi o nouă solicitare a Guvernului de a vota acordul pentru Brexit negociat de Boris Johnson.

John Bercow a motivat că membrii Parlamentului s-au exprimat deja pe marginea acestui subiect sîmbătă, iar o nouă dezbatere pe această temă ar fi „redundantă”.

Sîmbătă, parlamentarii britanici au votat ca acordul pentru Brexit să nu fie votat înainte de a fi adoptate legile necesare pentru implementarea lui. În plus, anterior ei votaseră un amendament prin care au cerut amînarea Brexit pînă la 31 ianuarie 2020, dacă Acordul pentru Brexit nu primește votul Parlamentului. O scrisoare în acest sens a fost trimisă deja către liderii europeni de către Guvern, numai că ea nu a fost semnată și de premier, care susține în continuare că nu dorește o amînare a Brexit și că țara sa va părăsi Uniunea la sfîrșitul acestei luni.

De altfel, s-ar putea ca Londra să nici nu obțină această amînare. Mai mulți lideri ai Uniunii Europene, printre care Emmanuel Macron, au spus deja că nu sînt de acord cu acest scenariu.

 

Spania va exhuma rămășițele fostului dictator Franco, pentru a le muta dintr-un mausoleu într-un cimitir de stat

Rămăşiţele dictatorului spaniol Francisco Franco vor fi exhumate joi din mausoleul din apropiere de Madrid unde sînt îngropate, a anunţat luni guvernul spaniol.

Ele vor fi apoi transferate la cimitirul din Pardo, la periferia capitalei spaniole, o operaţiune care se va derula "în prezenţa familiei dictatorului", a precizat executivul într-un comunicat.

"Exhumarea şi reînhumarea se vor face într-un cadru restrîns, în prezenţa apropiaţilor săi" şi a ministrului Justiţiei, Dolores Delgado, se mai arată în comunicat.

Familia Franco a depus fără succes mai multe recursuri în justiţie pentru a păstra rămăşiţele dictatorului în grandiosul mausoleu de marmură Valle de los Caídos, care are pe el o cruce gigant şi care a fost construit în munţi la 50 de kilometri nord-vest de Madrid.

De la venirea sa la putere în iunie 2018, premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco una dintre priorităţile sale, pentru ca mausoleul să nu mai fie un loc de apologie a franchismului.

La 25 septembrie, Curtea Supremă din Spania a respins ultimul recurs depus de familie, validînd decizia guvernului socialist de a exhuma rămăşiţele.

Biserica Catolică Spaniolă a dat asigurări apoi că nu se va opune exhumării lui Franco, îngropat din 1975 într-o biserică a cărei construcţie a fost decisă de dictatorul însuşi, fiind ridicată în special de mii de prizonieri republicani.

Mormîntul său este instalat la loc de cinste, în apropiere de altar.

Franco a condus Spania de la sfîrşitul Războiului Civil pe care l-a cîştigat în 1939 şi pînă la moartea sa în 1975.

 

Un pieton a murit după ce un avion s-a prăbușit pe strada pe care o traversa, în Brazilia

Tragedie aviatică în Brazilia. Un pieton, un șofer și pasagerul unui avion de mici dimensiuni au murit după ce aeronava s-a prăbușit pe o stradă aglomerată.

Avionul abia decolase cînd a început brusc să piardă altitudine. La bord erau patru persoane și trei dintre ele sînt acum la spital.

Autoritățile aeronautice au început ancheta ca să afle cauza tragediei. Una dintre bănuieli este aceea că pilotului i s-a făcut rău.

 

Un șofer a scăpat cu viață, după ce mașina sa a fost străpunsă de zeci de bușteni

Un șofer din statul american Georgia a scăpat cu viață după ce a lovit un camion cu lemne, iar mașina sa a fost străpunsă de zeci de bușteni, informează CNN.

Bărbatul aflat la volanul mașinii a suferit doar răni minore, a anunțat Edward O'Brien, comandatul pompierilor din WhitfieldCounty.

Șoferul tocmai se aplecase ca să ridice ceva de pe podeaua mașinii, moment în care a intrat în camionul plin de lemne.

Departamentul de pompieri a postat imaginile pe pagina sa de Facebook.

Pompierii au tăiat aproape 40 de bușteni pentru a putea deschide mașina ca să-l scoată pe șofer. Pentru că stătea aplecat în momentul coliziunii, bărbatul a fost aruncat pe spate, însă nu a fost lovit de bușteni.

 

Un oraș vechi de 1.000 de ani, descoperit sub jungla din Cambodgia

Existenţa vechiului oraş Mahendraparvata, odinioară una dintre capitalele imperiului Khmer, oraş menţionat în numeroase izvoare istorice, a fost în sfîrşit confirmată de arheologi, folosind instrumente de ultimă generaţie, sub jungla cambodgiană, informează Agerpres, care citează Live Science.

Imperiul Khmer a controlat Asia de Sud-Est între secolele IX şi XV. Despre acest oraş se credea că a fost înghiţit de junglă şi că se află pe un munte, nu departe de celebrul complex de temple Angkor Wat.

Acum, datorită unei hărţi incredibil de detaliate, cercetătorii pot confirma că ruinele acoperite de vegetaţie de pe muntele Phnom Kulen sînt rămăşiţele acestui măreţ oraş vechi de 1000 de ani. Localnicii urcă de sute de ani pe muntele Phnom Kulen pentru a duce ofrande şi tradiţia populară cambodgiană identifica acest munte cu locul unde se află oraşul Mahendraparvata, iar oamenii de ştiinţă au confirmat această locaţie.

"Mereu am bănuit că oraşul Mahendraparvata, despre care se vorbeşte în inscripţii, se afla într-adevăr undeva pe aici, în aceşti munţi", susţine coautorul acestui studiu, Damian Evans, cercetător la Şcoala Franceză a Orientului Îndepărtat (EFEO) din Paris. "Acum putem spune cu certitudine că acesta este locul".

În cadrul unei colaborări între EFEO, fundaţia Departamentul pentru Arheologie şi pentru Dezvoltare din Marea Britanie şi autoritatea guvernamentală cambodgiană APSARA, responsabilă de protecţia şi conservarea regiunii Angkor, cercetători şi arheologi au combinat rezultate ale scanărilor aeriene lidar cu observaţii la sol şi săpături arheologice pentru a identifica acest oraş şi pentru a afla ce a dus la abandonarea sa.

Tehnologia lidar (practic un "sonar" cu laser) generează hărţi aeriene ale unei zone cu ajutorul unui avion care proiectează raze laser spre pămînt şi apoi măsoară cît de multă lumină este reflectată înapoi. Analizînd datele obţinute astfel, oamenii de ştiinţă pot detecta prezenţa ruinelor la sol, chiar dacă sînt acoperite de vegetaţie deasă.

Datele obţinute prin tehnologia lidar în 2012 şi 2015 au fost combinate cu observaţii realizate de la sol şi cu săpături arheologice.

Una dintre cele mai remarcabile revelaţii ale arheologilor a fost că oraşul era perfect aliniat într-o grilă uriaşă ce se întinde pe zeci de kilometri pătraţi. "Cineva a elaborat cu atenţie planul acestui oraş de pe munte. Nu este ceva la care ne-am fi aşteptat avînd în vedere perioada în care a fost construit", a susţinut Evans.

Mahendraparvata datează de la sfîrşitul secolului VIII, începutul secolului IX - cu secole mai devreme decît primele exemple de sistematizare urbană din regiunea Angkor. În acea perioadă, dezvoltarea urbană era de obicei "organică", fără un prea mare control sau planificare centrală.

Mai mult decît atît, locuitorii acestui oraş beneficiau de un complicat sistem de gestionare a apei. "În loc să construiască acest rezervor din zidărie, aşa cum s-a întîmplat cu faimoasele rezervoare din Angkor, ei au încercat să-l sape direct în patul natural de rocă", conform lui Evans. Vechii khmeri au săpat un imens bazin în patul de rocă însă l-au lăsat neterminat din motive necunoscute.

Dimensiunile nemaivăzute ale acestui ambiţios proiect şi caracteristicile sale stabilesc "un fel de prototip pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi gestionare a apei ce vor deveni tipice pentru imperiul Khmer şi în special pentru complexul Angkor", mai susţine Evans.

Surprinzător, nu a fost descoperită nicio dovadă că această imensă "cisternă" era conectată la un sistem de irigaţii. Aceasta poate însemna două lucruri: fie oraşul a fost lăsat neterminat pînă cînd locuitorii săi au putut să-şi asigure necesarul de apă pentru agricultură, fie lipsa irigaţiilor este unul dintre motivele pentru care oraşul nu a fost terminat.

Mahendraparvata "nu este localizat într-un loc prea avantajos pentru agricultura orezului", ceea ce poate explica de ce acest oraş nu a rămas capitala imperiului pentru prea mult timp. În acea perioadă, orezul era cultura agricolă dominantă în regiunea Angkor. Oraşul, din care regele Jayavarman al II-lea s-a declarat "regele regilor khmeri", a fost capitala imperiului în perioada scurtă cuprinsă între sfîrşitul secolului VIII şi începutul secolului XIX, conform inscripţiilor găsite de arheologi.

"Acum, pentru că avem o imagine completă a întregii regiuni Angkor şi o hartă finalizată a locurilor, putem începe să realizăm modele ale creşterii populaţiei şi de dezvoltare în timp", a mai susţinut Evans.

Descoperirile legate de oraşul Mahendraparvata sînt detaliate în ultimul număr al revistei Antiquity.