REALITATEA INTERNAȚIONALĂ (30 Aprilie 2026)

Trump a decis prelungirea blocadei în Strîmtoarea Ormuz

Preşedintele american Donald Trump le-a cerut colaboratorilor săi să se pregătească de ”o blocadă prelungită în Iran”, potrivit unor oficiali americani, dezvăluie The Wall Street Journal (WSJ). Obiectivul acestei decizii - luată în sala de criză a Casei Albe în urma mai multor reuniuni - este asfixierea economiei iraniene prin luarea drept ţintă a veniturilor regimului iranian şi constrîngerea acestuia la o ”capitulare nucleară” prin continuarea paralizării tuturor exporturilor de petrol, scrie ziarul american de afaceri. Concret, această asfixiere presupune o blocare a exporturilor expedierilor către şi dinspre porturile iraniene. Oficiali declară WSJ că Donald Trump consideră că alte eventuale opţiuni - o reluare a bombardamentelor sau retragerea din conflict - sunt mai riscante decît menţinerea blocadei. Trump a luat această decizie în pofida consecinţelor asupra scumpirii carburanţilor, care-i scade popularitatea în SUA, potrivit WSJ, şi care le întunecă republicanilor perspectiva în alegerile de la jumătate de mandat (midterms).

În pofida acestor riscuri politice, Donald Trump este convins că strategia sa a asfixierii va împinge Iranul către o ”stare de prăbuşire” , aşa cum a afirmat Marţi într-o postare pe reţeaua sa Truth social. Regimul iranian a opus rezistenţă în cele două luni de război, însă o agravare a dificultăţilor economice îl obligă, pentru a supravieţui, să obţină o ridicare a sancţiunilor americane, comentează ziarul. Rata inflaţiei atinge 70-112% la produsele alimentare, iar 40% din populaţie trăieşte în prezent sub pragul sărăciei. În pofida faptului că nu există o penurie în magazine, mulţi iranieni nu mai mînîncă în mod regulat carne.

ONU: Iranul a executat 21 de persoane şi a arestat alte peste 4.000 de la începutul războiului

În total, 21 de persoane au fost executate, iar alte peste 4.000 au fost arestate în Iran, din motive politice sau legate de securitatea naţională, de la începutul războiului din Iran, a anunțat Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR/HCDH), relatează AFP, potrivit News.ro. De la lansarea războiului din Iran, la 28 Februarie, prin atacuri aeriene ale SUA şi Israelului, ”cel puţin nouă persoane au fost executate în legătură cu manifestaţiile din Ianuarie 2026, zece cu privire la o presupusă apartenenţă la grupări de opoziţie şi cu privire la spionaj”, anunţă într-un comunicat agenţia ONU. În aceeaşi perioadă, peste 4.000 de persoane au fost arestate ”cu privire la acuzaţii legate de securitatea naţională”, mai anunţă Înaltul Comisariat ONU.

În cadrul serviciului naţional lansat de Macron, Forţele Terestre au primit 2.300 de cereri de la tineri pentru cele 1.800 de locuri

Forţele Terestre franceze au primit peste 2.300 de cereri de înrolare de la tineri interesaţi de serviciul naţional de zece luni lansat anul acesta de către preşedintele francez Emmanuel Macron pentru cele 1.800 de locuri deschise în Toamna lui 2026, a anunţat adjunctul directorului însărcinat cu recrutarea tinerilor, generalul Arnaud Goujon, relatează AFP, potrivit News.ro. ”Azi (Marţi), am peste 2.300 de dosare de candidatură, inclusiv de la 1.600 de tineri care aşteaptă evaluarea şi 260 de tineri orientaţi către un loc”, le-a declarat unor jurnalişti generalul, alături de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul Pierre Schill. Aproximativ 22% dintre candidaţi sunt fete, a precizat generalul Goujon. Bărbaţi şi femei tineri, cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, puteau să ceară pînă în Iulie să intre, din Septembrie şi pînă în Noiembrie, în Armată pe o perioadă de zece luni, în Franţa sau în teritoriile de peste mări. Candidaţii cer în marea lor majoritate (90%) să intre în unităţi de luptă - infanterie, cavalerie, geniu, artilerie -, constată cei doi generali, în pofida faptului că ”avem enorm de multe alte meserii”, ca de exemplu logistică, spionaj, mentenanţă sau inginerie de testare, a subliniat generalul Schill. În 2026, Armata vrea să înroleze 3.000 de tineri - 1.800 în Forţele Terestre, 600 în Forţele Aeriene şi Spaţiale şi 600 în Marină -, iar în 2027 4.000 de tineri, în 2030 10.000 şi are ambiţia să atingă în 2035 42.500 de tineri.

Autoritățile italiene au destructurat un cartel al chipsurilor şi pop-cornului

Trei dintre principalii producători italieni de chipsuri şi de pop-corn au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 23,3 milioane de euro, în Italia, din cauza unei înţelegeri asupra preţurilor produselor pe care le vindeau la supermarketuri, a anunţat Autoritatea italiană a concurenţei (AGCM), relatează AFP, transmite News.ro. Grupurile Pata şi Preziosi Food au fost amendate fiecare cu cîte peste 7,5 milioane de euro, iar Amica Chips cu 8,24 milioane de euro, sancţiuni totale în valoare de 23,3 milioane de euro, a anunţat într-un comunicat AGCM. ”Cele trei societăţi au pus în aplicare o înţelegere secretă unică, complexă şi continuă cu scopul de a-şi repartiza aprovizionarea cu gustări sărate” produse pentru mărcile marii distribuţii, ”condiţionîndu-şi politicile comerciale respective”, a precizat AGCM. Ancheta a început în 2024, în urma unui denunţ anonim pe site-ul AGCM. Societăţile îşi coordonau ofertele prezentate lanţurilor de supermarketuri cu scopul de a nu-şi scădea preţurile, a precizat autoritatea concurenţei în decizia sa, În 2016, Pata şi Amica Chips şi-au pus de acord ofertele prezentate supermarketurilor Lidl. În 2019, Preziosi Food a intrat în această înţelegere şi a făcut furnizări exclusiv în supermarketurile din Sudul Italiei, în timp ce Amica Chips îşi rezerva centrul şi Nordul ţării. Potrivit unui schimb de mesaje pe WhatsApp din 2022 între conductori ai Amica Chips, Preziosi Food refuza să producă volume suplimentare de gustări pentru depozitele Lidl situate pe teritoriul Amica Chips. Înţelegerea dintre Pata şi Amica Chips, întreprinderi de familie ale căror cifre de afaceri se apropie de 150 de milioane de euro, a durat timp de peste opt ani, din 2016 şi pînă în 2024. Preziosi Food este o societate mică şi a fost cumpărată în 2025 de către un producător din Malta.

Israelienii au descoperit şi distrus două tuneluri Hezbollah la frontiera cu Libanul

Armata israeliană a anunţat că a descoperit şi distrus două tuneluri ale Hezbollah cu o lungime totală de doi kilometri, la frontiera Libanului cu Israelul, care erau folosite de către unităţi de elită ale mişcării, susţine ea, relatează AFP. Aceste tuneluri, situate în regiunea Qantara, ”construite într-o perioadă de aproximativ zece ani”, erau legate de lansatoare de proiectile ”îndreptate către teritoriul israelian”, a anunţat Marţi într-un comunicat Armata. Armata israeliană a anunţat în comunicat că a folosit ”peste 450 de tone de exploziv pentru a distruge tunelurile”. O sursă militară israeliană a evocat o ”instalaţie militară subterană uriaşă”, care cuprindea un tunel de 800 de metri şi un al doilea tunel de 1,2 kilometri care era folosit drept ”zonă de adunare” a Forţei al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah. Potrivit acestei surse, instalaţia a fost ”concepută şi finanţată de către Iran” cu scopul ”lansării unor raiduri împotriva comunităţilor israeliene de-a lungul frontierei”. ”Azi (Marţi) am aruncat în aer un tunel terorist uriaş al Hezbollah. Le distrugem infrastructura teroristă, le ucidem zeci de terorişti şi încă n-am terminat”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un video preînregistrat, difuzat pe reţele de socializare. Explozia a săpat un ”crater mare” în oraşul Qantara, potrivit presei de stat libaneze, care au evocat anterior o ”operaţiune de de demolare de mare amploare”. Imagini AFP au surprins două coloane mari de fum ridicîndu-se din instalaţie, care se vedeau pe o rază de cîţiva kilometri.

Kim Jong Un a recunoscut regula sinuciderii pentru soldaţii capturaţi în Ucraina

Liderul Nord-coreean Kim Jong Un a confirmat politica ce impune soldaţilor să se sinucidă pe cîmpul de luptă pentru a evita capturarea, în timpul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, transmite Bloomberg. În cadrul unui discurs ţinut la un eveniment de inaugurare a unui monument comemorativ la Phenian dedicat Nord-coreenilor căzuţi la datorie, Kim a menţionat de două ori soldaţii care s-au ”autodistrus”, potrivit unui raport al Agenţiei Centrale de Ştiri Coreene. ”Eroii care au optat fără ezitare pentru auto-detonare, atac sinucigaş, pentru a apăra marea onoare” au fost lăudaţi de Kim în discursul ţinut în faţa familiilor îndoliate şi a înalţilor oficiali ruşi. ”Nu s-au aşteptat la nici o compensaţie, deşi au realizat fapte remarcabile”, a adăugat el. ”Au murit eroic”, a menţionat liderul Nord-coreean Kim Jong Un. Dezvăluirea făcută de Kim săptămîna aceasta vine în urma unor rapoarte potrivit cărora soldaţii Nord-coreeni capturaţi de Ucraina au fost obligaţi să se sinucidă pentru a evita să devină prizonieri de război. Aceste relatări citează atît serviciile de informaţii ucrainene, cît şi un soldat Nord-coreean capturat.

Paradă, dar fără echipament militar la aniversarea zilei victoriei Rusiei asupra Germaniei naziste

Rusia va sărbători luna viitoare victoria asupra Germaniei naziste printr-o paradă militară pe Piaţa Roşie din Moscova, însă fără expunerea de echipament militar, avînd în vedere situaţia operaţională din războiul din Ucraina, a anunţat Ministerul Apărării, potrivit Reuters. Parada, care are loc în mod tradiţional pe 9 Mai, ziua în care Uniunea Sovietică a semnat capitularea Germaniei, va marca anul acesta cea de-a 81-a aniversare a victoriei în ceea ce ruşii numesc Marele Război Patriotic. Una dintre cele mai importante sărbători din calendarul rus, aceasta le permite veteranilor, al căror număr este în scădere, să se adune pe străzi, purtînd medaliile la vedere, şi este însoţită de o explozie de emoţie marcată de filme de lung metraj, documentare şi muzică de război.

Însă anul acesta, a anunţat Ministerul Apărării, nici un echipament militar nu va defila prin piaţă. Comunicatul precizează că reprezentanţii anumitor instituţii de învăţămînt nu vor participa, ”iar nici o coloană de echipament militar nu va lua parte la parada militară, în legătură cu situaţia operaţională actuală”. Se menţionează că parada va prezenta activitatea militarilor din toate ramurile Armatei care participă la ”operaţiunea militară specială”, aşa cum numeşte Kremlinul conflictul. Se precizează că aceasta va include Forţele Strategice de Rachete ale Rusiei, Forţele Aerospatiale şi militarii de pe navele militare. Avioanele forţelor aeriene, se menţionează, vor efectua un survol şi, la finalul paradei, vor afişa culorile alb, albastru şi roşu ale drapelului naţional.

Franţa a efectuat cu succes primul tir al rachetei cu rază lungă de acţiune Thundart

Producătorul de rachete MBDA şi Safran a anunţat Miercuri că au efectuat un prim test de demonstraţie al sistemului lor Thundart, o rachetă de tip sol-sol cu rază lungă de acţiune, o soluţie europeană la sistemul american HIMARS, care poate fi operaţională la orizontul lui 2030, relatează AFP. ”Thundart este primul şi singurul sistem suveran de atac în adîncime care a realizat un tir de demonstraţie care a fost un mare succes (...), la 14 Aprilie, pe Insula Levant”, a anunţat într-o conferinţă de presă la distanţă însărcinatul cu lupta terestră la MBDA, Hugo Coqueret. ”Aceasta este o etapă-cheie” a programului acestui sistem de artilerie cu o rază de acţiune de 150 de kilometri, declară el. În prezent, Forţele Terestre franceze dispun de nouă LRU (lansator de obuze unitar), o versiune modernizată a unui sistem dezvoltat de Lockheed Martin, capabil să atingă ţinte la 70 de kilometri distanţă, care urmează să fie înlocuite în curînd. Direcţia Generală a Armamentului (DGA) a lansat în 2023, în Franţa, un program denumit Frappe longue portée terrestre (Lovitură terestră cu rază lungă de acţiune). ArianeGroup şi Thales dezvoltă, de asemenea, un sistem analog. În lume, concurenţa este sistemul HIMARS dezvoltat de către Lockheed Martin, şi sistemele israelian Puls şi coreean Chunmoo, toate trei operaţionale aflate în expansiune internaţională. Thundart este instalat pe un camion lansator ”pentru toate tipurile de teren”, capabil să transporte opt rachete şi care se poate deplasa pe drum cu o viteză de pînă la 80 de kilometri pe oră, ceea ce-i permite ”să tragă şi să-şi schimbe repede poziţia”, a precizat însărcinat cu prohramul Safran Electronics & Defense, Michael Soulat. Această mobilitate şi timpul de instalare ”extrem de scurt” sunt ”una dintre cheile supravieţuirii azi” în faţa ameninţării dronelor, subliniază Hugo Coqueret.

”Gata cu omul de treabă!”, ameninţă Trump din nou Iranul

Iranienii ”au interesul să devină inteligenţi şi repede!”, a ameninţat Miercuri Donald Trump pe platforma sa Truth Social, în contextul în care negocieri între Teheran şi Washington sunt complet blocate de mai multe zile, acuzînd Iranul că ”nu ştie să încheie un acord în domeniul nuclear” şi ameninţînd să încheie cu negocierile, relatează AFP. Mesajul este însoţit de un montaj foto cu preşedintele american care poartă ochelari de soare, un costum şi o cravată negre, înarmat cu o puşcă de asalt în mijlocul unui decor de război şi comentariul ”gata cu omul de treabă!”. Eforturi în vederea unei opriri a războiului din Iran păreau în continuare într-un punct mort Miercuri.

Doi bărbaţi evrei răniţi într-un atac cu cuţitul în cartierul evreiesc Golders Green, la Londra

Două persoane au fost rănite Miercuri, într-un atac cu cuţitul în cartierul londonez Golders Green, în care locuieşte o importantă populaţie evreiască, iar un suspect a fost arestat, au anunţat două organizaţii evreieşti britanice, un incident denunţat drept ”foarte îngrijorător” de către premierul britanic Keir Starmer, relatează AFP, potrivit News.ro.

”A avut loc un atac cu cuţitul azi (Miercuri), la Golders Green. Suspectul a fost arestat”, a anunţat pe X organizaţia evreiască Community Security Trust (CST). Bărbatul arestat era ”înarmat cu un cuţit şi încerca să înjunghie evrei” pe Golders Green road, potrivit grupului. Suspectul a fost imobilizat la faţa locului de către membri ai Shomrim, iar poliţiştii l-au ”neutralizat” cu un taser şi l-au arestat, precizează aceeaşi sursă. Premierul britanic Keir Starmer, care participa la interpelări în Parlament, şi-a exprimat ”îngrijorarea” şi a anunţat că o ”anchetă a Poliţiei este în curs”. Această agresiune este ultima dintr-o serie de atacuri recente vizînd comunitatea evreiască londoneză. Primul atac a avut loc la sfîrşitul lui Martie împotriva unor ambulanţe ale Hatzola, urmat de alte atacuri vizînd o sinagogă, în cartierul Harrow, şi sediul unei organizaţii de caritate evreieşti. Aceste atacuri nu s-au soldat cu victime, însă îngrijorează comunitatea evreiască. Poliţia a arestat 25 de persoane în legătură cu aceste atacuri, care au avut loc după lansarea războiului din Iran, la 28 Februarie, prin atacuri ale Statelor Unite şi Israelului în Republica islamică.

 

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
07.04.26 - 14:46
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
02.04.26 - 13:49
09.04.26 - 00:03
01.04.26 - 00:07
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
02.04.26 - 13:50
06.04.26 - 12:04
03.04.26 - 13:11
04.04.26 - 13:34