RAZBOI IN UCRAINA
Forțele ruse se pregătesc pentru un nou asalt în est
Forțele ruse se regrupează pentru o nouă fază a războiului, un nou asalt pe care îl pregătesc în est, avertizează serviciul militar de informații al Marii Britanii.
La rîndul lui, Volodimir Zelenski le cere ucrainenilor să se pregătească pentru atacuri și mai puternice ale rușilor.
Explozii puternice au fost în Nikolaev, oraș în sudul Ucrainei, oamenii spunînd că sînt cele mai puternice deflagrații la care au asistat de la începutul războiului.
Pe de altă parte, bilanțul morților în urma atacului din gara Kramatorsk a crescut la 57 de persoane.
Rusia ar putea desfășura acțiuni de provocare în Transnistria
În informarea sa zilnică, Forțele Armate Ucrainene au transmis că forțele ruse vor continua să lovească infrastructura de transport pentru a întrerupe aprovizionarea țării cu bunuri. De asemenea, comandamentul militar transmite că rușii ar putea desfășura „acțiuni de provocare” în Transnistria. „Forțele ruse ar putea desfășura «acțiuni de provocare» în regiunea separatistă Transnistria din Moldova pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva unui stat vecin.
Trupele ruse continuă să blocheze parțial Harkovul, bombardamentele continuînd în unele părți ale orașului.
În orașul port Mariupol, care este asediat, forțele ruse au continuat asaltul fabricii Azovstal, una dintre cele mai mari fabrici de fier și oțel din țară.
În ultimele 24 de ore, forțele ucrainene au respins patru atacuri inamice din regiunile Donețk și Lugansk.
Aceștia au distrus și cinci tancuri, opt unități de blindate, șase vehicule și opt sisteme de artilerie inamice”, arată comandamentul ucrainean.
Pierderile Rusiei ar fi ajuns la 19.500 de soldați
Pierderile înregistrate de Rusia, de la începutul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina pînă luni, au ajuns la aproape 19.500 de soldați, potrivit ultimului bilanț al armatei Ucrainei.
Armata ucraineană mai spune că a distrus, de la începutul invaziei ruse, și 725 de tancuri, 154 de avioane, 137 elicoptere, 1.387 de vehicule militare și 347 de sisteme de artilierie.
Încă o gară din Ucraina a fost bombardată
O gară din estul Ucrainei a fost bombardată de forțele rusești, a declarat, luni, șeful companiei de căi ferate, potrivit CNN. „Noaptea trecută, o altă stație de cale ferată din estul Ucrainei a fost bombardată de trupele rusești", a anunțat Oleksandr Kamyshin pe Telegram.
Deoarece a fost un atac nocturn, nu s-au înregistrat victime. Cinci locomotive, șine și rețele electrice au fost avariate, a precizat Kamyshin. „Ei continuă să lovească, vizînd infrastructura feroviară. Nu există victime nici în rîndul civililor, nici în rîndul lucrătorilor feroviari", a precizat acesta.
Atacul vine la trei zile după ce o gară din Kramatorsk, în estul Ucrainei, care era folosită de civilii care încercau să fugă de război, a fost lovită de rachete rusești. Cel puțin 57 de persoane au fost ucise și 109 au fost rănite în atac, potrivit lui Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare regionale din Donețk. Ministerul rus al Apărării a respins acuzațiile și a declarat că atacul cu rachete a fost o „provocare" a forțelor ucrainene.
Atacurile rusești împotriva civililor din Ucraina au fost planificate
Consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan spune că rapoartele privind torturarea și uciderea unor civili ucraineni sunnt „îngrozitoare... de-a dreptul șocante, dar nu surprinzătoare”, potrivit ABC News.
Sullivan a spus că, înainte de începerea războiului, rapoarte desecretizate ale serviciilor de informații „au indicat că există un plan de la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus de a viza civilii care se opun invaziei”.
„Deci este ceva planificat”, a spus el, adăugînd că este posibil ca unele unități ar fi acționat fără ordine din partea liderilor lor, frustrate de opoziția din partea ucrainenilor.
„Cred că unele dintre aceste unități s-au angajat în aceste acte de brutalitate, aceste atrocități, aceste crime de război, chiar și fără ordin de sus. Dar nu vă înșelați, problema mai mare a crimelor de război și atrocităților pe scară largă din Ucraina se află la mîna Kremlinului și a președintelui rus”, a spus el.
Întrebat dacă actele comise de armata rusă sînt un genocid, așa cum a sugerat premierul britanic Boris Johnson, care a mers săptămîna trecută la Kiev pentru a se întîlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Sullivan a remarcat că Departamentul de Stat ia de obicei această decizie după o investigație și o analiză juridică.
„Dar să lăsăm legalitățile deoparte pentru un moment... Cred că toți putem spune că acestea sînt atrocități în masă. Sînt crime de război”, a spus el.
Noi tragedii ies la iveală în satele eliberate de sub ocupația rusă
În timp ce forțele ruse se retrag în estul Ucrainei, ies la iveală ororile lăsate în urma lor în localitățile pe care le-au ocupat.
În Andriivka, situată la aproximativ 60 de kilometri distanță de capitala Kviv, 40 de oameni au fost uciși. Printre ei, Anton Ischenko tocmai își sărbătorise cea de-a 23-a aniversare. Familia lui i-a găsit cadavrul o lună mai tîrziu. Era atît de mutilat încît a putut fi identificat doar după haine, scrie BBC.
Localitatea Andriivka a fost măturată de război, clădirile sînt distruse de bombardamente, în locul lor rămînînd mormane de moloz și de metal. Localitatea este scena distrugerilor. Drumurile sînt pline de cratere lăsate de bombardamente, resturi de rachete fiind printre găini și iepuri morți. La capătul satului sînt tancuri arse.
După ce rușii au fost împinși de forțele ucrainene, oamenii au putut ieși din adăposturi și au văzut dezastrul rămas.