RAZBOI IN UCRAINA
Oficial NATO: Rusia a pierdut pînă la 15.000 de soldați
Orașe importante ale Ucrainei sînt distruse de bombardamentele zilnice. Proiectilele rusești cad peste cartiere de locuințe, centre comerciale, școli și spitale. În timp ce Moscova susține că operațiunea militară specială din Ucraina se desfășoară conform planului, militarii trimiși la război nu mai au mîncare sau combustibil pentru vehicule. Statele Unite au anunțat oficial că Rusia comite crime de război în Ucraina.
Între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au murit după o lună de la invazia în Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial NATO, citat de BBC.
Rusia nu a furnizat un număr oficial de morți din 2 martie, cînd a spus că 500 dintre soldații săi au murit. Prin comparație Rusia a pierdut aproximativ 15.000 de militari în timpul ocupației de 10 ani a Afganistanului, scrie BBC.
Ucraina nu a dat informații exacte cu privire la numărul morților din rîndul armatei sale, președintele Ucrainei afirmînd în urmă cu aproximativ două săptămîni că 1.300 de soldați ucraineni au murit.
Steagul ucrainean, arborat în orașul Herson ocupat de ruși
Primarul orașului Herson ocupat de ruși a postat fotografii cu un steag ucrainean drapat pe una dintre fețele primăriei. Fotografiile arată mai mulți muncitori urcați pe o macara pentru a arbora steagul. Forțele ruse sînt în primărie, dar nu au intervenit.
În piața unde se află clădirea primăriei au avut loc mai multe proteste față de invazia din Ucraina, iar soldații ruși au tras zilele trecute spre civili. „În noaptea în care clădirea primăriei a fost bombardată, sîrma care ținea steagul nostru național a fost deteriorată. Iar steagul în sine ar fi trebuit înlocuit cu mult timp în urmă - s-a decolorat și s-a stricat”, a spus Kolykhaiev într-o postare pe Facebook. „Astăzi am găsit o modalitate de a-l înlocui. Să ai o zi bună, Orașul meu cu Eroi”, a adăugat Kolykhaiev.
Herson, un oraș-port cheie la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, a fost invadat de forțele ruse pe 2 martie, după zile de bombardamente și bombardamente puternice. Oamenii care locuiesc în Herson au descris zilele de teroare pe care le-au trăit închiși în apartamentele lor.
Prima explicație a Kremlinului privind dispariția ministrului rus al apărării
Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat dispariția ministrului rus al Apărării din spațiul public prin faptul că este ocupat cu Ucraina. Presa a observat că Serghei Șoigu nu a mai apărut în spațiul public de aproape două săptămîni, lucru care a condus inclusiv la speculații privind starea sa de sănătate.
Navă rusească, distrusă de ucraineni în portul Berdyansk
Noi imagini apărute pe rețelele sociale arată nava rusească Orsk, în flăcări în portul din Berdyansk. Forțele ucrainene susțin că au mai distrus un depozit de muniție aflat sub controlul rușilor și au avariat alte două nave rusești.
BBC a publicat imagini cu nava Orsk în portul Berdyansk, înainte de a fi lovită de rachetele ucrainene. Imaginile sînt din momentul în care rușii debarcau tehnică militară în Berdyansk.
Portul Berdyansk, care se află la vest de orașul-port asediat Mariupol, a fost capturat la patru zile după ce Rusia a invadat Ucraina. Rusia spune că a folosit portul ca bază pentru a transporta echipamente pentru trupele sale.
Ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Malyar, a declarat pentru televiziunea ucraineană că armata a lovit o „țintă uriașă”, capabilă să transporte 20 de tancuri, 45 de vehicule blindate și 400 de militari.
Berdyansk are o valoare strategică majoră pentru ruși, fiind situat între Crimeea și orașul asediat Mariupol, la aproximativ 80 km.
Capturarea orașelor Berdyansk și Melitopol face parte din încercarea Rusiei de a crea un pod terestru de la Crimeea la granița cu Rusia, precum și stabilirea unei rute interioare către orașul Zaporojie.
Oficialii ucraineni au spus că atacul asupra navei Orsk a avut o valoare simbolică suplimentară, sugerînd că ar fi putut participa la capturarea inițială a Crimeei de către Rusia în 2014.