Putin a fost atenționat de către Scholz privitor la nocivitatea îngheţării conflictului în Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz l-a avertizat, Vineri, pe Preşedintele rus, Vladimir Putin, împotriva creării unui conflict îngheţat de-a lungul graniţelor teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina, în remarci publicate de ziarul Kölner Stadt-Anzeiger, potrivit DPA, scrie agerpres.
„Rusia trebuie să înţeleagă că scopul nu poate fi acela de a încheia un fel de pace rece prin transformarea frontierei actuale într-o nouă graniţă între Rusia şi Ucraina”, a declarat Scholz, adăugînd: „Asta nu ar face decît să legitimeze raidul lui Putin! în ţara vecină”.
„Scopul este mai degrabă o pace justă, iar o condiţie prealabilă pentru aceasta este retragerea de trupe”, a afirmat Olaf Scholz, care nu a dorit să se pronunţe cu privire la viitorul Peninsulei Crimeea, ocupată de Rusia în 2014.
Întrebat dacă această condiţie se aplică şi în cazul Crimeii, el a reiterat cele spuse: „Retragerea de trupe. Nu e treaba noastră să formulăm, în numele Ucrainei, acordurile la care aceasta doreşte să ajungă”.
Scholz a avut grijă să se refere la o „retragere de trupe” şi nu la „retragerea trupelor”, ceea ce ar fi sugerat că toate trupele ruse ar trebui să fie retrase, remarcă DPA.
Cancelarul german a evitat, de asemenea, să răspundă la întrebarea dacă Putin ar trebui înlăturat sau nu de la putere. „Nu mă prea preocupă întrebări speculative de acest gen. Pînă la urmă, se va ajunge la un acord între Guvernele de la Moscova şi Kiev”, s-a limitat să spună el.
Scholz a mai spus că, deşi ultima sa convorbire cu Putin a avut loc cu ceva timp în urmă, intenţionează să vorbească din nou cu liderul rus la momentul oportun.
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit pentru o nouă convorbire telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz cu privire la conflictul în Ucraina, a reacţionat, la Moscova, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit DPA.
„Pînă în prezent, Scholz nu a sunat şi nici Berlinul nu a iniţiat o astfel de conversaţie”, a spus Peskov, ca răspuns la declaraţiile cancelarului că va discuta cu Putin la momentul potrivit.
„Este necesar să discutăm”, a afirmat Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
„Preşedintele Putin rămîne deschis la dialog, dar, evident, urmăreşte obiectivul fundamental de a proteja interesele cetăţenilor noştri”, a adăugat el.
Potrivit Kremlinului, Putin şi Scholz au vorbit ultimă dată la telefon timp de aproximativ o oră în 2 Decembrie 2022, în timpul unui apel iniţiat de către Berlin, în care au abordat situaţia din Ucraina şi consecinţele războiului.
Afirmaţiile lui Scholz au atras atenţia în condiţiile în care există opinii diferite în ceea ce priveşte oportunitatea unor discuţii cu Putin, comentează DPA.