PSRM SI „PARTIDUL NOSTRU” AU ORGANIZAT UN „CORIDOR AL RUSINII” PENTRU DEPUTATII ALIANTEI DIN PARLAMENTUL RM

Socialiştii iniţiază procedura de demisie a lui Adrian Candu
Ieri, 8 Octombrie, deputaţii Partidului Socialiştilor din RM şi reprezentanţii „Partidului Nostru”, împreună cu susţinătorii celor două formaţiuni politice, au organizat o acţiune de protest în faţa clădirii Parlamentului RM, unde s-a desfăşurat şedinţa Biroului Permanent, se menţionează într-un comunicat al socialiştilor. La finalul şedinţei Biroului Permanent al Parlamentului, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că socialiştii vor semna un proiect de hotărîre privind demisia preşedintelui Parlamentului.
Participanţii la acţiunea de protest au organizat un „coridor al ruşinii” pentru deputaţii organului legislativ şi au cerut ca toate iniţiativele PSRM cu privire la demiterea şefilor instituţiilor de stat, aflate sub controlul oligarhilor, să fie incluse în agenda de lucru a Parlamentului.
„Ieri, am făcut, împreună cu dumneavoastră, un pas important. Am transmis revendicările protestatarilor către comisiile parlamentare. Trei comisii au aprobat 7 proiecte ale PSRM, care prevăd demisia procurorului general, şefului SIS, conducătorului CEC, precum şi a conducătorilor altor instituţii guvernamentale. Astăzi, va avea loc şedinţa Biroului Permanent. În acest context, noi cerem ca toate iniţiativele legislative, care au fost examinate, ieri, în cadrul şedinţelor comisiilor parlamentare de profil şi au obţinut aviz pozitiv, să fie incluse în mod prioritar în agenda de lucru a şedinţei Parlamentului RM. Sîntem gata să discutăm aceste inițiative în cadrul plenului. Dorim ca Parlamentul să adopte decizii cu privire la demiterea tuturor conducătorilor vizaţi. Dorim ca toţi cei implicaţi în jocurile politice ale oligarhilor, în furtul miliardelor, în fărădelegi, să fie traşi la răspundere”, a declarat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.
„Parlamentul nu a mai lucrat demult. Noi cerem ca Parlamentul să reacţioneze la cerinţele protestatarilor. Cerem demiterea tuturor şefilor instituţiilor de stat, care au fost implicaţi în delapidările de miliarde, care s-au făcut a nu observa toate ilegalităţile comise de actuala guvernare. Plus de aceasta, noi cerem demisia Guvernului Streleţ, dizolvarea Parlamentului RM şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a spus deputatul Partidului Socialiştilor din RM, Eduard Smirnov.
După şedinţa Biroului Permanent, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că socialiştii vor semna un proiect de hotărîre cu privire la demiterea din funcţie a preşedintelui Parlamentului pentru faptul că, în cadrul şedinţei Biroului, Adrian Candu a refuzat să pună la vot proiectele Partidului Socialiştilor privind demiterea conducătorilor mai multor instituţii de stat din ţară, iniţiative aprobate, ieri, 7 octombrie, de majoritatea deputaţilor în trei comisii parlamentare.
„În aceste împrejurări, noi, socialiştii, vom semna, astăzi, un proiect de hotărîre privind demiterea preşedintelui Parlamentului. Considerăm că acesta nu are dreptul să nu pună la vot iniţiativele legislative ale deputaţilor. Nu ţine de competența sa să ne dea lecţii despre dreptul de a include sau nu aceste proiecte. Deputaţii au dreptul la iniţiativă legislativă”, a spus liderul PSRM, Igor Dodon, citat în finalul comunicatului remis de PSRM.












