PSRM SALUTA DECIZIA PAS DE A VOTA CANDIDATUL SOCIALISTILOR PENTRU FUNCȚIA DE PRESEDINTE AL PARLAMENTULUI

”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, de la bun început, a promovat consecvent punerea în aplicare a poziției aprobate de către Consiliul Republican al PSRM din 12 aprilie curent și va acționa în continuare în conformitate cu această decizie. PSRM salută intenția și decizia deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), parte componentă a blocului ACUM, de a debloca activitatea Parlamentului. Menționăm faptul că această abordare constructivă am urmărit-o și în cadrul negocierilor purtate pe 4 iunie 2019. În contextul celor menționate mai sus, atragem totodată, atenția asupra faptului că PSRM și PAS nu au la această etapă un număr suficient de deputați ca să poată pune în aplicare aceste decizii. Ne exprimăm speranța că în cel mai scurt timp o astfel de poziție mai constructivă decît anterior va fi exprimată și de către deputații partidului Demnitate și Adevăr (DA)”, se precizează în comunicatul PSRM, după decizia PAS din după-amiaza zilei de 5 Iunie 2019 prin care și-a anunțat disponibilitatea de a vota candidatul socialiștilor pentru funcția de președinte al Parlamentului.