Proza satirica pe timp de pandemie

Anton Bacalbaşa: Moş Teacă la 10 mai

— Ştii tu, măi leat, ce este 10 mai? 10 mai e zi mare, mă! Astăzi s-a făcut Măria-sa rege. Prin urmare, ce-nsemnează asta? Asta-nsemnează că acuma trebuie să fii mîndru că eşti soldat în rigat, nu mai eşti în domnie!

Aşa explică Moş Teacă pe 10 mai. Soldaţii, gătiţi pentru paradă, aşteaptă semnalul de plecare. Colonelul n-a sosit încă. Pîn-atunci, Moş Teacă nu vrea să lase pe soldaţi să plece, fără ca să le spună pentru ce se face parada.

— Ia să-mi spui tu, ăsta roşcovanu, cum trebuie să fie soldatu la 10 mai?

— Trăiţi, don căpitan, la 10 mai soldatu trebuie să fie cu amoniţia lustruită şi gata de paradie.

— Nu aşa, pîrlitule! Soldatu trebuie să fie vesel. Ai înţeles? Fii vesel, mă, că-ţi scot măselele!

Se aude sunînd gornistul. Colonelul intră-n curtea cazărmii, gorniştii-i cîntă primirea, maiorul comandă „prezentarea armii”.

— Sănătoşi, copii? întreabă colonelul.

— Trăiţi!, strigă trupa prelung.

— Eu nu pre sunt bine, răspunde Moş Teacă. Nu şt'ce-oi fi mîncat aseară, că mi-am stricat stomacu. Toată noaptea m-am chinuit. Ba încă Caliopi vrea să trimită după doftur.

— Lasă, căpitane, asta s-o spui la vizita medicală.

— Am înţeles, don colonel.

În sfîrşit, regimentul se aşază. Colonelul stă deoparte, iar maiorul comandă:

— Pe semiplutonul din cap în gloată răriţi coloana! batalion, înainte, marş!

Se aud puştile ridicate la umăr, toboşarii încep „coloana”, regimentul porneşte.

— Mergi frumos, leat! strigă Moş Teacă. Ţine capu sus la cin' sute de metre! Cînd îi trece pă lîngă don colonel, beleşte ochii la el, să creadă că vrei să-l mănînci!

***

Ajung la paradă. Se opresc. Moş Teacă se apropie de un soldat:

— Ce ţi-ai pus chipiu pă ceafă, mă? Parc-ai fi la nunta lu tat-tu! Îndreaptă-ţi chipiu, mă, că d-aia ţi-a dat statu două mîini!

Soldatul dă să-şi îndrepte chipiul.

— Nu mişca, leat!, strigă Moş Teacă. N-ai mai învăţat să nu mişti în front? Patru zile sala de poliţie! Şi fii vesel, mă, că e 10 mai! Rîzi mă, că te-ai făcut rigat! Rîzi, că d-aia ţi-a dat statu gură!

Parada e-ncepută. Se aude comanda:

— Spre rugăciune, descope-riţi!

Compania scoate chipiul. Moş Teacă-l scoate şi el, dar îşi pune repede pe cap o basma roşie.

— Ce faci acolo, căpitane? îi strigă maiorul.

— Eu sufăr grozav de cap, don maior, mi-e frică să nu răcesc!

În sfîrşit, parada se isprăveşte, trupa defilează pe dinaintea generalului. Moş Teacă nu uită să spună îndesat soldaţilor:

— Acuma, leat! Acuma! Beleşte ochii, să crape! Soarbe-mi-l pă don gheneral, să vadă că eşti melitar... Aşa! Mai mult! Mai mult! Beleşte-i, mă, să crape, că d-aia ţi-a dat statu ochi!

Cînd ajung la cazarmă, Moş Teacă e-ncîntat de cum i-a ieşit trupa, dar nu vrea să i-o spună, ca să nu-şi ia mojicul nasul la purtare.

— Pentru ce n-ai zgîit ochii bine, leat? Nu te-am văzut eu cum mergeai?! Parcă-ţi murise mă-ta şi tat-tu. Stai, că-ţi arăt eu!... Sergen-majur, să mi-i pui să ochească soarele, să se-nveţe minte că la paradă nu glumeşte nimeni! Acuma! Să-i văd eu!

Sergentul-major comandă:

— Foc de companie, companie, gătiţi! La ochi!

Trupa ia la ochi, ridicînd baioneta-n sus la soare.

— Ţine-mi-i aşa, sergen-majur! Sus, leat, sus! Ui-te-te la soare! Ocheşte-l bine!

Dar peste cinci minute trupa nu mai poate ţine arma. Mîinile încep a tremura şi vîrful baionetei a se pleca la pămînt.

— Ţine pă loc, răcane! Sergen-majur, pune-le ţepuşe!

Sergentul-major scoate cîte un cartuş din fiecare gibernă şi-l pune sub bărbia soldaţilor, silindu-i să ţină capu-n sus, ochii la soare.

— Nu clipi din ochi, leat, că te văd!

Cînd le dă drumul, soldaţii sunt ca orbiţi, sudoarea le curge de pe faţă, mîinile le-au amorţit.

— Aşa, răcane, să te-nveţi minte c-ai fost la 10 mai! Nu să capătă rigatu fără muncă! Ce, mă?! Vrei să-ţi cadă rigatu de pomană în gură?... Fii vesel, c-ai muncit şi te-ai făcut rigat; fii vesel, rîzi, mă, că de acuma eşti şi tu om! Şi cînd treci pă drum pă lîngă vun ţivil, trage-i cu cotu, că d-aia ţi-a dat statu cot!

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40