PROTESTATARII DIN PMAN CER DEMISIA IMEDIATA A SEFILOR BNM, PG, CNA, CSJ, CEC SI CCA SI SEDINTE EXTRAORDINARE LA PARLAMENT SI GUVERN
Consiliul Marii Adunări Naţionale cere demisia imediată a guvernatorului BNM, a procurorului general, a şefilor CNA şi CEC, dar şi a preşedintelui CSJ. Totodată, Parlamentul şi Guvernul să se întrunească mâine în şedinţe extraordinare pentru a accepta demisiile funcţionarilor vizaţi, iar în caz că aceştia nu vor să plece de bunăvoie - să fie înlăturaţi.
Revendicările au fost prezentate astăzi de către reprezentanţii protestatarilor, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută în Oraşul Demnităţii din PMAN, acolo unde sunt instalate deja peste 300 de corturi.
„Având în vedere refuzul autorităţilor de a demite persoanele vizate în Proclamaţia Marii Adunări Naţionale: guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, procurorul general Corneliu Gurin, şeful CNA Viorel Chetraru, preşedintele CEC, Iurie Ciocanu, şeful CCA, Dinu Ciocan, preşedintele CSJ, Mihai Poalelungi, cerem fiecăruia în parte prezentarea demisiei”, a declarat preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase.
„Totodată, cerem convocarea şedinţelor extraordinare a Parlamentului şi Guvernului pe 12 septembrie pentru acceptarea cererilor de demisie, iar în lipsa acestora, demiterea persoanelor vizate în Proclamaţia Marii Adunări Naţionale de pe 6 septembrie”, a adăugat Năstase.
Ţinând cont de refuzul autorităţilor de a purcede la îndeplinirea revendicărilor din Proclamaţia Marii Adunări Naţionale de pe 6 septembrie, votată de 100 de mii de oameni, Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” cheamă oamenii să se mobilizeze din nou şi să iasă în Piaţa Marii Adunări Naţionale în această duminică.
„Aţi văzut care a fost comunicarea cu guvernanţii. Nu ne rămâne decât să continuăm să amplificăm acţiunile de protest pentru a pune presiune pe guvernanţi, făcând apel să fie prezenţi la 13 septembrie în PMAN pentru o amplă manifestare de protest”, a spus preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale.
Precizăm că reprezentanţii grupului de intermediere al manifestanţilor a avut deja întâlniri cu premierul Valeriu Streleţ şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, dar care s-au soldat fără niciun rezultat. Preşedintele Nicolae Timofti nici după cinci zile de proteste non-stop nu s-a arătat disponibil să iasă la discuţii cu protestatarii, acesta delegându-şi consilierii.
Sursa: Jurnal.md