PROCURORUL GENERAL SESIZEAZA CC IN CONTEXTUL MODIFICARILOR LA LEGEA CU PRIVIRE LA PROCURATURA

Procurorul general sesizează Curtea Constituțională în vederea controlului constituționalității modificărilor operate de Parlament la Legea cu privire la Procuratură. Alexandr Stoianoglo solicită Înaltei Curți suspendarea acțiunii legii pînă la soluționarea în fond a cauzei.

„Pe 24 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova, în regim de urgență, ignorînd procedurile de transparență decizională, fără a lua în considerare recomandările Comisiei de la Veneția, a experților în domeniu, precum și opiniile instituțiilor a căror activitate este vizată, a aprobat în lectură finală o serie de modificări la Legea cu privire la Procuratură”, notează un comunicat de presă al Procuraturii Generale. Pe 1 septembrie, prin Decretul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, legea pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost promulgată, iar astăzi, 3 septembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Procuratura Generală își exprimă dezacordul cu modul în care respectivele modificări au fost promovate și adoptate. „În redacția elaborată de către un grup de deputați PAS, în frunte cu Sergiu Litvinenco, acestea riscă să producă efecte care aduc grave atingeri principiilor constituționale privind independența Procuraturii și separația puterilor în stat, subminînd independența procurorilor în avantajul factorului politic”, se spune în comunicatul de presă emis de instituție.

Modificările promovate vizează procedurile de tragere la răspundere disciplinară și evaluarea performanțelor procurorului general, precum și modificarea componenței Consiliului Superior al Procurorilor. În conformitate cu procedura stabilită, Consiliul Superior al Procurorilor va examina raportul comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general, după care va adopta o hotărîre cu privire la acordarea unuia din calificative: „excelent”, „bine” sau „nesatisfăcător”. În cazul calificativului „nesatisfăcător”, Consiliul Superior al Procurorilor îi va propune președintelui Republicii Moldova eliberarea din funcție a procurorului general. De asemenea, s-a decis reducerea numărului membrilor în Consiliul Superior al Procurorilor, de la 15 la 12, prin excluderea procurorului general, a procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia și al președintelui Uniunii Avocaților din rîndul membrilor de drept.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40