Prim-ministrul Israelului a declarat că Hamas a planificat atacuri teroriste în Europa
Grupul militant palestinian Hamas a planificat atacuri teroriste asupra unor ţinte din Europa, inclusiv asupra Ambasadei Israelului din Stockholm, potrivit Guvernului israelian, informează, Sîmbătă, dpa.
"Într-un efort continuu al serviciilor de informaţii, au fost descoperite informaţii considerabile, ceea ce demonstrează cum procedează organizaţia teroristă Hamas pentru a-şi extinde activitatea violentă în străinătate pentru a ataca persoane nevinovate din întreaga lume", a comunicat biroul premierului Benjamin Netanyahu Sîmbătă seara.
Israelul a adunat dovezi în acest sens, atît în mod independent, cît şi în cooperare cu servicii de informaţii străine, conform sursei citate.
În afara unui presupus atac asupra Ambasadei Israelului din Stockholm, Hamas a urmărit să procure drone şi să recruteze membri ai unor bande criminale din Europa.
Pe lîngă actori din străinătate, în planificarea acestor acţiuni au fost implicaţi şi înalţi oficiali Hamas din Liban, care se bucură de protecţia miliţiei şiite Hezbollah, se susţine în comunicat.
Unii dintre aceşti indivizi, inclusiv adjunctul şefului biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, au fost ucişi de în atacuri israeliene ţintite în Liban.
Informaţiile nu au putut fi iniţial verificate în mod independent.
La mijlocul lunii Decembrie, autorităţile germane au arestat trei persoane suspectate a fi membri Hamas, despre care s-a spus că ar fi fost implicate în procurarea de arme pentru posibile atacuri asupra unor instituţii evreieşti din Europa. Arestări similare au avut loc în Danemarca şi în Ţările de Jos.
În luna Noiembrie, Germania a emis o interdicţie asupra activităţilor Hamas, care funcţionează şi ca organizaţie politică. Pînă în prezent, nu se cunoaşte ca Hamas, pe care UE şi SUA o consideră a fi organizaţie teroristă, să fie comis atacuri teroriste în Europa.