PRESEDINTELE TARII, IGOR DODON, A AVUT O INTREVEDERE CU LAMBERTO ZANNIER, INALTUL COMISAR OSCE PENTRU MINORITATI NATIONALE

În cadrul întrevederii, Igor Dodon a salutat prezenţa domnului Lamberto Zannier în țara noastră şi a exprimat mulţumiri pentru sprijinul Oficiului HCNM oferit Republicii Moldova în promovarea coeziunii interculturale în ţara noastră, a politicilor eficiente de susţinere a minorităţilor naţionale, cît şi a documentelor strategice privind dezvoltarea şi integrarea socială a minorităţilor naţionale.

Șeful statului a menționat că apreciază înalt cooperarea între autorităţile Republicii Moldova şi HCNM, precum şi angajamentul Înaltului Comisar de a promova dialogul interetnic în arealul OSCE.

”Am menționat faptul că, coeziunea interetnică reprezintă o condiţie indispensabilă a stabilităţii politico-sociale. În acest sens, este important să evităm orice dezbinare pe criterii etnice.

Păstrarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale; facilitarea dialogului intercultural şi consolidarea apartenenţei civice a minorităţilor naţionale faţă de statul Republica Moldova; sporirea nivelului de cunoaştere a limbii de stat în mediul minorităţilor naţionale; promovarea toleranţei şi pluralismului cultural, sînt doar unele din obiectivele pe care trebuie să le promovăm pentru a avea o coeziune interetnică”, a spus Igor Dodon.

În cursul dialogului, președintele țării a declarat că sînt depuse eforturi necesare în vederea dezvoltării social-economice a Găgăuziei, în special, sînt atrase investiții străine în regiune precum și promovarea educației bilingve.

Totodată, șeful statului a subliniat importanța faptului ca legile privind Găgăuzia să fie adoptate în redacția propusă de către grupul de lucru al Parlamentului, Adunării Populare a Găgăuziei şi reprezentanţilor societăţii civile.

În alt context, Igor Dodon a reiterat faptul că susţine adoptarea proiectului de lege cu privire la statutul special etno-cultural al raionului Taraclia, care a fost votat de Parlament în prima lectură, în anul 2016.

De asemenea, președintele Republicii Moldova a menționat că depune eforturi susținute în procesul de reglementare a conflictului transnistrean și a întăririi măsurilor de consolidare a încrederii între locuitorii celor două maluri ale Nistrului, mulţumind pentru asistenţa acordată de OSCE în acest sens.

”Sîntem deschişi conlucrării şi pe viitor cu HCNM în scopul eficientizării mecanismelor naţionale de asigurare a drepturilor individuale ale persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale”, a conchis Igor Dodon.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:37