PRESEDINTELE TARII A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL STATULUI ISRAEL IN REPUBLICA MOLDOVA

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Eliyahu Yerushalmi, Ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova, cu reşedinţa la Ierusalim.

În cadrul întrevederii părțile au discutat mai multe subiecte cu privire la relațiile bilaterale moldo-israeliene.

În cursul dialogului, șeful statului a pledat pentru intensificarea schimburilor comerciale între ţările noastre, inclusiv, a investiţiilor israeliene în Republica Moldova. Igor Dodon a menționat că avem o diasporă numeroasă în Statul Israel, care oficial, numără peste 50 de mii de moldoveni.

Totodată, președintele țării a exprimat interesul în reluarea practicii de organizare a forumurilor economice moldo-israeliene cu implicarea reprezentanţilor cercurilor de afaceri din ambele ţări.

În final, Igor Dodon a reiterat necesitatea realizării unui schimb de vizite la nivel înalt, fapt care va contribui la aprofundarea și extinderea relaţiilor moldo-israeliene.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova