Presedintele SUA organizeaza, la data de 15 Septembrie, un summit impotriva extremismului politic

Preşedintele american Joe Biden urmează să organizeze, în Septembrie, o conferinţă pe tema luptei împotriva extremismului în politică şi a violenţei rasiste în America, anunţă Casa Albă, cu mai puţin de trei luni înaintea unor alegeri legislative care se anunţă dificile pentru Partidul Democrat, relatează AFP.
Preşedinţia americană urmează să organizeze, la 15 Septembrie, summitul ”United We Stand”, cu scopul de a ”riposta efectelor corozive ale violenţei provocate de ura împotriva democraţiei noastre şi securităţii publice”, precizează, într-un comunicat, o purtătoare de cuvînt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Guvernul american urmează s-şi promoveze acţiunea şi să ”prezinte o viziune comună a unei Americi mai unite”, anunţă ea.
În urma unor masacre recente cu arme de foc care au vizat populaţia afro-americană, hispanică şi asiatică, ”americanii rămîn în mare parte uniţi în opoziţia lor faţă de această violenţă”, afirmă Karine Jean-Pierre.
Joe Biden a făcut din apărarea democraţiei una dintre temele sale majore după ce s-a instalat la Casa Albă, iar Preşedinţia aminteşte că democratul a decis să candideze în alegerile prezidenţiale din 2017, după ce predecesorul său, Donald Trump, a refuzat să condamne o reuniune violentă a ultra-dreptei la Charlottesville, în Virginia,
Preşedintele american urmează să susţină discursul principal la acest summit, la care urmează să participe reprezentanţi ai forţelor de ordine, ai lumii de afaceri şi societăţii civile.
Atît republicani, cît şi democraţi urmează să fie invitaţi la eveniment, anunţă Casa Albă.











