PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE ADUNARII PARLAMENTARE A CONSILIULUI EUROPEI

La începutul vizitei de lucru la Strasbourg, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Hendrik Daems.
Igor Dodon a apreciat parteneriatul Republicii Moldova cu CoE și APCE și interesul cu care sînt urmărite constant evoluțiile din țara noastră, menționînd că consideră utilă şi indispensabilă expertiza oferită de către structurile CoE în eforturile de avansare a reformelor interne.
De asemenea, șeful statului a subliniat că sînt depuse eforturi în vederea realizării angajamentelor asumate pentru încheierea procedurii de monitorizare a Republicii Moldova de către APCE și trecerea la alt nivel structurat cu APCE, obiectiv care se regăsește şi în Planul de Acţiuni al Guvernului pentru anul 2020-2023. Igor Dodon și-a exprimat speranța că următorul raport de monitorizare al APCE va fi pozitiv în acest sens.
Președintele țării a reiterat hotărîrea fermă de a identifica în cadrul formatului de negocieri „5+2” o soluţie adecvată pentru problema transnistreană în baza respectării suveranității şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Dat fiind faptul că în anul 2020 Republica Moldova celebrează 25 de ani de la aderarea la CoE, Președintele Igor Dodon i-a adresat domnului Hendrik Daems invitația de a vizita țara noastră pe parcursul anului curent.
Serviciul de Presă al Președinției R. Moldova












