PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU CONDUCEREA RAIONULUI TELENESTI
În cadrul vizitei de lucru la Telenești, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducerea raionului în incinta consiliului raional.
Una dintre principalele probleme abordate de președintele raionului, Mariana Ombun a vizat gazificarea raionului. Din cele 54 de localități, doar 21 sînt conectate la gazoduct. Ținînd cont de bugetul auster al consiliului raional, s-a solicitat sprijinul autorităților statului în construcția de mai departe a conductei de presiune înaltă Chiștelnița – Ordășei, lucrările căreia au fost demarate în anul 2007, dar n-au fost finalizate din lipsa de surse financiare.
Totodată, conducerea raionului mizează pe susținerea actualei guvernări în renovarea drumului Clișova-Suhuluceni – Leușeni – Verejeni (22 km). Suma totală a proiectului constituie 89 mil. lei, din care au fost valorificate doar 21 milioane. De asemenea, se dorește implementarea proiectelor de construcție a tronsonului de drum Țînțăreni – Chiștelnița – Ignăței – Trifești, a stației de tratare a apelor uzate pentru locuitorii satelor Suhuluceni și Coropceni, dotarea spitalului raional cu aparataj necesar și altele.
Șeful statului a subliniat că dezvoltarea regiunilor țării este una din grijile permanente ale conducerii țării și va acorda tot sprijinul posibil în soluționarea problemelor abordate.
În semn de apreciere pentru munca îndelungată și prodigioasă în organele administrației publice locale și pentru contribuție la sporirea eficienței activității acestora, Igor Dodon a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de funcționari publici din raionul Telenești.
Igor Dodon a vizitat gimnaziul „Mihai Eminescu” din raionul Telenești
În cadrul vizitei în raionul Telenești, Preşedintele ţării, Igor Dodon, a mers la gimnaziul „Mihai Eminescu” care a fost fondat în anul 1973. În prezent, în cadrul instituției activează 45 cadre didactice care educă 646 de elevi încadrați în 24 complete de clase.
Şeful statului s-a familiarizat cu mersul derulării lucrărilor de reparație a gimnaziului care se află în proces de renovare capitală în cadrul Proiectului național „Reforma învățămîntului în Moldova”. Lucrările au demarat în luna august, 2018 iar costul total al acestora constituie – 13,2 milioane lei.
Igor Dodon a salutat faptul că lucrările au decurs conform proiectului și în termenii stabiliți, iar la 1 septembrie, instituția de învățămînt va fi redeschisă astfel ca elevii să studieze în condiții mult mai bune decît cele anterioare și va face față cerințelor impuse de pandemie.
Preşedintele a adresat mulțumiri pedagogilor pentru munca sîrguincioasă depusă întru educarea generației tinere și i-a asigurat de faptul că, conducerea Republicii Moldova va acorda și în continuare sprijin și atenție dezvoltării sistemului educațional și instituțiilor de învățămînt din țară.
Șeful statului a vizitat întreprinderea SRL „Goloseevo” și Schitul „Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare” din raionul Telenești
Pe finalul vizitei în raionul Telenești, Președintele Republicii Moldova s-a familiarizat cu activitatea întreprinderii cu capital mixt SRL „Goloseevo” din satul Ghiliceni, fondată de mănăstirea „Goloseevo” din orașul Kiev - mănăstire care este reprezentată în Moldova de Schitul „Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare” din acest sat.
Întreprinderea a fost înființată în anul 2007 și se ocupă de creșterea ovinelor, bovinelor și porcinelor, inclusiv procesarea laptelui. De asemenea, gospodăria dispune de 24 ha livezi de prune, caise, cireșe, 11 ha de viță-de vie, cultivă grîu și porumb pe o suprafață de 600 ha. Și această gospodărie s-a confruntat cu seceta. Dacă în anul 2019 au fost recoltate 3,5 tone de grîu la hectar, în acest an roada a constituit circa o tonă de grîu la ha.
Apoi, Igor Dodon a vizitat și Schitul Sihăstriei Goloseevo „Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare” care a fost întemeiat în 2017 și se află în construcție.
Șeful statului a discutat cu PS Isaachie, Episcop de Vorzel, Vicar al Mitropoliei Kievului, Stareț al Sihăstriei Goloseevo, care este băștinaș din Ghiliceni. Igor Dodon a dat asigurări că va contribui la finalizarea lucrărilor de construcție a acestui locaș sfînt, menționînd că apreciază efortul depus pentru edificarea așezămîntului monahal de la Ghiliceni.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova