PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL REPUBLICII FEDERALE GERMANE LA CHISINAU

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germane, Ulrike Knotz în legătură cu finalizarea mandatului de ambasador în țara noastră.

Șeful statului a mulțumit diplomatului pentru activitatea fructuoasă pe perioada mandatului său în Republica Moldova, pentru sprijinul constant al Germaniei în toate domeniile de colaborare, inclusiv poziția foarte activă în susținerea integrității teritoriale a statului.

De asemenea, Igor Dodon a exprimat recunoştinţă pentru susținerea politică în procesul de reglementare transnistreană, inclusiv în contextul exercitării preşedinţiei OSCE pe parcursul anului 2016.

În cadrul dialogului, Președintele țării a menționat că pledează pentru consolidarea relaţiilor comercial-economice şi intensificarea schimburilor comerciale cu Germania precum și pentru atragerea investitorilor germani în economia naţională în domenii menite să contribuie la modernizarea ţării noastre.

În context, Igor Dodon a subliniat că rolul Germaniei în regiune și în Republica Moldova este unul major, exprimîndu-și încrederea că dialogul politic orientat spre beneficiul ambelor popoare va continua.

În semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-germane, Președintele țării a conferit E.S. Ulrike Knotz, distincția „Ordinul de Onoare”.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

07.02.26 - 12:04
05.02.26 - 14:02
02.02.26 - 17:24
04.02.26 - 11:20
05.02.26 - 14:03
02.02.26 - 12:56
01.02.26 - 05:06
05.02.26 - 09:16
03.02.26 - 12:03
01.02.26 - 05:07
06.02.26 - 12:15
01.02.26 - 05:09
08.02.26 - 00:26
04.02.26 - 11:21
04.02.26 - 11:14