PRESEDINTELE PARLAMENTUL EUROPEAN DAVID SASSOLI A INCETAT DIN VIATA

Președintele Parlamentul European David Sassoli a încetat din viaţă, marţi, la ora 01.15, la vîrsta de 65 de ani, transmite DPA, preluat de Agerpress. Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informațiilor comunicate de purtătorul său de cuvînt, Roberto Cuillo.

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”. După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, cînd, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru „complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar", aminteşte EFE, citată de IPN.

Social-democratul italian se afla în ultima săptămînă a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare (18 ianuarie), Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucît a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024). A fost un politician social-democrat italian, reprezentant al Partito Democratico şi membru al Parlamentului European începînd cu 2009, scrie https://www.europarl.europa.eu/. A fost ales președinte al Parlamentului European la 3 iulie 2019, cu voturile europarlamentarilor social-democraţi şi conservatori. Înțelegerea dintre cele două grupuri parlamentare a fost ca la jumătatea legislaturii să fie ales un nou preşedinte al PE, desemnat de grupul conservator.

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European cînd un președinte în exercițiu a murit. În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreședinte trebuie să exercite funcţia de președinte pînă la alegerea unui succesor. În acest caz, prim-vicepreședintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a cîștiga postul în cadrul remanierii de săptămîna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a venit cu un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de Facebook. Acesta spune că a aflat despre decesul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, cu mare tristețe. „Am avut onoarea să-l cunosc și să discut cu domnia sa, acum două luni în cadrul unei vizite la Bruxelles. A fost un foarte bun cunoscător și prieten al Republicii Moldova, un european devotat și mare apărător al drepturilor omului. Drum lin, David-Maria Sassoli”, a menționat Igor Grosu.

Sursa: IPN