Presedintele Kirgizstanului Jeenbekov isi consolideaza controlul asupra puterii

Preşedintele Kîrgîzstanului, Sooronbai Jeenbekov, şi-a consolidat Sîmbătă controlul asupra puterii, după ce a înlăturat mai mulţi responsabili din domeniul securităţii, în timp ce principalul său opozant, fostul Preşedinte Almazbek Atambayev, a fost din nou încarcerat la cîteva zile după ce fusese eliberat din închisoare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Aliaţii lui Jeenbekov din Parlament l-au ales Sîmbătă premier pe Sadyr Zhaparov, într-o mişcare de reimpunere a ordinii în această ţară aliată a Rusiei şi marcată de haos şi revolte după alegerile din 4 Octombrie, pe care formaţiuni de opoziţie le consideră fraudate. Alegerile au fost între timp anulate, dar decizia nu a calmat protestele, în urma confruntărilor de stradă înregistrîndu-se peste 1.200 de răniţi şi cel puţin un deces.

Situaţia în Capitala Bişkek părea calmă Sîmbătă, după ce Jeenbekov a declarat starea de urgenţă, prin care a instituit restricţii de circulaţie şi a interzis adunările publice.

Fostul Preşedinte Almazbek Atambayev, un aliat de odinioară al lui Sooronbai Jeenbekov, a fost eliberat Marţea trecută din închisoare de către manifestanţi, dar a fost din nou arestat şi retrimis în detenţie.

Potrivit Comitetului de securitate naţională, Atambayev, care fusese încarcerat după o sentinţă de 11 ani de închisoare pentru eliberarea din arest a unui lider mafiot, este acum suspectat şi de organizarea unor tulburări masive ale ordinii publice, acuzaţie pe care fostul Preşedinte o consideră o reglare de conturi politică.

De asemenea, Preşedintele Jeenbekov i-a înlăturat Sîmbătă din acest comitet pe responsabilii despre care consideră că fie i-au susţinut pe adversarii săi, fie nu au acţionat atunci cînd opoziţia a anunţat Marţea trecută că preia puterea.

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
06.03.26 - 01:21
04.03.26 - 01:15
04.03.26 - 01:30
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
02.03.26 - 12:33
01.03.26 - 19:01
01.03.26 - 18:58
05.03.26 - 12:00
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 18:50