PRESEDINTELE IN EXERCITIU AL OSCE VA EFECTUA O VIZITA IN REPUBLICA MOLDOVA

Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul suedez de externe, Ann Linde, va efectua o vizită în Republica Moldova în luna octombrie. Terenul pentru vizită a fost pregătit de către reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, care a încheiat o vizită oficială de două zile în Republica Moldova, transmite IPN.

În cadrul vizitei, oficialul a analizat situația în procesul de reglementare transnistreană. La Chișinău, reprezentantul special s-a întîlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, și vicepremierul și ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu. La Tiraspol, Thomas Mayr-Harting s-a întîlnit cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski și reprezentantul politic din partea Transnistriei, Vitali Ignatiev.

Într-un comunicat de presă al Misiunii OSCE în Moldova se precizează că, în cadrul discuțiilor, Mayr-Harting a făcut schimb de opinii cu privire la situația în procesul de reglementare înainte de următoarea vizită a președintelui în exercițiu al OSCE. El a subliniat necesitatea de a avansa acest proces, precum și de a elabora noi propuneri comune. De asemenea, a analizat potențialul de a realiza progrese în ceea ce privește aspectele cheie care îmbunătățesc viața oamenilor de pe ambele maluri ale rîului Nistru, inclusiv libertatea de mișcare, protecția drepturilor omului, transportul și asistența medicală.

„De asemenea, aceste întîlniri au oferit o bună oportunitate pentru a discuta provocările actuale și viitoare, precum și perspectivele organizării unei reuniuni orientate spre rezultate în formatul 5+2, în această toamnă. Reprezentantul special a salutat disponibilitatea părților de a participa la o astfel de reuniune 5+2 la Stockholm, pe care Președinția suedeză a OSCE este pregătită să o convoace”, se mai spune în comunicat.

În timpul vizitei sale, reprezentantul special s-a întîlnit și cu ambasadorii rezidenți ai mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40