PRESEDINTELE IGOR DODON, LA TV N4
“Deja 10-15 deputați au sesizat Procuratura despre tentativa de a-i corupe”
Președintele Igor Dodon a declarat că este foarte îngrijorat de lipsa de acțiuni concrete din partea instituțiilor statului în cazul cumpărării deputaților. Șeful statului a declarat, la o emisiune televizată, că întrebarea numărul unu pe care i-o pun cetățenii, atunci cînd merge în teritoriu, este de ce Candu și Șor nu stau încă în pușcărie dacă au cumpărat deputați.
Potrivit Președintelui, deja 10-15 deputați PSRM și PDM au depus, oficial, la Procuratură, depoziții în care au indicat concret cine, cînd și ce le-au propus pentru a părăsi fracțiunile parlamentare.
”Că a fost Vladimir Cibotaru, că a fost Tauber, că au venit prin verișori…, acestea sînt documente oficiale depuse la Procuratura Generală. Eu nu vreau să spun că Procuratura nu lucrează, știu că procurorul face tot posibilul și am încredere în el că va duce lucrul pînă la capăt”, a spus Dodon.
Președintele susține că instituțiile statului trebuie să acționeze rapid în baza acestor depoziții.
”Probabil că trebuia deja luate decizii, pentru că dacă se întîmpla aceasta acum doi ani, în pușcărie, sigur, stăteau deja vreo 10 deputați, care se ocupau cu chestia asta. Lumea așteaptă rezultate concrete. Aceastaține de securitatea statului. Este foarte grav pentru Moldova”, a spus Președintele.
“Plahotniuc, Șor și instrumentele lor Candu, Usatîi și alte conserve bat în Dodon, evident în susținerea Maiei Sandu”
Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, prin grupările lor din Parlament, încearcă să o favorizeze pe Maia Sandu în alegerile prezidențiale pentru a stopa investigarea fraudei bancare și pentru a menține în continuare aeroportul în posesia lui Șor. Declarația a fost făcută de către Președintele Igor Dodon, la o emisiune televizată, care spune că anume din această cauză aceștia s-au unit cu Sandu pentru a nu-i permite lui Dodon să revină la guvernare.
”Ei nu luptă cu Sandu, ei luptă cu Dodon. Sînt trei argumente de ce Plahotniuc o susține pe Sandu la prezidențiale. Plahotniuc, Șor și instrumentele lor Candu, Usatîi și alte conserve bat în Dodon, evident în susținerea Maiei Sandu. Primul argument: cînd a început, mai activ, investigarea miliardului – în timpul cînd Sandu era premier sau după? Cînd au fost aduse dovezi despre implicarea lui Plahotniuc în furtul miliardului? După ce Maia Sandu a plecat din funcția de premier! Pînă atunci, s-a mimat totul. În ultimii cinci ani, s-a făcut fum în investigarea furtului miliardului. De aceea lor nu le este convenabil ca Dodon să rămînă la guvernare, pentru că pe Maia Sandu o poartă printre degete și nici un fel de investigație nu va fi”, a spus Dodon.
”Al doilea argument: Maia Sandu s-a întîlnit cu Rothschild și apăra aeroportul lui Șor. Investigația mai clară a concesionării Aeroportului Chișinău a fost făcută după ce Maia Sandu a plecat din funcția de premier. Acum APP a inițiat procesul de anulare a contractului de concesionare. De aceea, Plahotniuc înțelege că, dacă Maia Sandu revine într-o formă sau alta, cu ea se va înțelege sau o va minți, va mai aduce un investitor american”, a declarat Președintele, care a amintit că fostul ministru al Justiției din partidul lui Sandu apără acum investiția lui Șor în aeroport.
Și al treilea argument, în opinia Președintelui, este că Plahotniuc se află în SUA, iar Maia Sandu e o candidatură apropiată Statelor Unite.
”Acestea sînt trei argumente despre toată <grupirovka> lui Plahotniuc, toți bandiții, care s-au unit, alături de Maia Sandu, împotriva lui Dodon”, a spus Președintele.
“Scopul lui Plahotniuc este să aibă 30 de deputați, să ne pună pe noi cu Maia Sandu cap în cap”
Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, prin intermediul a 30 de deputați din Parlament, au pus la cale un proiect capcană prin care să-i pună cap în cap pe Igor Dodon și Maia Sandu, ca astfel să poată controla din nou instituțiile statului, în special cele de drept. De această părere este Președintele Igor Dodon, care susține că unicul scop al celor doi fugari este de a opri investigațiile fraudei bancare și procesul de revenire în proprietatea statului a Aeroportului Internațional Chișinău.
Președintele susține că proiectul Plahotniuc-Șor este promovat în Parlament de Andrian Candu, care controlează 30 de deputați.
”16 pe care i-a rupt de la PDM, 9 de la Șor și 3-5 conserve oligarhice de pe dreapta. Scopul lui Plahotniuc este să aibă 30 de deputați, să ne pună pe noi cu Maia Sandu cap în cap pe subiecte politice, integritate, corupție, filmulețe…, ca noi să nu putem discuta, și pe urmă să joace între noi. Așa cum a făcut-o toți anii aceștia. Acesta este scopul proiectului Șor-Candu”, a declarat Dodon la N4.
”Dacă cineva de pe dreapta nu înțelege acest lucru, atunci vor cădea în această capcană. Eu nu am de gînd să cad în această capcană”, a spus Președintele.
Președintele spune că sînt două posibilități de a declanșa anticipatele
Președintele Igor Dodon a declarat că sînt două căi de declanșare a alegerilor parlamentare anticipate, după prezidențialele din Noiembrie. Prima – dacă Parlamentul, timp de trei luni, nu votează nici un document. Potrivit Constituției, Parlamentul trebuie dizolvat. A doua – demisia Guvernului și două încercări eșuate de a numi un nou Guvern.
Dodon spune că, pentru a implementa aceste scenarii, este nevoie de o înțelege între PSRM-PDM și PAS, care împreună au 64 de voturi.
”Și aceasta va fi corect și cinstit față de cetățenii Republicii Moldova”, a spus Dodon.
Potrivit Președintelui, ideală ar fi prima variantă ”pentru că nu poți arunca țara în criză politică cu un Guvern interimar fără atribuții”.
”Este riscant să lași țara timp de șase luni fără un Guvern funcțional. Ar fi ideal să fie o înțelegere între partide”, a spus Președintele.
Igor Dodon ar putea candida independent la alegerile prezidențiale din această Toamnă
Igor Dodon ar putea candida independent la alegerile prezidențiale din Noiembrie, cu susținerea mai multor partide, inclusiv a PSRM. Dodon a declarat, la o emisiune televizată, că, potrivit legislației, șeful statului nu poate fi membru de partid, de aceea, dacă Președintele în funcție decide să candideze, el nu poate fi din partea unei formațiuni politice.
”Dacă mergi din partea partidului, acesta va oferi oponenților motivul să se adreseze la Curtea Constituțională”, a declarat Dodon.
Șeful statului a anunțat că dacă va decide să candideze la Toamnă, atunci va merge în prezidențiale din partea poporului, dar susținut de partide care vor anunța că sînt gata să îl susțină.
”Care sînt acestea, timpul va arăta”, a declarat Președintele.
Igor Dodon a declarat anterior că va anunța dacă va candida pentru un nou mandat la Președinție în primele zile ale lunii Septembrie.
Şeful statului nu va promulga modificările la Codul Electoral, dacă timpul de votare va fi redus cu două ore
Președintele Igor Dodon a afirmat că nu va promulga modificările la Codul Electoral dacă timpul de votare va fi redus cu două ore. Șeful statului a îndemnat-o pe Maia Sandu, care a venit cu critici și acuze la adresa proiectului, să vină cu propuneri concrete în Parlament la această inițiativă a cărui autor, de altfel, este CEC și anume membrii delegați de PAS și PPDA.
”Așa de tare se tem și probabil că înțeleg că vor pierde, dacă voi candida, că deja caută justificare. Acest Cod Electoral este inițiativa votată la CEC, inclusiv de oamenii care au fost delegați de dumneaei la CEC. Sînt membri Partidului Maiei Sandu și ai lui Andrei Năstase. Ei au votat, nu eu. Ei au venit cu propunerea aceasta în Parlament. Eu nici nu știu ce e în modificarea aceasta. După ce va fi votată, dacă va fi votată, va veni la mine spre promulgare și voi decide dacă o voi promulga sau nu”, a spus Președintele la o emisiune de la N4.
Dodon a declarat că nu va semna proiectul și îl va remite în Parlament dacă în el se va menține propunerea de a reduce cu două ore timpului de votare.
”Care e sensul să reduci termenul? Ce economisim noi aici? Omul, dacă poate, vine la 7, dacă nu, vine la 8. Să nu restricționăm în cazul acesta. Codul Electoral propus de membri partidelor Maiei Sandu și Andrei Năstase…, ei trebuie să decidă – votează, nu votează, este problema lor. Dacă au propuneri, lasă să le înainteze în Parlament, să le dezbată, să găsească compromis și să meargă înainte”, a spus Președintele.
“Veaceslav Platon, după ce s-a eliberat, are întîlniri secrete cu deputații Pro Moldova”
Omul de afaceri Veacelsav Platon, recent eliberat din închisoare, are întîlniri secrete cu deputații din grupul Candu. Informația a fost oferită de către Președintele Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni la N4.
Șeful statului a recomandat jurnaliștilor să se interese despre ce discută sau ce informații îi cere Veaceslav Platon lui Vladimir Cebotari.
”Am înțeles că se întîlnește, foarte activ, cu multă lume, cu aceștia de la Pro-Moldova, cu Vlad Cebotaru. Invitați-l pe Platon la emisiune! Întrebați-l ce discută! E interesant! Pe Cibotaru, întrebați-l ce discută cu Platon, sau îi dă conturile lui Plahotniuc! Eu nu mă întîlnesc”, a spus Președintele.
Sursa: a-tv.md