PRESEDINTELE IGOR DODON A PARTICIPAT LA CEREMONIA DE INTRONARE A MAIESTATII SALE IMPERIALE, NARUHITO AL JAPONIEI

“Alături de Prima Doamnă, Galina Dodon, și alți peste 2000 de invitați din 180 de țări, am participat la ceremonia de întronare a Maiestății Sale Imperiale, Naruhito al Japoniei.

Țara Soarelui Răsare este unul dintre statele asiatice cu care Republica Moldova construiește relații de colaborare bilaterale fundamentate pe valori comune - democrație, stat de drept și economie de piață.

Actuala vizită la Tokio a Președintelui Republicii Moldova, care are loc în premieră de la stabilirea raporturilor diplomatice moldo-nipone, reconfirmă dorința noastră de a amplifica dialogul bilateral la toate nivelurile.

Cu această ocazie, în cadrul Recepției de Stat, găzduite de Familia Imperială niponă, am transmis în adresa Familiei Imperiale, invitația de a vizita țara noastră în timp convenabil”, a scris şeful statului pe pagina sa oficială de Facebook.