PREMIUL NOBEL PENTRU FIZIOLOGIE ŞI MEDICINĂ

Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină a fost cîştigat în 2013 de doi americani, James Rothman şi Randy Shekman, şi de germanul Thomas Sudhof, a anunţat luni Goran Hansson, secretarul Comitetului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină.
Cei trei au fost răsplătiţi pentru descoperirile în domeniul sistemului de transport în interiorul celulei, pentru ca "substanţele să fie transportate unde trebuie în celulă, la momentul potrivit", a arătat Comitetul Nobel.
Cei trei cercetători au cîştigat prestigiosul premiu pentru descoperiri cu privire la modul controlat în care hormonii, enzimele dar şi alte substanţe sînt transportate în mediul intracelular.
Acest sistem de control al transportului menţine activităţile intracelulare în ordine şi i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine o serie de maladii printre care diabetul şi afecţiuni ale sistemului imunitar, conform Comitetului Nobel.
Aceste descoperiri i-au ajutat pe medici să poată diagnostica o formă severă de epilepsie şi maladii care ţin de imunodeficienţă, a precizat secretarul Comitetului Nobel, Goran Hansson. În viitor, oamenii de ştiinţă speră că aceste studii să ducă la apariţia unor medicamente eficiente împotriva tipurilor mai comune de epilepsie, diabet, dar şi împotriva altor maladii metabolice, a mai precizat el.
James Rothman, 62 de ani, este profesor la Universitatea Yale, în timp ce Randy Schekman, 64 de ani, este profesor la Universitatea California din Berkeley. Thomas Suedhof, 57 de ani, s-a alăturat Universităţii Stanford în 2008.
Rothman şi Schekman au cîştigat în 2002 premiul Albert Lasker Basic Medical Research pentru activitatea lor în acest domeniu - premiu care este deseori considerat un precursor al Nobelului.
Premiul Nobel pentru Medicină a deschis luni săptămîna Nobel. El va fi urmat de premiile pentru fizică, chimie, literatură, pace şi economie. Fiecare dintre premii este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 1,2 milioane de dolari.












