PREMIERUL CHIRIL GABURICI I-A PREZENTAT PE NOII MINISTRI COLECTIVELOR INSTITUTIILOR PE CARE LE CONDUC
Şeful Executivului, Chiril Gaburici, a mers mai întîi la Biroul pentru Reintegrare, unde l-a prezentat colectivului pe viceprim-ministrul Victor Osipov.
Premierul a menţionat că pentru rezolvarea problemei transnistrene trebuie să se lucreze mai intens, astfel încît să-i apropiem pe locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului, în cadrul unui stat unitar.
Ulterior, Prim-ministrul Chiril Gaburici l-a prezentat la Ministerul Economiei pe noul ministru, Stephane Christophe Bride, care este şi vicepremier. Ministrul a mulţumit pentru încrederea acordată şi a subliniat faptul că-şi doreşte o colaborare eficientă cu echipa ministerului pentru a continua reformele începute.
La Ministerul Justiţiei, angajaţii l-au salutat în noul său portofoliu pe Vladimir Grosu. Prim-ministrul Chiril Gaburici şi-a manifestat încrederea că reformele din sectorul judiciar vor continua.
Şi noul ministru al Afacerilor Interne, Oleg Balan, a fost prezentat astăzi colectivului de către Premierul Chiril Gaburici. Șeful Executivului a menţionat că este important ca oamenii să se simtă în siguranţă şi protejaţi de lege, iar reformele iniţiate să fie finalizate cu brio.
Şeful Executivului a mers şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, unde l-a prezentat angajaţilor pe Vasile Bîtcă, iar la Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare - pe Ion Sula. Ambele domenii sînt foarte importante pentru dezvoltarea ţării noastre, a punctat Premierul Chiril Gaburici.
A fost prezentat colectivului şi noul ministru al Mediului, Sergiu Palihovici. „ De acest minister depinde calitatea vieţii oamenilor, aşa că trebuie să realizăm proiecte pentru a avea un mediu mai curat, apă de calitate, un sol curăţat de pesticide etc.”, a subliniat Chiril Gaburici.
Apoi, Premierul a mers la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care este condus de Ruxanda Glavan. „Să facem tot posibilul pentru ca oamenii să aibă salarii şi pensii care să le ofere un trai decent”, le-a spus Chiril Gaburici angajaţilor acestui minister.
Şi Ministerul Sănătăţii are un nou şef - Mircea Buga, care a fost prezentat astăzi noilor săi colegi de către Premierul Chiril Gaburici. „Să avem grijă ca toate reformele în domeniu să fie realizate, astfel încît cetăţenii noştri să nu aibă de suferit”, le-a declarat şeful Executivului celor de la Ministerul Sănătăţii.
Premierul a trecut şi pe la Ministrul Tineretului şi Sportului, unde l-a prezentat colectivului de aici pe Serghei Afanasenco.
La toate instituţiile vizitate Premierul le-a urat succes noilor miniştri, menţionînd că domeniile pe care le conduc au un rol deosebit în dezvoltarea social-economică a ţării. „Vă asigur că veţi avea tot sprijinul şi susţinerea mea personală şi a Guvernului pentru a realiza acţiunile începute şi pentru a continua reformele, astfel încît cetăţenii Republicii Moldova să trăiască într-un stat sigur şi modern”, a precizat Prim-ministrul. De asemenea, Chiril Gaburici a mulţumit foştilor miniştri pentru profesionalismul şi munca depusă în cadrul Executivului.