Premierul belgian este de părere că UE nu trebuie să se teamă de o întoarcere a lui Trump la Casa Albă

Uniunea Europeană nu trebuie să se teamă de o eventuală revenire a lui Donald Trump la Casa Albă şi ar trebui să folosească această ocazie pentru a deveni mai puternică, a afirmat Marţi, la Strasbourg, premierul belgian Alexander De Croo, a cărui ţară asigură Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează AFP, potrivit Agerpres.
''Dacă 2024 ne aduce din nou 'America First', europenii ar trebui să fructifice această ocazie, plasînd Europa într-o poziţie mai solidă, mai puternică, mai suverană şi mai rezistentă'', a spus De Croo în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.
El s-a exprimat a doua zi după victoria lui Trump în alegerile primare republicane din statul Iowa, care a consolidat statutul de favorit republican al miliardarului la alegerile prezidenţiale din SUA din Noiembrie.
O posibilă întoarcere a lui Donald Trump la Casa Albă îi nelinişteşte pe europeni, care se tem că fostul preşedinte american va întrerupe sprijinul ţării sale pentru Ucraina într-o perioadă cînd Uniunea Europeană face la rîndul său eforturi pentru a-şi menţine susţinerea militară şi financiară pentru Kiev.
De asemenea, Trump are relaţii strînse cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi, spre deosebire de Uniunea Europeană şi de actualul preşedinte american Joe Biden, nu este favorabil unei soluţii cu două state la conflictul din Orientul Mijlociu.












