PRELIMINARIILE EURO-2016 LA FOTBAL

Echipa naţională a R. Moldova a cedat Muntenegrului

Selecţionata Moldovei la fotbal a fost învinsă pe 8 septembrie, la stadionul ”Zimbru”, cu scorul 2-0, de reprezentativa Muntenegrului într-un meci din cadrul preliminariilor Campionatului European. Golurile au fost marcate de Savic (9) şi Becirai (65).

”Tricolorii” au încercat să joace în ofensivă, creînd trei ocazii bune de gol: ”bara” lui Patraş în prima repriză, la puţin timp după deschiderea scorului, şansele avute în cea de-a doua jumătate a meciului de Milinceanu şi Gînsari, dar irosite din lipsă de măiestrie. Fisurile apărute în apărare în urma schemei de joc aleasă au pus frecvent la încercare compartimentul defensiv. În două cazuri n-a rezistat presiunii oaspeţilor. Suficient ca să înscrie şi să obţină victoria.

Alexandru Curteian, antrenorul echipei naţionale, s-a arătat dezamăgit de rezultatul înregistrat. ”N-am reuşit să marcăm, deşi am jucat ofensiv. Măiestria jucătorilor nu a permis transpunerea în fapt a tacticii ofensive adoptate. La următoarele două partide din cadrul preliminariilor nu vor juca din cauza cartonaşelor primite şi accidentărilor Gaţcan, Golovatenco, Cojocari, Epureanu. Va fi foarte greu”, a spus tehnicianul la conferinţa de presă de la finele întîlnirii.

Echipa moldoveană a evoluat în acest meci în următoarea componenţă: Cebanu, Armaş, Patraş (Gînsari, 71), Erhan, Golovatenco, Jardan, Cojocari, Gaţcan, Cebotaru (Racu, 36), Dedov, Milinceanu.

R. Moldova se situează pe ultimul loc în clasamentul grupei G, cu 2 puncte, acumulate în meciurile din deplasare disputate cu loturile Rusiei şi Liechtensteinului.

Pe 9 octombrie şi 12 octombrie echipa naţională va juca ultimele două partide din cadrul preliminariilor cu formaţiile Rusiei (acasă) şi Suediei (în deplasare).

 

Ronney, cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Angliei

Atacantul englez Wayne Rooney a înscris cel de-al 50-lea său gol pentru reprezentativa de fotbal a Angliei, în partida cu Elveţia (2-0) din preliminariile Euro 2016, disputată marţi seara pe stadionul Wembley din Londra, devenind cel mai prolific marcator din istoria naţionalei ţării sale.

Rooney a transformat o lovitură de la 11 m, în minutul 84, stabilind rezultatul final al meciului, după ce Harry Kane reuşise deschiderea scorului, în minutul 67.

Precedentul record era deţinut de Sir Bobby Charlton, legenda fotbalului englez, care a marcat 49 de goluri pentru Anglia în cursul carierei sale şi pe care Rooney îl egalase sîmbătă, în partida cu San Marino, cînd a punctat tot din penalty.

La finalul jocului de pe Wembley, atacantul lui Manchester United a primit din partea Federaţiei engleze de fotbal un tricou al naţionalei Angliei cu inscripţia "Rooney 50".

"Este o mare onoare şi sînt extrem de mîndru. Faptul că am realizat acest record înaintea vîrstei de 30 de ani este un lucru pe care nu mi-l puteam imagina", a declarat Wayne Rooney, după cea de-a 107-a sa partidă pentru naţionala ţării sale.

"Vreau să-l felicit pe Wayne. Am fost mereu mîndru să deţin acest record şi am jucat mereu cu multă mîndrie pentru ţara mea. Nu pot să ascund faptul că sînt dezamăgit, dar şi încîntat pentru Wayne, căpitanul clubului meu de suflet şi al echipei naţionale", a spus la rîndul său Bobby Charlton, care a disputat 106 meciuri în tricoul selecţionatei Angliei, între 1958 şi 1970.

Rooney urmează să primească luna viitoare, chiar din mîinile lui Bobby Charlton, o gheată de aur care să marcheze recordul său, înaintea meciului de pe teren propriu cu Estonia.

 

Rezultatele de marţi

Marţi, s-au jucat mai multe meciuri din preliminariile Campionatului European din 2016. Anglia a învins Elveţia cu 2-0, s-a calificat la Euro iar Wayne Rooney a devenit cel mai bun marcator din istoria naţionaei Albionului. San Marino a reuşit să înscrie primul gol din actualele preliminarii, iar Suedia a pierdut surprinzător acasă cu Austria, 1-4. Rezultatele înregistrate în partidele disputate marţi:

Grupa C

Belarus - Luxemburg 2-0. A marcat: Gordeciuk '34, '62.

Macedonia - Spania 0-1. A marcat: Pacovski '8 (autogol).

Slovacia - Ucraina 0-0.

Grupa E

Anglia - Elveţia 2-0. A marcat: Kane '67, Rooney '84 (penalti).

Lituania - San Marino 2-1. Au marcat: Cernich '7, Spalvis '90 / Vitaioli '55.

Slovenia - Estonia 1-0. A marcat: Beric '63.

Grupa G

Liechtenstein - Rusia 0-7. Au marcat: Dziuba '21, '45, '73, '90, Kokorin '40 (penalti), Smolov '77, Dzagoev '85.

Moldova - Muntenegru 0-2. Au marcat: Savic '9, Beciraj '65.

Suedia - Austria 1-4. Au marcat: Ibrahimovici '90+1 / Alaba '9 (penalti), Harnik '38, '88, Janko '76.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40