PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA A DEPUS FLORI LA MONUMENTUL LUI STEFAN CEL MARE SI SFINT CU PRILEJUL ZILEI INDEPENDENTEI
Astăzi marcăm cea de-a 29-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova. Cu acest prilej, Preşedintele ţării, Igor Dodon, împreună cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, prim-ministru, Ion Chicu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, corpul diplomatic, consilieri prezidențiali, reprezentanți ai primăriei capitalei, au depus flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt.
Şeful statului a subliniat că acest an a fost dificil pentru societatea noastră, dar am reușit să rezistăm, din punct de vedere economic și moral. Igor Dodon a specificat că statul nostru și-a demonstrat statornicia, iar oamenii noștri au manifestat remarcabile fapte de umanitate, înțelegere și profesionalism.
Preşedintele ţării a menţionat că doar împreună, se vor depăși neapărat vremurile grele și se va continua dezvoltarea țării noastre, așa cum ne dorim și așa cum merită.
„Doar împreună vom construi o Moldovă integră, pașnică și prosperă. La Mulți Ani, Republica Moldova!”, a concluzionat şeful statului.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova
Nistor Grigore 31.08.2020 - 14:19
Ștefan cel Mare și Sfînt este la Putna, du-te la mormant si depune flori daca esti cu adevarat moldovean. Dar daca nu esti moldovean si esti rus, te duci la Moscova.