POZITIA PSRM: PRIMELE O SUTA DE ZILE DE HAOS ALE MAIEI SANDU
Recent s-au împlinit 100 de zile de la preluarea de către Maia Sandu și PAS a mandatului de Președinte și a responsabilității pentru conducerea țării. În campania electorală din toamna anului 2020 s-au făcut foarte multe promisiuni, au fost trezite multe speranțe și așteptări. E timpul să facem o evaluare după prima etapă de guvernare a noului președinte.
Din start trebuie să spunem că primele 100 de zile pot fi caracterizate printr-un singur cuvînt – Dezamăgire! La cît de mari erau așteptările, pe atît de amară e dezamăgirea cetățenilor, deoarece lucrurile în țară au evoluat într-o direcție proastă aproape la toate capitolele.
Cu toții am văzut raportul pe care președintele Maia Sandu l-a prezentat vineri, un raport chinuit, în care dînsa încerca să justifice de ce nu a făcut absolut nimic din ceea ce le-a promis oamenilor.
Însă problema cea mai gravă nu este că nu a făcut nimic, fiindcă era clar de la bun început că nu va fi capabilă, dar una e să nu faci nimic și alta este să faci acțiuni împotriva propriului popor, împotriva Constituției și să bagi țara în haos.
Noi vom prezenta astăzi realitatea celor 100 de zile, vom vorbi despre ceea ce văd cetățenii cînd se uită la așa-zisa schimbare promisă.
Schimbări există, unele chiar foarte pronunțate, dar nu spre bine, ci spre rău. Criza pandemică este complet scăpată de sub control și, în comparație cu perioada mandatului președintelui Igor Dodon, azi avem săptămînal mii de înbolnăviri și sute de decese. Pe lîngă aceasta, mai avem și scumpiri după scumpiri, haos institutional, țara nu are un Guvern functional, în schimb are un președinte care ne explică în cîte avioane prăbușite ar încăpea moldovenii decedați.
Și mai avem o schimbare proastă și neașteptată: în mandatul cetățeanului român Maia Sandu, România a fost nevoită să oprească ajutorul financiar acordat țării noastre, din cauza că nu avem un guvern functional, pentru că președintele țării are preocupări electorale mai importante, decît nevoile cetățenilor. Maia Sandu practic a sabotat ajutorul românesc. Și nu se exclude că putem pierde și suportul financiar de la FMI, apoi și alte finanțări.
Aceasta este marea schimbare în rău, începută de Maia Sandu și PAS. Noi nu avem nici o îndoială că ei vor continua promovarea intereselor personale și de partid, fără să țină cont de nevoile actuale ale cetățenilor. Avem o nouă dezamagire după modelul cu care ne-au obișnuit partidele de dreapta, care de fiecare dată au venit la guvernare cu promisiunea că fac marea schimbare și de fiecare dată s-a furat și oamenii au fost înșelați: sub guvernările de dreapta s-au organizat devalizarea averii statului, s-au comis fraude bancare, s-au închis școli, s-a încălcat Constituția și s-au făcut alte acțiuni în detrimentul cetățenilor. Desigur, de fiecare dată toate aceste hoții și acțiuni cinice s-au făcut sub umbrela unei așa-zise politici pro-europene.
Acum însă situația este mai complicată ca oricînd, pentru că iresponsabilitatea președintelui și a partidului său a contribuit deja major la numărul mare de decese și îmbolnăviri. În timp ce PAS și Președinția se prefăceau că vor să guverneze și trimiteau candidați fake în Parlament, oamenii mureau cu sutele.
În ceea ce privește grija față de sănătatea și viața cetățenilor în cele 100 de zile de mandat ale Maiei Sandu, președintele a demonstrat că nu e capabil să facă nimic bun pentru oameni, dar mai grav e că a demonstrat că nici nu îi pasă de ei.
La fel este situația și în raport cu celelalte promisiuni făcute de Maia Sandu în campania electorală. Nimic nu s-a realizat. Nimic. Și azi constatăm că Maia Sandu a ajuns președinte prin minciună și promisiuni deșarte, pe care știa foarte bine că nu le poate îndeplini.
Pentru exemplificare, vom puncta doar cîteva dintre aceste promisiuniu, ca apoi cetățenii singuri să poată judeca mandatul președintelui la 100 de zile.
Înainte însă vrem să precizăm că expresia pe care cetățenii au auzit-o cel mai des de la Maia Sandu în aceste 100 de zile a fost: „acest lucru nu ține de competența președintelui” sau „nu am atribuții să mă implic”. Adică Maia Sandu nu poate. Dar vorbim despre același om care în campania electorală explica cît de multe lucruri poate face președintele și cum le va face ea pe toate dacă va fi votată.
Să vedem ce promitea președintele care acum a descoperit că nu poate face nimic.
1. Domeniul social
Din promisiunea de a stabili pensia minimă de 2000 de lei au rămas exclusiv vorbe goale. Dimpotrivă, Maia Sandu a cerut anularea legii adoptate la inițiativa PSRM privind reducerea vîrstei de pensionare. Ea insistă în continuare pe majorarea vîrstei de pensionare, în condițiile în care nu vine cu nicio initiative de sporire a veniturilor persoanelor în etate.
A promis și majorări de salarii, dar pînă acum vorbește doar despre tăierea salariilor pentru anumite categorii de persoane și zero lei suplimentar pentru alți angajați. Cu excepția angajaților de la Președinție, aduși de Maia Sandu și care primesc salarii grase, inclusiv din partea altor state.
Prețurile au luat-o razna cu totul. Vă prezentăm o comparție în acest sens.
În 2020 Moldova a înregistrat cel mai scăzut nivel al inflației de la obținerea independenței pînă în prezent, indicele prețului de consum a crescut cu doar 0,4%, dar 2021, anul așa-zisei mari schimbări, a început cu un maraton al scumpirilor. Cel mai clar acest lucru se vede în domeniul energetic. Dar și în cel al carburanților, unde un litru de benzină a crescut cu aproape 4 lei/litru. În timp ce anul trecut aveam chiar scăderi ale prețurilor la carburanți, anul acesta avem creșteri record, așa ne integrează Maia Sandu în Europa. Curînd o să plătim pentru un litru de combustibil ca în Europa.
Iar toate aceste creșteri de prețuri vor atrage scumpiri în lanț la alte produse, viața oamenilor va devein un calvar, în timp ce președintele țării se plimbă prin străinătate pe banii lor sau se ocupă de interese electorale.
Și scumpirile nu se opresc aici, abia au început, un litru de ulei s-a scumpit în mandatul noului președinte cu 30 la sută. S-au scumpit considerabil multe medicamente, dar și unele alimente de primă necesitate.
Avem un președinte al scumpirilor, nu un președinte al moldovenilor!
2. Economie
Actualul președinte a promis crearea noilor locuri de muncă și susținerea afacerilor. În cele 100 de zile a reușit să creeze noi locuri de muncă doar la Președinție, pentru oamenii săi apropiați. Iar pentru oamenii de afaceri a venit cu cererea de a introduce “lockdown” pentru cel puțin 30 de zile. Asta înseamnă că Sandu vrea să trimită majoritatea angajaților acasă și să închidă afacerile pentru cel puțin o lună. Așa vede ea suportul pentru afaceri, prin blocarea generală a lor.
Președintele lockdown, cum a fost numită de opinia publică, demonstrează și în acest caz o lipsă totală de viziune și soluții, iar dacă nu știe ce să facă bun, creează haos, provoacă faliment pentru business, pierderi de locuri de muncă pentru cetățeni.
3. Agricultura
Vă amintiți cîte promisiuni le-a făcut agricultorilor ca să o voteze? Aceia au venit cu tractoarele în fața Guvernului și Parlamentului și au cerut ultimativ, împreună cu Maia Sandu – demisia guvernului socialiștilor. Au obținut demisia, dar ce a făcut Maia după aceea? Absolut nimic nu a făcut pentru ei, i-a abandonat din prima zi în care s-a instalat în funcție. Și nici n-a încercat să formeze un alt guvern, la modul real, nu fake.
Mai rău, fără a-i ajuta în vreun fel pe agricultori, în mandatul Maiei Sandu au apărut piedici la export și se înregistrează pierderi imense în urma creșterii prețurilor la carburanți. Unde sînt bravii lideri, agricultori și tractoriști să ceară dreptate? Au luat apă în gură? Au fost utilizați ca instrumente politice anul trecut, cînd a fost nevoie de ei, iar acum: rabdă, Gheorghe, și bea agheazmă.
4. Gestionarea crizei pandemic
A promis o gestionare mai eficientă a luptei cu pandemia. Ne amintim cum în campania electorală oferea lecții despre cum trebuie președintele țării să gestioneze corect criza pandemică. Prezenta o mulțime de soluții fanteziste, iar cînd a venit în funcție ne spune că nu e în atribuția președintelui țării să facă ceva. Cetățenii în mod firesc vor să știe de ce Maia Sandu a făcut așa promisiuni și i-a mințit că se va implica.
Care e situația la zi?
În cele 100 de zile de mandat, numărul infectaților cu COVID a crescut cu circa 60% sau cu aproximativ 90 de mii, iar numărul deceselor – cu 67% sau cu circa 2000.
- Vă mai amintiți cum în campania electorală promitea că aduce imediat vaccinul anti-COVID-19 dacă ajunge la Președinție? Iar acum ne explică de ce nu putem primi vaccin, pentru că de vină s-ar face imaginea proastă a țării și justiția.
- La început a blocat insistent înregistrarea și aducerea vaccinului rusesc Sputnik V, dar cînd a văzut că majoritatea statelor europene cer acest ser anti-COVID-19, care și-a demonstrat eficiența, deja declară și ea că nu este împotrivă.
- Efectul acestei abordări iresponsabile este că cetățenii noștri fug în Rusia și România să se vaccineze, pentru că văd că au un președinte incapabil să-și îndeplinească promisiunile.
- Ea se pare că este preocupată de cum să-și răsplătească finanțatorii politici, nu pe cetățenii care au votat-o. Presa a scris că Maia Sandu promovează interesele unei companii americane, producătoare de vaccin, la care în funcție de conducere este un mare susținător al său și al partidului din care face parte. Altfel spus, încearcă să răsplătească din banii statului susținerea politică în favoarea sa.
În cele 100 de zile de mandat, Maia Sandu n-a vizitat nicio instituție medicală din țară, pentru a vedea la fața locului modul în care medicii luptă în prima linie cu pandemia, nu a venit cu absolut nici o soluție pentru sprjinirea personalului medical. Dimpotrivă, vrea să declanșeze alegeri anticipate în plin vîrf pandemic, ca să le umple spitalele. Iată așa înțelege președintele solidaritatea cu un sector de activitate aflat în mare dificultate.
5. Politica externă
Ne amintim cu toții cum actualul președinte cerea să fie votată, promițînd că vor curge milioanele peste Moldova și va scoate țara din izolare externă. Ați văzut vreun ban? Dimpotrivă, marea schimbare și aici s-a dovedit o uriașă dezamăgire: în loc să vină banii la noi, ei pleacă. România a suspendat ajutorul financiar, la fel urmează să se întîmple și cu banii de la FMI și cu alte finanțări, toate acestea pentru că Maia Sandu împiedică formarea unui guvern functional. Nimeni nu va finanța o țară care nu e capabilă să aibă un Guvern, iar și dacă vor fi anticipate, nimic nu garantează că blocajul nu va fi mai mare, mai de durată și tot fără guvern vom fi pînă la sfîrșitul acestui an sau încă și anul viitor.
Politica externă a Maiei Sandu s-a limitat la plimbări prin străinătate, pentru care a cheltuit circa 110 mii de lei, unde tot ce a obținut a fost cîteva fotografii cu care și-a făcut propagandă. Nimic pentru oameni, nimic pentru țară. Iar cinismul și aici e maxim, a mers în vizite în străinătate, dar nu a mers în raioanele din țară să se vadă cu cetățenii pentru că se teme de COVID și probabil de reacțiile lor de dezamăgire față de ea.
6. Economii la bugetul de stat
- În campania electorală, Maia Sandu a spus că cere reducerea bugetelor pentru Președinție.
- A promis că cedează clădirea Președinției în favoarea unei universități sau biblioteci, pentru că sîntem o țară prea săracă ca să întreținem așa o clădire.
- A mai promis că va renunța la Reședința de Stat de la Condrița și va scoate gardul din jurul Președinției.
- Ce avem? Au fost păstrate cele trei reședințe, inclusiv cea de la Condrița, unde Maia Sandu face plimbări prin pădure, cum a recunoscut și șeful Aparatului ei prezidential, Andrei Spînu.
- Mai mult, din dorința de a economisi cîteva mii de lei, a fost oprită căldura pe timp de iarnă la Reședința de la Condrița, fapt care a dus la formarea mucegaiului. Așa că pentru reparație deja vor fi nevoiți să scoată milioane de lei din buzunarul statului. Asta înseamnă o administrare proastă a bunurilor și banilor publici. Asta înseamnă să fii incapabilă să gestionezi niște clădiri, ce să mai vorbim dar de gospodărirea unei țări.
- Numărul de personal al instituției prezidențiale a rămas neschimbat.
- Pentru Președinție au încercat să cumpere covoare și flori de mii și mii de lei, iar după mai multe critici din partea societății, au renunțat deocamdată la aceste idei.
- Gardul Președinției cum a stat, așa și stă acolo. Culmea este însă explicația Maiei Sandu, de ce nu a scos pînă acum gardul, așa cum a promis în Campania electorală. Cică cei care trebuie să se ocupe de scoaterea gardului acum se ocupă de procurarea vaccinurilor anti-COVID-19. O astfel de afirmație este și de rîs, și de plîns.
Toată lumea a văzut și cum este păzită Maia Sandu de ofițerii de la SPPS. E un lucru absolut normal, doar că în campania electorală spunea peste tot că nu are nevoie de pază de stat. Iată așa arată populismul și minciunile electorale, iată așa am ajuns să avem un președinte care în 100 de zile a reușit să provoace deja o dezamăgire uriașă.
7. Lipsa de transparență și promovarea persoanelor lipsite de integritate
În cadrul oricărei apariții publice în campania electorală, Maia Sandu promitea mai multă transparență la Președinție. Acum însă vedem ședințe publice, în care presa este scoasă afară după mai puțin de un minut.
- La consultările Maiei Sandu cu societatea civilă sînt invitați doar lideri de opinie și jurnaliști pro-prezidențiali. Asta înseamnă mimarea transparenței și a consultărilor publice în cercul politic propriu, cu ong-iști și jurnaliști loiali politic.
- A promis promovarea în funcție a oamenilor profesioniști și integri, dar a adus la Președinție persoane condamnate penal, cu milioane provenite din surse dubioase din offshore, cu diplomă de studii eliberate ilegal etc.
A promis să fie președintele tuturor cetățenilor, dar acționează exclusiv ca președinte al PAS și se ocupă strict de interesele electorale ale acestui partid. Vrea anticipate pentru ca partidul PAS să obțină cîteva mandate în plus, dar cu prețul a mii de vieți omenești care pot fi pierdute din cauza unei campanii electorale în toată țara.
8. Lupta cu corupția și reforma justiției
- Principala promisiune în campania electorală a fost lupta cu corupția. În afară de declarațiile în scop de PR politic, n-au urmat acțiuni menite să reducă fenomenul corupției.
- Dimpotrivă, Maia Sandu a demonstrat preferințe politice și a modificat componența Consiliului Suprem de Securitate, în care a inclus membri ai PAS și reprezentanți ai ONG-urilor pro-prezidențiale, dar și un fost judecător, vinovat de pierderea mai multor dosare la CEDO. În felul acesta, Consiliul Suprem de Securitate a fost transformat într-o filială a partidului său.
- Totodată, a fost respins proiectul Strategiei de reformă a sectorului justiției, reformă care are menirea reducerii fenomenului corupției.
- În această perioadă, Maia Sandu a fost un exemplu negativ pentru cetățeni, încălcînd de cîteva ori Constituția, fapt constatat de Curtea Constituțională. Este un om care a dovedit că promovează statul de drept doar în campania electorală, iar cînd a ajuns în funcție, nu mai are nevoie de stat de drept, iar Legea Supremă deja o deranjează.
Am văzut în sondajele recente de opinie cum cetățenii condamnă încălcarea Legii Supreme și așteaptă de la politicieni să fie un bun exemplu și să respecte norma constituțională.
9. Decrete emise
Este evident faptul că Maia Sandu nu a făcut nimic în țară, dar să vedem cu ce s-a ocupat în biroul său de la președinție. În primele luni de mandat, au fost emise 52 de decrete.
- Dintre acestea:
– 38 % au ca obiect sau ca scop numirea în funcții a persoanelor sale loiale;
– 7,6 % pentru modificarea componenței unor organe sau comisii cu scopul de a asigura accesul la poziții și funcții în stat pentru persoanele sale loiale și din PAS etc.
* Maia Sandu a numit în funcție 15 persoane, dintre acestea 5 avînd probleme de integritate. În cazul lui Andrei Spînu, decretul de numire în funcția de șef al Aparatului Prezidențial a fost emis cu încălcarea flagrantă a Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. Acastă numire poate fi catalogată drept abuz de serviciu.
- În decurs de 100 de zile, Maia Sandu a avut doar două initiative legislative, dintre care una este elaborată la indicația structurilor internaționale și are ca scop anularea indexării semianuale a pensiilor. Adică veniturile bătrînilor nu o interesează pe doamna Președintă, important este ca protectorii săi externi să fie mulțumiți.
Am putea să continuăm șirul de comparații între ce le-a promis Maia Sandu cetățenilor ca să fie votată și ce a realizat în realitate. Sigur că în 100 de zile nu poți realiza tot ce ai promis, dar poți, cel puțin, să demarezi anumite acțiuni, cetățenii să vadă că nu i-ai mințit.
Și mai important, în aceste 100 de zile actualul președinte ar fi trebuit să demonstreze că este solidar cu suferința oamenilor, cu greutățile personalului medical, ale mediului de afaceri, nu să-i trateze cu dispreț și în timp ce oamenii își plîng bolnavii sau persoanele decedate, ea să le vorbească despre cum îi va duce la vot în plină pandemie și cum va fi o nouă campanie electorală în care îi va mai minți o dată.
Dincolo de numele pe care societatea i le-a dat Maiei Sandu după aceste 100 de zile – președintele dezamăgirii, președintele scumpirilor, președintele lockdown și altele – noi credem că pur și simplu avem un președinte lipsit de umanitate, lipsit de empatie. Maia Sandu e un președinte care nu e capabil să simtă vreo emoție, să simtă suferința oamenilor, nu e capabil să-i înțeleagă, este un președinte marionetă, pus pe pilot automat, care execută cinic niște indicații străine și care bagă țara tot mai tare în haos și ne duce în situația în care pe lîngă dezastrul demografic cu care ne confruntăm de atîția ani, să avem un dezastru umanitar, care deja își arată forma lui tragică.
Noi cu toții înțelegem că acest Parlament trebuie schimbat, înțelegem că politicienii trebuie să meargă la judecata poporului, dar pe fundalul nenorocirilor care se întîmplă în țară în ultimele luni, anticipatele ar agrava catastrofa, anticipatele ar tripla numărul îmbolnăvirilor și deceselor.
De aceea, noi credem că alegerile parlamentare anticipate nu trebuie organizate cu prețul a mii de decese și alte zeci de mii de oameni bolnavi. Noi rîmînem fermi pe poziția că inițial trebuie salvați cetățenii și aduși în siguranță, trebuie eliberate spitalele și scoasă povara imensă de pe medici, elevi, învățători, agricultori, trebuie să învestim un Guvern Anticriză, care să ia măsuri urgente, abia apoi putem să le cerem oamenilor condiții să meargă la vot.
Am făcut această prezentare inclusiv pentru a corecta falsurile expuse în raportul populist al președintelui țării. Am făcut această prezentare pentru a scoate la iveală un adevăr pe care fiecare cetățean îl simte în aceste momente.
Vom continua să monitorizăm activitatea președintelui și a PAS, să acționăm în interesul cetățenilor și să corectăm derapajele lor, le vom corecta chiar și cele pe care le pregătesc acum prin politizarea deciziilor unor instituții. Dacă țara va fi din nou pusă în captivitate, o vom scoate așa cum am făcut-o și în iunie 2019, prin unitate și ripostă împotriva unui om care își permite să se ridice deasupra statului și deasupra legilor.
Primele 100 de zile ale Maiei Sandu au fost un dezastru și o dezamăgire. Este important să nu-i permitem să fie și mai departe la fel de iresponsabilă și nocivă pentru țară și oameni.