POVESTEA TRAGICA A CVINTUPLETILOR DIONNE
În anii ’30, au fost expuşi publicului ca la grădina zoologică
În 1934, într-o vreme cînd şi cazurile de sarcini gemelare erau rare, într-o mică localitate din Canada, o femeie a născut cinci fetiţe. Annette, Cécile, Yvonne, Marie şi Émilie Dionne au ajuns imediat faimoase: a fost primul caz de cvintupleţi în care toţi copiii au supravieţuit copilăriei. Însă atenţia născută în jurul lor avea să aibă consecinţe tragice.
La vîrsta de patru luni, fetele Dionne au atras şi atenţia Guvernului canadian, care a luat decizia controversată de a le separa de părinţii lor, susţinînd că le protejează astfel de la o posibilă exploatare. Deşi cele cinci bebeluşe nu aveau probleme de sănătate, au fost plasate într-un spital special conceput pentru ele, care s-a dovedit a fi mai degrabă un loc de amuzament pentru public. Turiştii erau invitaţi să vină la spital să vadă minunea cvintupleţilor şi, în curînd, Quintland a devenit cea mai mare atracţie turistică din Canada.
Fetele au fost expuse publicului pînă la vîrsta de nouă ani. În acelaşi timp, ele erau atent supervizate de o armată de infirmiere şi doctori şi supuse constant testelor medicale. Între 1934 şi 1943, circa 3 milioane de oameni au mers să le vadă pe fetele Dionne. Spitalul publica periodic informaţii cu privirea la creşterea şi dezvoltarea copilelor, iar în ziare apăreau mereu imagini cu cele cinci fete. Se spune că Guvernul canadian şi afacerile asociate cazului Dionne au cîştigat milioane de dolari pe seama fetelor – bani din care ele nu au primit niciodată nimic. După nouă ani şi o îndelungată luptă pentru custodie, fetele Dionne s-au întors la familia lor. Reuniunea nu a avut însă succes. Au locuit cu părinţii pînă la 18 ani, apoi s-au distanţat imediat de aceştia. Ulterior, ele au scris o carte despre experienţa copilăriei, acuzîndu-şi părinţii de abuzuri verbale, sexuale şi fizice.
Chiar dacă părinţii au declarat că vor să le integreze pe surori în familie, acestea au trebuit să participe în continuare la diverse evenimente publice. Potrivit mărturiei uneia dintre fete, părinţii nu le-au tratat niciodată ca indivizi diferiţi, fiecare cu nevoi diferite, şi le atrăgeau deseori atenţia că aduseseră numeroase probleme familiei prin simpla lor existenţă. În plus, erau tratate diferit faţă de ceilalţi copii ai familiei, fiind crescute cu o mult mai strictă disciplină – şi cu mai multe pedepse. Surorile Dionne au avut vieţi tragice. Nu şi-au revenit niciodată complet în urma traumelor psihologice cauzate de anii copilăriei, în care au fost crescute în spatele unui zid de sticlă şi expuse lumii întregi.
Mama fetelor, avînd o situaţie materiale precară, a fost contactată la cîteva zile de la naştere de reprezentanţi unei expoziţii, interesaţi să expună cvintupleţii publicului. Părinţii au fost convinşi să accepte şi deşi contractul a fost revocat înainte ca el să fie pus în aplicare, a făcut ca Guvernul să poată ridica problema exploatării fetelor. Astfel, la cîteva luni de la naşterea celor cinci fete, Guvernul din Ontario a intervenit şi a luat copiii de lîngă părinţi. Custodia le-a fost retrasă în 1935, iar fetele au fost plasate în grija doctorilor.
Oficial, motivul acţiunii Guvernului a fost asigurarea bunăstării copilelor, argumentînd că părinţii lor nu vor putea avea grijă de ele, însă în fapt, a existat un interes masiv pentru exploatarea curiozităţii publicului şi a lumii întregi cu privire la cazul cvintupleţilor. În spitalul în care au crescut (înconjurat de un gard de sîrmă ghimpată), surorile Dionne au fost supuse constant unor teste medicale. În plus, li s-a impus un stil de viaţă destul de rigid şi nu li s-a permis contactul cu străinii. Circa 6000 de oameni veneau în fiecare zi să le vadă pe fete, care erau expuse publicului în timpul orelor de joacă. Exista şi un magazin de suveniruri, condus chiar de către mama fetelor, unde se vindeau fotografii, autografe, cărţi, cărţi poştale, păpuşi ş.a. – toate imprimate cu imaginea gemenelor.
În primul an, veniturile cîştigate pe seama surorilor Dionne au depăşit 50 de milioane de dolari. Quintland a ajuns cea mai mare atracţie turistică din Ontario, depăşind în număr de vizitatori şi Cascada Niagara. Și multe vedete de la Hollywood au vizitat Quintland, precum Clark Gable, Bette Davis sau Mae West.
Surorile au părăsit casa familiei cînd au împlinit vîrsta de 18 ani şi nu au mai ţinut legătura cu părinţii. Trei dintre ele s-au căsătorit şi au avut la rîndul lor copii (Marie, Annette şi Cécile), în timp ce Émilie s-a călugărit, iar Yvonne a devenit infirmieră apoi s-a dedicat sculpturii. Émilie a murit la vîrsta de 20 ani din cauza unui atac de apoplexie, iar Marie a murit la 36 de ani din cauza unui atac vascular. Yvonne a murit în 2001, la vîrsta de 67 de ani. Celelalte două surori, Annette şi Cécile, sînt încă în viaţă.
Guvernul canadian şi-a cerut oficial scuze faţă de surorile Dionne pentru rolul jucat în îndepărtarea lor de familie, iar în Martie 1998, a anunţat că va plăti celor trei fete încă în viaţă 4 milioane de dolari drept compensaţie pentru anii petrecuţi în spital.
Sursă: https://www.thevintagenews.com