De-a lungul istoriei, oamenii şi-au însuşit noi identităţi. Unii fac acest lucru pentru a avea o viaţă mai palpitantă şi pentru a atrage atenţia, în timp ce alţii au motive mai sinistre, precum plănuirea unei crime. În continuare vom parcurge istoria celor mai fascinanţi şase impostori, inclusiv un criminal care a pretins că face parte dintr-o faimoasă familie americană, o femeie care s-a deghizat în soldat SUA în timpul Războiului Civil şi un şarlatan care ca inventat întreaga istorie şi limbă a unei ţări pentru o ţară pe care nici măcar nu a văzut-o.

Christian Gerhartsreiter: un criminal care a pretins că face parte din familia Rockefeller

Christian Karl Gerhartsreiter s-a născut în anul 1961 în Germania, acest Rockefeller fals a ajuns în Statele Unite cu o viză turistică ca adolescent şi pînă la începutul anilor 1980 acesta locuia în San Marino, California. Acolo Gerhartsreiter a închiriat o casă şi îşi spunea Christopher Mount Batten. În anul 1985, fiul şi nora proprietarului casei închiriate lui Gerhartsreiter au dispărut şi curînd după aceea, acesta s-a mutat în Greenwich, Conneticut, unde a folosit un alt nume şi un număr de asigurare socială falsă pentru a găsi de lucru pe Wall Street.

Pînă la începutul anilor 1990, acesta a pretins că este Clark Rockefeller şi locuia în New York unde lua masa la cluburi private, avea o colecţie impresionantă, dar falsă, de artă şi spunea nume ale unor oameni faimoşi care se presupune că îi erau prieteni. Gerhartsreiter s-a căsătorit cu o femeie care a absolvit Universitatea Harvard şi au avut o fiică în anul 2001. Cu toate acestea, soţia sa a înaintat actele de divorţ în anul 2007 şi a cîştigat custodia fiicei lor. În anul 2008, în timp ce îşi vizita fiica în Boston, acolo unde locuia aceasta, Gerhartsreiter a fugit cu ea în Baltimore, unde deja avea un alt nume fals.

După o lungă căutare foarte mediatizată, poliţia l-a prins pe Gerhartsreiter în Baltimore. Condamnarea sa pentru răpire din anul 2009 a trezit din nou interesul pentru crima nerezolvată a fiului proprietarului din San Marino, ale cărui rămăşite au fost găsite în San Marino în anul 1994. Mai multe dovezi circumstanţiale l-au legat pe Gerhartsreiter de crimă, iar în anul 2013 acesta a fost condamnat pentru crimă cu premeditare cu sentinţa de 27 de ani închisoare pe viaţă.

Sarah Edmonds: femeia care s-a deghizat în bărbat pentru a lupta în Războiul Civil

Istoricii au estimat ca între 400 şi 1000 de femei au luat înfăţişare de bărbaţi pentru a lupta pentru nord sau sud. Printre acestea s-a aflat şi Edmonds, care s-a născut în New Brunswick, Canada în anul 1841 şi a fugit de acasă, adolescentă fiind pentru a scăpa de o căsătorie aranjată. Pînă la urmă, s-a mutat în America, unde s-a deghizat în bărbat şi a folosit numele de Franklin Thompson pentru a găsi de lucru. Edmonds a fost angajată ca vînzător de cărţi pe teren şi locuia în Michigan cînd a izbucnit războiul.

Simţind că este datoria sa, aceasta s-a înscris în a Doua Infanterie a Michigan-ului. (examinarea pentru recruţi era scurtă şi o dată ce o femeie care se prefăcea că este bărbat era admisă în armată, aceasta era ajutată în şiretlicul ei de uniformele largi şi faptul că soldaţii dormeau adesea în acele haine).

Fiind Franklin Thompson, Edmonds a participat la numeroase bătălii, inclusiv First Bull Run, Antietam şi Fredericksburg şi a fost, pe rînd, asistent de teren, poştaş şi, conform memoriilor pe care le-a scris, spion pentru Uniune. După de s-a îmbolnăvit de malarie, aceasta şi-a abandonat regimentul în anul 1863 pentru a evita riscul de a fi descoperită dacă ar fi solicitat tratament la un spital militar. După ce s-a refăcut, Edmonds a renunţat să fie Franklin Thompson şi, purtînd haine femeieşti tradiţionale, a lucrat ca asistentă pe toată durata războiului. Anii următori războiului, guvernul federal a eliminat acuzaţia de dezertare din dosarul de război şi, în anul 1884 i s-a acordat pensie militară, după ce mai mulţi camarazi ai acesteia au înaintat o petiţie guvernului. Înainte de moartea acesteia din anul 1898, Edmonds a devenit prima femeie admisă în Marea Armată a Republicii, un grup al veteranilor Războiului Civil.

Pretendentul Tichborne: un caz care a uimit Anglia Victoriană

În anul 1854, Sir Roger Tichborne, membru al unei familii aristocrate britanice, a plecat spre America de Sud pe un vapor care s-a pierdut pe mare, iar acesta a fost declarat dispărut. Devastată de dispariţia fiului său, mama lui Tichborne, fiind convinsă că fiul său trăieşte, a pus anunţuri în ziarele din toată lumea oferind şi recompensă pentru informaţii despre Roger. În anul 1865, un bărbat care pretindea a fi moştenitorul dispărut a apărut spunînd că a fost salvat de pe epavă şi a fost dus în Australia unde a lucrat ca măcelar şi a pretins că avea numele fals Tom Castro. După ce Castro a ajuns în Anglia, Lady Tichborne a fost convinsă că acesta era fiul ei pierdut, Roger.

Cu toate acestea, cînd Castro a pretins o parte din averea familiei, acesta a provocat suspiciunea rudelor din familia Tichborne. Acestea au angajat investigatori care l-au identificat pe aşa-zisul Castro, era de fapt măcelarul Arthur Orton care s-a născut la Londra. În timpul procesului, cîţiva oameni l-au susţinut pe aşa-zisul Tichborne, dar povestea sa avea multe discrepanţe – inclusiv faptul că Roger vorbea limba franceză, lucru pe care acuzatul nu îl ştia – şi a eşuat în susţinerea cazului. În anul 1873, pretendentul a fost acuzat de sperjur şi în anul următor a fost condamnat pentru împersonarea lui Roger Tichborne.

Într-o epocă cu mult înaintea fotografiilor din buletin şi a testelor ADN, procesele pretendentului, unele dintre cele mai lungi din istoria legală a Angliei, a captivat publicul şi a divizat societatea britanică: mulţi cetăţeni obişnuiţi credeau că pretendentului i-a fost furată moştenirea care i se cuvenea. Acesta a petrecut un deceniu în spatele gratiilor, iar după ce a fost eliberat a acceptat bani pentru a recunoaşte că a fost un impostor, pentru ca mai tîrziu să îşi retragă confesiunea. Arthur Orton a decedat în sărăcie în anul 1898.

Ferdinand Demara: un impostor de meserie care a împersonat un chirurg naval

Demara, care a devenit subiectul unei cărţi şi al unui film, ambele numite „Marele impostor”, a făcut carieră din a se preface că este altă persoană, chiar a şi lucrat ca şi chirurg în ciuda faptului că nu a frecventat niciodată şcoala medicală. Demara s-a născut la începutul anilor 1920 în Lawrence, Massachusetts, acesta a abandonat liceul şi a fugit de acasă pentru a se alătura unui ordin de călugări. La începutul anilor 1945, bărbatul s-a înrolat în armată, iar apoi în Marină, dar a plecat fără permisiune din ambele. A continuat prin a-şi asuma o serie de nume false şi a fost, pe rînd, instructor la colegiu, paznic la închisoare şi student la drept. În timpul Războiului coreean, Demara a făcut cea mai mare ispravă a sa după ce a furat acreditarea unui medic pe care îl cunoştea şi s-a deghizat în chirurg în cadrul Marinei Regale Canadiene.

Lucrînd la bordul unui distrugător, Demara a efectuat o serie de proceduri chirurgicale, inclusiv extragerea unui glonte localizat în apropiere de inima unui soldat (mai tîrziu a spus că a consultat manuale medicale pentru a-şi da seama ce este de făcut). Succesul lui Demara a atras atenţia presei care a ajuns la el şi i-a fost expusă frauda: totuşi, canadienii nu au depus plîngere. Viaţa lui Demara a fost subiectului unei cărţi foarte bine vîndute „Marele impostor”, care a fost adaptată într-un film din anul 1961, avîndu-l în rolul principal pe Tony Curtis. Omul multiplelor identităţi a decedat în anul 1982 în California.

Victor Lustig: un escroc care a vîndut Turnul Eiffel şi l-a înşelat pe Al Capone

La începutul carierei sale de infractor, Lusting, care s-a născut în anul 1890 în Austro-Ungaria, a cunoscut pasageri bogaţi în cursele pe avion şi i-a convins să cumpere maşini de printat bani. Pînă cînd aceştia au realizat că dispozitivele nu funcţionau şi că au fost înşelaţi, escrocul fugise. Acesta a continuat cu alte înşelătorii, inclusiv cu Turnul Eiffel la mijlocul anilor 1920. Această înşelătorie a fost pusă la cale de Lusting după ce a citit că faimoasa structură, care a fost construită pentru World Fair în anul 1889 şi trebuia să ţină doar 20 de ani, avea nevoie de reparaţii şi era scump de întreţinut. Pretinzînd că este un reprezentant al guvernului, Lustig a stabilit întîlniri cu cîţiva dintre dealerii de resturi metalice ai oraşului pentru a-i anunţa ca turnul urmează să fie demolat. Unul dintre dealeri l-a mituit pe Lusting pentru a se asigura că va cîştiga licitaţia şi abia după ce i-a plătit o sumă imensă, pentru a intra în posesia turnului, omul şi-a dat seama că a fost înşelat. Omul nu a depus plîngere deoarece i-a fost jenă că a fost escrocat.

În cele din urmă, Lusting a ajuns în America unde a adoptat identităţi false şi a continuat să pună la cale diverse escrocherii, inclusiv convingerea lui Al Capone de a investi într-o afacere care ar fi trebuit să îi dubleze investiţia. În schimb, după o scurtă perioadă de timp, Lustig i-a spus gangsterului că afacerea nu a mers, dar că îi va returna toţi banii oricum. Impresionat de presupusa onestitate a lui Lustig, Capone l-a răsplătit, lucru care pare să fi fost ceea ce a urmărit escrocul pînă la urmă. În anul 1935 poliţiştii din New York l-au prins pe Lustig. După ce a fost condamnat şi trimis la Alcatraz, Lustig a murit în anul 1947.

George Psalmanazar: un infractor care a inventat o istorie şi o limbă pentru o ţară pe care nu a vizitat-o niciodată

George Psalmanazar s-a născut în anii 1670 sau 1680, cel mai probabil în Franţa, a devenit celebru în Marea Britanie la începutul anilor 1700, după ce a pretins că ar fi din Formosa (Taiwan, în prezent), a scris, se presupune, o carte despre îndepărtata insulă, necunoscută europenilor pe atunci. În cartea „O descriere istorică şi geografică a Formosei”, publicată în anul 1704, Psalmanazar a scris despre viaţa şi obiceiurile locuitorilor Formosei, despre care a spus că erau canibali, că îngerau sînge de viperă la micul dejun şi sacrificau anual mii de copii mici pentru zeul pe care îl venerau.

Psalmanazar a captat atenţia înaltei societăţi britanice, prezentîndu-se ca un străin exotic şi a ţinut prelegeri despre presupusele locuri native. Acesta a inventat chiar un alfabet şi o limbă pentru „poporul său”. Într-un final, totuşi, omul a fost demascat (chiar dacă limba inventată părea atît de reală încît la cîţiva ani distanţă, anumiţi lingvişti au crezut că este reală). Jonathan Swift l-a satirizat pe Psalmanazar numindu-l „faimosul Salamanaazor, nativ al insulei Formosa” în eseul satiric din anul 1729, „O propunere modestă”. Falsul Formosan s-a stins din viaţă în Anglia în anul 1763.

Alexandra BUTNARU