Polonia se ratoieste dur la UE si acuza Bruxelles-ul ca o sanctioneaza mai rau decit pe Rusia

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunțat, Luni, că „acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte”, acuzînd Executivul comunitar că nu a respectat înţelegerea de a debloca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în schimbul desfiinţării Camerei Disciplinare pentru Judecători, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Rezultă că pentru Comisia Europeană, pentru reprezentanţii ei, dar și pentru unii politicieni din instituţiile europene nu contează cuvîntul dat. Aceasta este, din nefericire, o politică brutală”, a declarat Preşedintele polonez. Andrzej Duda s-a referit şi la faptul că patru asociaţii europene ale judecătorilor au contestat decizia Comisiei Europene de a aproba reforma judiciară prezentată de Polonia în Iunie. „Aceasta ar trebui să fie un semnal de alarmă şi în alte ţări europene. Aşa cum se poate vedea, cercurile judiciare, pur şi simplu, își doresc puterea”, a afirmat Preşedintele Poloniei.

La rîndul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat în vizită în Franţa, i-a reproşat Preşedintelui francez Emmanuel Macron că Polonia se află sub „sancţiuni mai dureroase decît cele aplicate Rusiei”, făcînd referire la amenzile impuse ţării sale de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), în urma disputelor dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema reformelor judiciare.

„Am citit, într-un articol, că există două ţări lovite de sancţiuni. Polonia a primit milioane de refugiaţi ucraineni şi, cu toate acestea, este lovită de sancţiuni mai dureroase decît cele împotriva Rusiei”, a spus Morawiecki la Paris. El a fost totuşi primit călduros de Emmanuel Macron la Elysee, în ciuda divergenţelor persistente privind statul de drept, notează EFE.

Polonia și Ungaria, singurele țări din UE care nu beneficiază de banii din PNRR

După îndelungi negocieri cu Comisia Europeană, Guvernul polonez ajunsese la un acord în luna Iunie, ce prevedea desfiinţarea Camerei Disciplinare pentru Judecători – create în cadrul unei reforme judiciare poloneze criticate de Executivul comunitar –, în schimbul aprobării de către Bruxelles a PNRR-ului polonez, prin care Polonia poate accesa circa 35 de miliarde de euro.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, ulterior, că, în ciuda dizolvării respectivei Camere, încă nu există suficiente garanţii care să protejeze judecătorii, anunţînd, prin urmare, că Polonia încă nu poate accesa fonduri prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE, deşi i-a fost aprobat PNRR-ul în urma acelei înţelegeri.

Polonia şi Ungaria, ţări conduse de Guverne conservatoare pe care Bruxellesul le acuză că încalcă statul de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, prin reforme contestate operate în Justiţie sau pentru că nu recunosc întîietatea dreptului european şi a deciziilor Curţii de Justiţie a UE în faţa dreptului naţional, sunt singurele state membre ale UE care, din aceste motive, încă nu pot beneficia de planul european de relansare post-pandemie.

În timp ce PNRR-ul polonez a fost în cele din urmă aprobat de Comisia Europeană, deşi fără să se elibereze fonduri, cel al Ungariei este în continuare blocat complet de Bruxelles, care, în plus, a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate, ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept.