POLITIA FRANCEZA A ARESTAT 12 PERSOANE SUSPECTATE DE LEGATURI CU AUTORII ATACURILOR DE LA PARIS

Poliţia franceză a arestat în noaptea de joi spre vineri 12 persoane suspectate că i-ar fi ajutat pe militanţii islamişti care au comis atacurile sîngeroase de săptămîna trecută de la Paris, a informat vineri procuratura, în timp ce secretarul de stat american John Kerry se află în vizită în capitala Franţei, informează Reuters.

Arestările, care au avut loc în regiunea de sud a Parisului, inclusiv la Montrouge, unde o tînără poliţistă a fost ucisă de unul dintre atacatori, au legătură cu suspiciuni de «sprijin logistic» care ar fi fost acordat militanţilor islamişti, a precizat o sursă oficială.

Şptesprezece persoane şi cei trei atacatori au murit în cele trei zile de violenţe începute la 7 ianuarie cu un atac la birourile săptămînalului satiric Charlie Hebdo.

Secretarul de stat american John Kerry a sosit joi seara la Paris. El s-a întîlnit cu ministrul de externe francez Laurent Fabius vineri dimineaţa, înainte de întîlnirea cu preşedintele Francois Hollande.

La marşul solidarităţii de duminică de la Paris, unde au participat zeci de lideri mondiali, au lipsit importanţi oficiali americani, aminteşte Reuters.

Sursa: Agerpres