POLIŢIA A REŢINUT TREI PERSOANE CARE INTENŢIONAU SĂ TRAVERSEZE ILEGAL FRONTIERA

Pe parcursul zilelor de odihnă, poliţiştii de frontieră au reţinut trei persoane care au încercat să traverseze ilegal frontiera. Într-un caz, doi infractori s-au dovedit a fi cetăţeni ai Georgiei. Potrivit Serviciului de presă al Poliţiei de Frontieră, cetăţenii georgieni, în vîrstă de 36 şi 37 de ani, au fost reţinuţi cu ajutorul tehnicii de supraveghere pe timp de noapte de angajaţii Sectorului Poliţiei de Frontieră Brînza, raionul Cahul, în apropiere de frontiera moldo-română. Bărbaţii intraseră legal în R. Moldova, asupra lor fiind descoperite paşapoartele personale. Audiaţi de poliţiştii de frontieră, bărbaţii nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă, încurcîndu-se în propriile declaraţii, ca în cele din urmă să comunice că erau în căutarea unei locuinţe şi nicidecum nu intenţionau să treacă ilegal frontiera. Adevăratele intenţii ale georgienilor urmează să le stabilească angajaţii Direcţiei urmărire penală a Poliţiei de Frontieră, unde au fost predaţi pentru continuarea cercetărilor. Încă o persoană a fost reţinută la Aeroportul Internaţional Chişinău. Bărbatul, care a sosit cu cursa Chişinău-Milano, a prezentat paşaportul cu viza Schengen, care la verificare s-a dovedit a fi falsă. Ulterior, în cadrul cercetărilor asupra documentului prezentat, s-a constatat că şi alte două ştampile de trafic, aparţinînd autorităţii de frontieră ucrainene, sînt contrafăcute. Bărbatul a declarat că a obţinut viza de călătorie în schimbul sumei de 150 de euro, prin intermediul unei persoane a cărei identitate nu o cunoaşte, cu scopul de a se deplasa în UE. Cu privire la ştampilele aplicate, acesta susţinea că personal a solicitat să-i fie aplicate ştampilele, fapt însă neconfirmat de autorităţile din Ucraina.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26