PLATON SUSTINE CA VA PREZENTA DOVEZI PRIVIND IMPLICAREA UNOR POLITICIENI IN FURTUL MILIARDULUI
Veaceslav Platon susține că deține probe ce ar dovedi implicarea unor politicieni în furtul miliardului și că le va prezenta la Procuratură. Omul de afaceri a făcut declarația în cadrul unei emisiuni televiate ieri seara.
Afaceristul a menționat că în lista celor implicați ar fi și deputatul Partidului Șor – Denis Ulanov, fostul premier – Iurie Leancă și deputatul Pro Moldova – Andrian Candu.
„Și încă cîteva figuri pe care nu vreau să le numesc pentru ca să nu fugă (…) Sînt dovezi pe care ei nu le cunosc. Denis Ulanov peste tot fugea cu documente, perfecta, se înțelegea, lucra cu martorii pentru a duce ancheta în altă parte, conducea firme. Andrian Candu – arhitectul furtului miliardului – a dat indicații, a pregătit terenul din punct de vedere a pachetului legislativ, a răspuns de aspectul BNM care să dea banii băncilor. Vor fi și documente, și probe, și de toate”, susține omul de afaceri.
Totodată, Platon mai spune că deține înregistrarea unei discuții dintre Ilan Șor și Iurie Leancă – dovadă că fostul premier ar fi primit mită de la liderul Partidului ȘOR, în valoare de 300 de milioane, fără a preciza valuta.
Tot în cadrul emisiunii, Platon a anunțat că va solicita în Parlament lipsirea de imunitate parlamentară a unor deputați.