PLANUL PRIN CARE ȚĂRILE ARABE ÎNCEARCĂ SĂ PUNĂ CAPĂT RĂZBOIULUI ISRAEL-HAMAS ȘI SĂ CREEZE UN STAT PALESTINIAN
Statele arabe lucrează la o inițiativă prin care să obțină încetarea focului și eliberarea ostaticilor din Gaza, care face parte dintr-un plan mai extins de normalizare a relațiilor cu Israelul, dacă Tel Avivul va accepta implementarea mai multor pași „ireversibili” înspre fondarea unui stat palestinian, scrie Financial Times.
Un important oficial arab a spus că speră ca planul – care ar putea include oficializarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel – să poată fi prezentat în cîteva săptămîni, acesta făcînd parte din eforturile întreprinse la nivel internațional pentru încheierea războiului dintre Israel și Hamas și pentru prevenirea izbucnirii unui conflict mai extins în Orientul Mijlociu.
Oficialii arabi au discutat cu SUA și guvernele europene despre planul de pace care ar presupune ca națiunile occidentale să fie de acord să recunoască oficial un stat palestinian sau să susțină acordarea statutului de membru ONU cu drepturi depline palestinienilor.
„Adevărata problemă este că e nevoie să le oferi o speranță palestinienilor, nu poate să fie doar beneficii economice sau înlăturarea simbolurilor ocupației”, a spus oficialul arab.
Inițiativa vine într-un moment în care Israelul se confruntă cu o presiune internațională tot mai mare pentru încheierea asediului asupra Fîșiei Gaza. SUA fac mari eforturi diplomatice pentru a preveni un conflict mai extins și susțin o rezolvare pe termen lung a conflictului israeliano-palestinian.
Secretarul american de stat, Antony Blinken, a descris drept „revoltătoare” scenele războiului din Gaza, adăugînd că este nevoie de un stat palestinian „care le oferă oamenilor ceea ce își doresc și lucrează cu Israelul ca să fie eficace”.
Cînd ministrul de externe al Arabiei Saudite, prințul Faisal bin Farhan, a fost întrebat marți dacă Riadul ar lua în considerare Israelul ca parte a unui acord mai extins, acesta a răspuns „cu siguranță”.
„Sîntem de acord că pacea în regiune include pacea pentru Israel, dar asta se poate întîmpla doar prin pace pentru palestinieni printr-un stat palestinian”, a declarat ministrul saudit în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Netanyahu este „mîndru” că a prevenit fondarea unui stat palestinian
După atacul lansat de Hamas anul trecut, oficialii israelieni au avertizat că războiul din Gaza ar putea dura luni de zile, în timp ce prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a exclus posibilitatea de a lucra cu oficialii susținuți de Occident ai Autorității Palestiniene și că respinge soluția celor două state.
Netanyahu a spus în decembrie că este „mîndru” că a prevenit fondarea unui stat palestinian, spunînd că „toată lumea înțelege ce s-ar fi întîmplat dacă am fi cedat în fața presiunii internaționale și am fi permis un stat de acest gen”.
Premierul israelian conduce unul dintre guvernele cele mai de extremă dreapta din istoria Israelului, ce include coloniști sioniști care cer în mod public anexarea Cisiordaniei.
„Dată fiind politica de astăzi a Israelului, normalizarea ar putea fi ceea ce îi va aduce pe israelieni de pe buza prăpastiei”, a spus oficialul arab.
Arabia Saudită se apropia tot mai mult de momentul stabilirii relațiilor diplomatice cu Israelul înainte de atacul Hamas, în schimbul unei înțelegeri cu SUA pentru semnarea unui acord de securitate cu Riadul și pentru susținerea ambițiilor nucleare ale regatului saudit.
Oficialii americani și saudiți discutau și problema palestiniană, urmînd ca acordul să includă înghețarea procesului de extindere a așezărilor israeliene în Cisiordania, creșterea sprijinului pentru Autoritatea Palestiniană care administrează o parte din teritoriul ocupat și stabilirea unei căi spre implementarea soluției celor două state.
Saudiții vor ca Israelul să facă pași concreți înspre crearea statului palestinian
Cu toate că atacul Hamas a dat toate planurile peste cap, Arabia Saudită și-a exprimat clar intenția de a continua procesul. Riadul a realizat, însă, că va avea nevoie să obțină concesii mult mai mari pentru palestinieni din partea Israelului, inclusiv în Gaza, fiind necesar să se facă pași concreți înspre crearea unui stat palestinian.
Administrația Biden a declarat de mai multe ori despre nevoia implementării soluției celor două state, aceasta fiind singura opțiune pentru ca statul israelian să obțină nivelul de siguranță pe care și-l dorește.
Prințul moștenitor Mohammed bin Salman, liderul de zi cu zi al Arabiei Saudite, era dornic să normalizeze relațiile cu Israelul în încercarea ambițioasă de a transforma regatul conservator pe care îl conduce într-un centru financiar, comercial și turistic.
Liderii saudiți s-au declarat alarmați de ofensiva lansată de Israel asupra Gazei, care a ucis peste 24.000 de oameni, potrivit oficialilor palestinieni, a crescut riscul răspîndirii foametei în zonă și a pus la pămînt zone extinse din această enclavă asediată.
Blinken a spus miercuri că este de datoria Israelului să „profite de ocazia care noi credem că există”, spunînd că această criză reprezintă „un punct de inflexiune” pentru Orientul Mijlociu care necesită luarea unor decizii grele.
Sursa: digi24.ro