PLAHOTNIUC A FOST CONDAMNAT LA 19 ANI DE ÎNCHISOARE

Fostul lider al democraților, Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de închisoare, într-un penitenciar de tip închis, în dosarul „Frauda bancară”. Sentința a fost pronunțată pe 22 aprilie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit deciziei instanței, Vladimir Plahotniuc a fost găsit vinovat de escrocherie, spălare de bani, crearea și conducerea unei organizații criminale. Procurorii au solicitat inițial o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel.

De asemenea, pe lîngă dosarul „Frauda bancară”, Vladimir Plahotniuc este cercetat pentru fals în acte. Procesul penal pe acest caz a fost inițiat recent în baza actelor ridicate de anchetatorii eleni din casa pe care ex-liderul democraților o închiria la Atena, Grecia. Documentele arată că acesta ar fi folosit identități multiple, fiind depistate în total 18 acte false.

Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, moment în care au fost puse în executare cele patru mandate de arest emise pe numele său. În prezent, acesta este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Sursa: Moldpres

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
07.04.26 - 14:46
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
01.04.26 - 00:07
09.04.26 - 00:03
02.04.26 - 13:49
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
06.04.26 - 12:04
03.04.26 - 13:11
02.04.26 - 13:50
04.04.26 - 13:34