Pierderile Federatiei Ruse in luptele pentru Lisichansk

Consilierul şefului biroului Preşedintelui Ucrainei, Oleksiy Arestovych, a anunţat, în timpul unei conversaţii cu apărătorul rus al drepturilor omului Mark Feigin, despre pierderile invadatorilor ruşi în timpul capturii Lîsîchanskului .

"După cele mai modeste calcule, trei brigăzi de ocupanţi ruşi şi mai multe batalioane de tancuri s-au stins acolo. Adică vreo 7 mii de invadatori, nici mai puţin, poate mai mulţi", a spus el.

Potrivit lui Arestovych, militarii ucraineni şi-au îndeplinit toate sarcinile în această direcţie. "Dacă priveşti lucid, ambele părţi şi-au îndeplinit sarcinile. Au mers la graniţele regiunii Lugansk, iar noi am obţinut o victorie, prin faptul că am întîrziat înaintarea rusă pînă la sosirea ajutorului occidental. Am determinat retragerea a aproximativ 60% din trupele lor, care se aflau pe teritoriul Ucrainei, către această zonă şi am creat condiţii pentru a desfăşura acţiuni contraofensive lîngă Ugledorar, în direcţia Zaporojie şi în direcţia Herson în acelaşi timp”, a spus consilierul şefului biroului Preşedintelui.

El a spus că, în urmă cu o lună, trupele ruseşti înaintau pe cinci direcţii, iar trupele ucrainene desfăşurau acţiuni contraofensive într-o singură direcţie. "Acum suntem pe trei direcţii, iar ei acţionează tot pe trei direcţii. Aceasta este o perspectivă tristă pentru ocupant", a subliniat Arestovich.

08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 18:39
08.05.26 - 17:36
09.05.26 - 13:05
10.05.26 - 11:18
08.05.26 - 00:25
08.05.26 - 00:23
03.05.26 - 12:42
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 00:22
10.05.26 - 11:21
01.05.26 - 11:38
10.05.26 - 11:23
03.05.26 - 12:46
07.05.26 - 17:09