PIATA OPERATIUNILOR CU CARDURI EMISE IN MOLDOVA A AVUT O CRESTERE DUBLA FATA DE 2014

Valoarea operaţiunilor cu carduri emise de băncile moldoveneşti efectuate în Republica Moldova a crescut în primul trimestru al anului curent cu 29,5 la sută, mai mult decît dublu faţă de perioada similară a anului trecut. Operaţiunile cu carduri s-au ridicat la 7,5 miliarde de lei.
Piaţa operaţiunilor cu carduri a avut în primele trei luni ale anului o creştere mult mai puternică decît în aceeaşi perioadă a ultimilor doi ani precedenţi, cînd avansul a fost de 12,8 la sută şi respectiv 11,6 la sută.
Este al şaselea an consecutiv în care piaţa operaţiunilor cu carduri emise în Republica Moldova se menţine pe un avans de peste zece la sută, iar valoarea plăţilor şi retragerilor de numerar a crescut în această perioadă cu 5 miliarde de lei.
Tot mai multe companii achită salariul pe card, iar plăţile electronice în centrele comerciale, benzinării şi alte unităţi economice continuă să se menţină pe o puternică creştere, cu mult peste valoarea medie pe piaţă. În primul trimestru al acestui an plăţile fără numerar au crescut cu 40,0 la sută, pînă la 465 de milioane de lei, o cifră ce depăşeşte de patru ori nivelul de acum şase ani.
Numărul plăţilor fără numerar a fost de peste 1,4 milioane, ceea ce înseamnă că plata medie la comercianţi a fost de 332 de lei per tranzacţie. Este pentru prima oară cînd ponderea plăţilor cu cardul a depăşit 6 la sută din totalul tranzacţiilor şi a ajuns la 6,2 la sută.
Însă, deşi creşterea este impresionantă, cardul continuă să fie folosit pentru a scoate bani din bancomat şi mult mai puţin pentru achitări în unităţi comerciale, benzinării sau alte întreprinderi, chiar dacă dotarea acestora se îmbunătăţeşte. Astfel, numărul total al POS-terminalelor a depăşit cu circa 10,8 la sută cifra înregistrată acum un an.
Moldovenii au scos din bancomate în trei luni peste 7 miliarde de lei, cu 28,9 la sută mai mult decît în perioada similară a anului 2014. Datele BNM relevă că o persoană a retras în medie 1 447 de lei la fiecare operaţiune, faţă de 1 195 de lei în ianuarie-martie anul trecut.
Şi cetăţenii Republicii Moldova care călătoresc în străinătate cheltuiesc tot mai mulţi bani. În primul trimestru 2015 valoarea acestor operaţiuni s-a ridicat la 678 de milioane de lei, după o creştere în primul trimestru cu 28,9 la sută. Peste 80 la sută din operaţiunile efectuate peste hotare de către deţinătorii de carduri emise în Moldova au fost plăţi directe la comercianţi sau benzinării.
Pe de altă parte, străinii şi moldovenii care au carduri emise în străinătate au cheltuit în Republica Moldova în primul trimestru, cu utilizarea cardurilor, 851 mln de lei.












