PG A CONTESTAT PEDEAPSA APLICATA FOSTULUI DEPUTAT VALERIU GUMA

Procuratura Generală (PG) a contestat pe 24 noiembrie hotărîrea Judecătoriei Buiucani din capitală, prin care ex-deputatul Valeriu Guma a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită - infracţiuni comise pe teritoriul României.

Potrivit Serviciului de presă al PG, la 20 noiembrie curent, Judecătoria Buiucani a admis demersul Ministerului Justiţiei al R. Moldova privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul țării noastre a sentinţei penale din 3 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală din 17 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (România), prin care Valeriu Guma a fost condamnat la patru ani cu privațiune de libertate, cu executare.

Ulterior aceeași instanță de judecată a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de patru ani, cu dispunerea neexecutării acesteia, dacă în termenul de probă fixat condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

Procurorii au contestat hotărîrea emisă de magistrat pe motiv că instanţa a ignorat prevederile legislaţiei internaţionale şi a aplicat în mod eronat prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală.

Procuratura Generală a solicitat casarea hotărîrii judecătorești privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi dispunerea concomitentă a reţinerii condamnatului din sala de judecată.

08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 18:39
08.05.26 - 17:36
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 00:25
10.05.26 - 11:18
08.05.26 - 00:23
03.05.26 - 12:42
09.05.26 - 13:09
08.05.26 - 00:22
01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
07.05.26 - 17:09
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02