Peskov spune ca nu exista un conflict intre Ministerul Apararii rus si gruparea paramilitara Wagner
Kremlinul a negat, Luni, informaţiile potrivit cărora ar exista un conflict între Ministerul Apărării rus şi grupul de mercenari Wagner care luptă pentru Rusia în Ucraina, calificîndu-le drept o invenţie a mass-media, informează Reuters, potrivit agerpres.
Tensiunile dintre grupul paramilitar Wagner şi Ministerul Apărării rus au ieşit la suprafaţă Vinerea trecută, cînd Ministerul a clamat capturarea oraşului ucrainean Soledar disputat cu forţele ucrainene, dar nu a menţionat rolul grupării Wagner în luptele pentru ocuparea lui.
Şeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a denunţat încercări de a minimiza rolul şi reuşitele forţelor sale.
După aceasta, Ministerul Apărării rus a revenit asupra anunţului său şi a salutat „acţiunile curajoase” ale combatanţilor din grupul Wagner. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării rus, operaţiunile pentru capturarea oraşului Soledar au fost efectuate de „un grup eterogen de trupe”, însă „asaltul direct împotriva cartierelor rezidenţiale din Soledar (…) a fost efectuat cu succes datorită acţiunilor curajoase şi dezinteresate ale voluntarilor din plutoanele de asalt ale grupării Wagner”.
Luni, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu ajută la nimic ca media proruse să ia parte la „manipulările” din mass-media cu privire la un pretins conflict între Armata rusă şi grupul paramilitar Wagner.
Potrivit lui Peskov, Rusia recunoaşte eroismul ambelor părţi şi „ambele vor rămîne pentru totdeauna în memoria noastră”.
„Ca în multe alte conflicte, acestea sunt în principal produse de manipulare informaţională, care sunt uneori aranjate de oponenţii noştri informaţionali, dar uneori prietenii noştri se comportă în aşa fel încît nici nu mai e nevoie de astfel de duşmani”, a spus Peskov. ”Fiecare luptă pentru ţara lui. Aşa trebuie văzute lucrurile”, a subliniat el.