Pentru prevenirea unei invazii terestre în Rafah, 25 de ONG-uri solicită o intervenţie internaţională

Douăzeci şi cinci de organizaţii neguvernamentale au făcut apel la Guvernele din întreaga lume, într-un comunicat de presă difuzat Miercuri, să intervină pentru a respinge şi a preveni o strămutare forţată a palestinienilor în Gaza, avînd în vedere perspectiva unei invazii terestre a Armatei israeliene în Rafah, care ar fi "dramatică pentru populaţie", informează EFE, scrie Agerpres.

ONG-urile consideră "alarmante" informaţiile despre presupusele planuri ale Israelului de a-i strămuta cu titlu permanent pe palestinieni în Peninsula Sinai din Egipt sau în ţări terţe.

Acestea subliniază că cei 1,5 milioane de palestinieni care se află acum în Rafah, la capătul sudic al Fîşiei Gaza, unde s-a refugiat mai mult de jumătate din populaţia palestiniană, nu au încotro să meargă, deoarece în restul enclavei palestiniene au loc zilnic bombardamente.

"Suntem îngroziţi de perspectiva unei invazii terestre în Rafah, care ar fi absolut dramatică" pentru cei de acolo, scriu aceste organizaţii, printre care se numără Action Against Hunger, ActionAid, Amnesty International, Handicap International, Doctors of the World sau War Child.

Ele insistă că strămutarea forţată a palestinienilor constituie "o încălcare a dreptului internaţional umanitar" şi notează că ordinele israeliene de "evacuare" a unor zone mari din Gaza au dus la strămutarea a aproximativ 85% din populaţia din acest teritoriu.
În acest context, ele cer Guvernelor din întreaga lume să acţioneze pentru a obţine o încetare a focului "imediată, permanentă şi necondiţionată" şi ca Israelul să îşi respecte obligaţiile conform dreptului internaţional.

Mai presus de toate, Israelul trebuie să evite "orice iniţiativă care ar putea contribui la strămutarea forţată, permanentă sau prelungită a palestinienilor", au mai cerut cele 25 de ONG-uri, pledînd totodată pentru întoarcerea în siguranţă a persoanelor strămutate deja, odată ce războiul se va fi încheiat. 

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
01.11.24 - 13:38
01.11.24 - 19:20
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:40
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
02.11.24 - 13:28