Pentru ca si-a drogat si sufocat sotul cu o punga, o romanca a fost condamnata la 20 de ani de inchisoare in Franta

O româncă de 45 de ani a fost condamnată la 20 de ani de închisoare în Franța, după ce a fost acuzată că și-a drogat și apoi sufocat soțul, în urmă cu doi ani. Procesul a durat doar două zile. În fiecare dimineață Viorela H. îi pregătea soțului său, Daniel H., suc de pere la micul dejun. Însă pe 13 Aprilie 2017, aceasta i-ar fi pus în băutură și două pastile de oxazepam, un medicament folosit pentru tratamentul anxietății și al insomniei. Cînd bărbatul s-a dus în cameră să doarmă, aceasta i-a pus pe cap o pungă, pe care a legat-o cu bandă adezivă, ca acesta să nu mai poată respira, potrivit ladepeche.fr.
Apoi femeia a plecat din apartament lor din Narbonne timp de aproape o oră, iar cînd s-a întors, soțul ei murise de mult. Acesta a acoperit trupul lui Daniel cu o pătură și a sigilat toate intrările în cameră și s-a autodenunțat la Poliție după 15 zile de la crimă. Procurorii spun că femeia a zdrobit pastilele și apoi a amestecat praful în băutura pe care bărbatul o consuma în fiecare dimineață, ceea ce demonstrează că este vorba despre premeditare.
În timpul procesului care a durat doar două zile, femeia a fost evaluată de o serie de experți, care au ajuns la concluzia că aceasta prezintă o personalitate paranoică, depresivă și isterică. Însă procurorii spun că aceste tulburări psihice nu reprezintă circumstanțe atenuante în acest caz.
Pe de altă parte, avocata româncei susține că aceasta ar fi avut o reacție de furie după ce soțul ei a anunțat-o că vrea să divorțeze. ”Și-a abandonat întreaga viață pe care o avea în România pentru el. Cînd acesta a anunțat-o că vrea să divorțeze, a fost picătura care a umplut paharul. S-a văzut pe fundul prăpastiei”, a transmis avocata în timpul procesului. “Nu putem ignora faptul că suferă de paranoia. Și sunt multe lucruri care trebuie luate în considerare, cum ar fi insultele și agresiunile la care a fost supusă de soț, precum și umilințele îndurate pe parcursul audierilor”, a declarat avocata româncei.
Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, însă judecătorii au considerat că femeia nu avea discernămînt cînd a comis fapta și au condamnat-o la doar 20 de ani de detenție. De asemenea, românca a fost obligată să urmeze un tratament pentru următorii 10 ani.












