Pentru a contracara China, SUA vor lansa mii de drone în următorii doi ani
SUA intenţionează să desfăşoare mii de drone în următorii doi ani, pentru a contracara avantajul Chinei în materie de efective şi echipament militar, a declarat, Luni, un responsabil american din domeniul Apărării, relatează AFP, citat de Agerpres.
Principalul atu al Beijingului este "efectul de masă. Mai multe nave. Mai multe rachete. Mai mulţi oameni", a declarat Kathleen Hicks, adjunctul secretarului Apărării, în cadrul unei conferinţe la Washington. "Vom contracara Armata chineză pe teren din punct de vedere cantitativ, dar a noastră va fi mai greu de prezis, mai greu de lovit, mai dificil de învins", a spus numărul doi al Pentagonului.
Armata americană intenţionează să desfăşoare mii de drone, "în mai multe zone" în următoarele 18 pînă la 24 de luni, a adăugat Kathleen Hicks.
Statele Unite consideră China o provocare majoră şi încearcă să evite orice conflict cu aceasta, în special în jurul Taiwanului, considerat de Beijing parte a Republicii Populare Chineze.
Statele Unite, care au recunoscut diplomatic Republica Populară Chineză în 1979, rămîn totuşi cel mai puternic aliat al Taiwanului precum şi principalul său furnizor de arme.
SUA au aprobat recent o potenţială vînzare de arme către Taiwan în valoare de 500 de milioane de dolari pentru a ajuta la creşterea capacităţii de apărare a spaţiului aerian al insulei.