Pe cind o Curte Suprema de Justitie in literatura?

Inspirația masivă și plagiatul constituie infracțiune de furt
Președinta Maia Sandu se ocupă în mod serios de combaterea corupției și purificarea justiției. Creează structuri noi, care să le curețe și să le elimine din joc pe cele vechi și compromise. Dumnezeu s-o ajute! Că poporul…Știți care structuri sunt acestea. Iată că zilele acestea Președinta a mai blagoslovit una: cea care se va ocupa de administrarea corectă a fondurilor europene cu peste 100 de oameni! Vom primi noi oare atîtea fonduri? Dar asta e altă poveste, ca și cea cu sprijinirea presei. Totuși, deși suntem de partea Președintei în această idee, trebuie să spunem că această preocupare sinceră nu vizează decît marii corupți, marile fraude, tunurile epocale în economie, dar nu și mentalitățile. Fiind o țară săracă, corupția ne-a cuprins practic pe toți. Astfel, la modul cît se poate de ipocrit arătăm cu degetul spre marii escroci și hoți cum ar fi Sor, Filat, Chicu, Micu și Buricu, dar nu vrem să tăiem Ombilicu! Iar ombilicul e lung și duce în adîncurile ființei noastre naționale și intelectuale. Dar, ca Președinta Maia Sandu să izbutească, ar trebui ca și intelectualitatea noastră să-i sară în ajutor, curățindu-se ea însăși de oameni neonești, corupți, hoți de proprietăți intelectuale. Pentru că dacă te-ai inspirat dintr-o operă literară, bunăoară, adică ai plagiat, atunci nu e furt? Nu stai alături de Filat, escrocul nomber one al Republicii Moldovacare degrabă va trage în piept unirea? Ba da! Plagiatul literar este infracțiune de furt și trebuie sancționat. În curînd Guvernul va acorda premiile de stat pentru literatură. Acum și aici ne referim numai la literatură. Și vedem că la această distincție de 100.000 de mii de lei rîvnesc indivizi care s-au înfruptat, au furluat din inspirație și trudă străină. Unii sunt urcați chiar din timpul studenției pe tanc, ca să pună laba lor mînjită de donosuri pe premii și distincții literare de natură să le poleiască trecutul lor KGB-istic. Alo, critica literară, care ești Curtea Supremă de Justiție a literaturii, atu pe ei, niște pseudoliterați cu plagiatul frați! Deocamdată fără nume…
Ion AGATANGHEL












