Pasagerii unui Boeing au fost nevoiți să urineze în sticle după defectarea celor trei WC-uri de la bord

Pasagerii unui avion de tip Boeing 737 Max 8 aparţinînd companiei Virgin Australia care efectua un zbor lung, de şase ore, Marţea trecută, de la Denpasar, pe Insula indoneziană Bali, la Brisbane, în Australia, au fost invitaţi să urineze în sticle, după ce toaletele aeronavei s-au defectat, relatează The Australian.
Echipajul a ales să decoleze, în pofida faptului că, la plecare, unul dintre cele trei WC-uri ale aeronavei nu funcţiona. În timpul zborului, cînd mai era o oră şi 40 de minute pînă la destinaţie, celelalte două WC-uri au fost scoase din uz. Privaţi de toalete, pasagerii au fost nevoiţi să se abţină sau să găsească soluţii alternative.
”Echipajul ne-a informat că va trebui să ne uşurăm în sticle sau în toalete înfundate”, a declarat un pasager. ”O femeie în vîrstă, care nu se putea abţine, a fost umiltă urinînd pe ea în public”, declară el.
Pînă la urmă, unul dintre vasele de toaletă s-a umplut cu urină şi s-a revărsat pe podea, provocînd un ”miros îngreţoşător” la bordul aeronavei.
Zborul Virgin Australia a sosit la destinație la timp, iar pasagerii au putut folosi grupuri sanitare funcționale.
Virgin Australia le-a prezentat scuze pasagerilor şi a ”mulțumit echipajului pentru gestionarea situaţiei atît de dificile de la bord”.
Compania nu a confirmat că le-a recomandat pasagerilor să urineze în sticle. Ea a anunţat că fiecare client va fi contactat şi va primi un credit drept compensație.












